Cel mai recent sondaj comandat de PSD unei agenţii de specialitate a fost realizat în urmă cu o lună, în intervalul care a inclus Sâmbăta Morţilor sau Moşii de Iarnă, care, în 2024, a picat pe 9 martie. Consultarea opiniei câmpulungenilor s-a realizat în decursul a trei zile. PSD-iştii au fost interesaţi să afle care dintre membrii lor de partid cântăreşte cel mai greu în preferinţele electoratului câmpulungean, ca să ştie pe cine aruncă în confruntarea electorală, cu rezultat previzibil la funcţia de primar. Nu încape nicio îndoială – şi o ştiu politicienii de la toate partidele – în privinţa câştigătorului funcţiei de primar. Elena Lasconi va câştiga lejer şi al doilea mandat de primar, neavând niciun contracandidat care să se apropie măcar de jumătate din scorul rezultat din sondajul ale cărui rezultate le-am obţinut pe surse. Practic, alegerile la funcţia de primar se ţin pentru că trebuie să se ţină, dar deznodământul nu este o surpriză. Cine nu acceptă acest verdict înseamnă că este rupt de o realitate evidentă pentru orice chior. Potrivit măsurătorii întreprinse de PSD, câştigătorii alegerilor sunt Elena Lasconi, pentru funcţia de primar, şi PSD, pentru Consiliul Local.
- Preferaţii câmpulungenilor, conform ultimului sondaj al PSD
Social-democraţii au comandat un sondaj la nivelul întregului judeţ, interesându-i în mod special cum stau în localităţile în care nu conduc. Cazul Câmpulungului. Ţinând cont de notorietatea şi popularitatea primarului în funcţie, PSD-iştii ar fi trebuit să-şi facă lecţiile mai bine în aceşti patru ani, pregătind un adversar pe măsura Elenei Lasconi. N-au găsit omul şi, cum oscilau între mai mulţi membri cu prestanţă „ştearsă”, au consultat alegătorii. I-au măsurat şi în interiorul partidului, dar i-au măsurat şi în rândul cetăţenilor, raportându-i la contracandidaţii principalelor partide care şi-au anunţat participarea la scrutinul din 9 iunie 2024.
Vă vom prezenta cifrele sondajului efectuat la comanda PSD, cu menţiunea că ele nu coincid „la virgulă” cu scorul deţinut de PSD-işti, întrucât ele ne-au parvenit dintr-o sursă neoficială.
Marja de eroare este de plus/minus 3%.
Pentru funcţia de primar:
Elena Lasconi: 55,90%
Georgel Mădulărea: 18,82%
Norris Măgeanu: 10,95%
Marinică Fologea: 7,03%
Corina Scarlat: 1,97%
Andrei Dobrescu: 1,68%
Altul sau nehotărâţi: 3,65%
Pentru Consiliul Local:
PSD: 53,91%
USR: 18,82%
AUR: 11,80%
PNL: 9,83%
SOS: 2,81%
Altul: 2,83%