55 de miliarde. O valoare, cu siguranţă, enormă, dar care, neasociată unei lucrări, nu vă stârneşte cine ştie ce tresărire. Aproape cât două bazine de înot comandate de omul statului, nu de privat, căci privatul, dacă lucra pentru el, făcea de banii ăştia patru, nu două. Patru-cinci kilometri de şosea asfaltată, dacă ne raportăm la cei trei executaţi anul trecut, cu aproape 40 de miliarde. Un bloc de locuinţe, de vreme ce există cereri pe mai departe, iar puţinele apartamente disponibile se dau după carnetul de membru de partid de aceeaşi culoare cu al celui care face împărţirea. Se făcea ceva în privinţa trotuarelor roase de timp, multe moştenite din vremuri în care nu se pomenea ca primarul să-l primească pe comandantul suprem într-o cocină de oraş, cum a ajuns Câmpulungul. Dacă pe Ceauşescu l-ar fi purtat paşii în Câmpulungul anilor 2000, îl punea în faţa plutonului de execuţie pe sabotorul progresului localităţii. Orice vă trece prin cap se putea face în târgul în care toată lumea se plânge de bani, şi cei care-i au, şi cei care nu-i au, şi statul, şi privatul, cu 55 de miliarde. Orice. Se începea lucrul la aducţiunea de apă, cu al cărei viitor previzibil nu este de glumit. Se punea în practică proiectul cu parcările oferite ca alternativă cetăţenilor la garajele, care, indiferent că vrem, că nu vrem, vor dispărea de pe domeniul public.
Şi, totuşi, cele 55 de miliarde nu vor intra în investiţiile de care avem atâta nevoie într-un orăşel în care drămuirea puţinelor resurse ar trebui să fie poruncă de Biblie pentru următorul primar. 55 de miliarde înseamnă sacrificiul câmpulungenilor pe 2016 pentru îndulcirea urmărilor nenorocirii lăsate în braţele succesorilor de Călin Andrei. Bogdan David, cel care a lucrat bugetul pe 2016, împreună cu grupul de angajaţi tineri din Primărie, cu mentalitate total diferită de a şefilor de care au scăpat prin pensionare, n-a avut de ales. A trebuit să încarce lista de investiţii planificate în 2016 cu chintalele de plumb în materie de lucrări pe bani publici, care apasă un buget în scădere faţă de cel de anul trecut.
„Rămăşiţele” proiectului, rezumat în cifre, înseamnă 9 ani de „îngheţare” a Câmpulungului, 2 ani de „îngheţare” a lucrărilor în parcuri, 90 de miliarde care au „îngheţat” pulsul contribuabilului şi 70 de miliarde a căror returnare vor „îngheţa” investiţiile în perioada următoare. Drama bietului buget nu se limitează la a da nişte bani înapoi, ci este amplificată de pierderile anunţate chiar din 2016. Bogdan David nu s-a resemnat învârtind linguroiul în fiertura pentru coliva proiectului, ci s-a înhămat la ingrata sarcină a continuării lucrărilor în parcuri. N-a avut de ales. UE nu era nebună să ne dea altă finanţare, în condiţiile în care de prima s-a ales praful. Dar ne-am ales cu becuri cum numai pe aleile pariziene întâlneşti. Acum şi pe aleile din Kretzulescu şi „Merci”, pe care îşi vor târşâi târlicii musafirii sirieni.
55 de miliarde, adică a cincea parte din valoarea investiţiilor propuse în acest an, au ca destinaţie parcurile, care este musai să fie făţuite complet, după trei ani de decepţie colectivă. Parcul central, căsăpit până la durere, simţită în lumea de dincolo, şi de ctitorul său, primarul Istrate Rizeanu, mai are nevoie de încă 5 miliarde ca să fie gata. Pentru ce? Aşteptăm cu nerăbdare să aflăm la dezbaterea publică a bugetului, când vom fi informaţi cu toţii ce mai este de făcut în Grădina Publică, în care, oricum, mare lucru nu s-a făcut. Exceptând genocidul ecologic comis de drujbele coordonate de rânjitul Ţâroiu, care, dintr-odată, vedea arbori strâmbi şi scorburoşi, ce trebuiau eliminaţi, ca să fie expus privirii în toată splendoarea, din toate unghiurile, un WC public. Să recunoaştem, construcţia unui WC nou era o realizare colosală pentru autorităţile locale, care, în 25 de ani, n-au reuşit să ridice decât unul, tot la insistenţele ziarului nostru.
În schimb, „Kretzulescu” nu poate fi terminat fără 40 de miliarde, au estimat proiectanţii care au refăcut calculele după plecarea ciurucurilor cu pretenţii de restauratori. Plus 10 miliarde pentru clădirea băilor, despre care nu se ştie la ce va servi. Dar nici aşa nu poate fi lăsată. Deci, 55 de miliarde, cu cele 90 prăpădite de când a început derularea proiectului, o notă de plată amară pentru curioasa renaştere a Câmpulungului prin îngroparea lui.
Principalele lucrări gândite de David în 2016, ca investiţii noi, un Orăşel al Copiilor acoperit, în fosta Piaţă Grui, o modernizare a Pieţei Centrale, cedând astfel lacrimilor colegului de partid Vlădescu, staţia de măsurare a nivelului de poluare, sistemul de rezervă, ca alternativă în caz că cedează magistrala de apă, o reparaţie straşnică a Pieţei Primăriei, PUG-ul şi extinderea sistemului de supraveghere video, toate la un loc costă mai puţin de 55 de miliarde. Ba rămân bani şi pentru câţiva paşi de asfalt proaspăt. Scump tare “nimicul” din “Kretzulescu”!