Foto: Câmpulungul anului 1910, colecţia Gheorghe Chiţa
În primăvara anului 1893, ţinea prima pagină a ziarelor timpului un „breaking news” cu evadaţi din arestul la Câmpulung. Şi nu unul-doi, ci 22! 22 de bărbaţi, scăpaţi din temniţă precum Contele de Monte-Cristo, au determinat jurnaliştii de la gazetele naţionale să dedice incidentului spaţiu cât mai vizibil şi, evident, continuarea cuvenită în ediţiile următoare. Ce i-a frapat pe gazetari n-a fost evadarea în sine, căci evadările, din câte am reţinut lecturând articole de acum 131 de ani, nu constituiau o „bombă” de presă, din cauza frecvenţei cu care se întâmplau. Au şocat, însă, numărul arestaţilor care au reuşit să scape şi felul în care au fugit din puşcărie: săpând un tunel, după ce au scos nişte scânduri din podea şi au săpat un tunel pe sub zidul închisorii. Pare ficţiune, însă „ficţiunea” a fost rostogolită în publicaţiile importante, care au tratat, totuşi, cu îndoială seriozitatea scenariului descris de responsabilii de la Câmpulung. Măsurile cu care s-a soldat „marea evadare de la Câmpulung”, cum au catalogat-o ziariştii: directorul arestului a fost destituit şi aceeaşi sancţiune a fost aplicată şi unui gardian.
- „Evadaţii au scos o scândură de la podeaua arestului, au săpat o groapă, făcând apoi un tunel de vre-o şase metri lungime pe sub zidul arestului!”
Dintre toate relatările timpului pe acest subiect, cea mai atractivă este cea din ziarul „Timpul”, ediţia 17/29 martie 1893. La acel moment, „Timpul” se afla în al 15-lea an al apariţiei sale. Ştirea publicată în urmă cu 131 de ani furniza următoarele informaţii prezentate într-o manieră savuroasă. Umor şi de limbaj, şi de situaţie.
„Două-zeci şi doui de evadaţi
În ziarele de eri seară, citesc o informaţie care m’a pus pe gânduri şi care în ori-ce caz mi se pare incompletă. „Din penitenciarul de la Câmpulung s’au evadat 22 de arestanţi!” Până aici, nimic extra-ordinar. Evadările din penitenciarele noastre sunt naturale ca gerul în toiul iernei şi beneficiile artiştilor în luna Aprilie.
Mai la vale, informaţia adaogă: „Evadaţii au scos o scândură de la podeaua arestului, au săpat o groapă, făcând apoi un tunel de vre-o şase metri lungime pe sub zidul arestului!”
Mărturisesc că, citind aceste rânduri, m’am întrebat şi mă întreb încă dacă nu e povestea lui Ali-Baba.
Păcatele mele! E cu putinţă ca într’un arest preventiv, sub nasul păzitorilor, sub ochii directorului, fără frica corpului de gardă, să poată lucra deţinuţii la scoaterea scândurei de la podeala arestului, la săparea unei groape şi perforarea unui tunel de şase metri?
De unde au luat instrumentele, unde le-au ţinut ascunse? Să lucrezi un tunel de şase metri şi tot personalul temniţei să nu ştie nimic? Sau e glumă de I-iu Aprilie – glumă prematură în acest caz – sau e lucru serios?
Dacă informaţia e serioasă, o găsesc incompletă. D. director al penitenciarelor ar fi trebuit să vestească tot de odată că „directorul arestului de la Câmpulung şi toţi supraveghietorii sunt destituiţi şi daţi judecăţei”.
Se evadează un deţinut, escaladând zidurile, înşelând sentinelele, cine ştie prin ce fraudă meşteşugită, nu avem nimic de zis. Asemenea cazuri se întâmplă adesea şi în penitenciarele din toată lumea.
Dar evadarea de la Câmpulung prea e prea. Dacă am găsi-o istorisită într’un roman semnat Xavier de Montepin sau Ponson du Terrail, am admira poate imaginaţia autorului, dar când vedem că faptul s’a întâmplat suntem în drept să ne întrebăm: Supraveghietorii n’au să ia locul evadaţilor… cel puţin până le va veni rândul să străpungă alt tunel de şase metri? Elvezir.”
- Evadaţii nu s-au bucurat prea mult timp de libertate
Pe 18 martie, „Timpul” anunţa o primă captură din rândul celor care n-au apucat să se bucure prea mult de gustul libertăţii. „Alaltăieri (n.r. ştirea era publicată pe 20 martie 1893), am anunţat că s’au prins şapte dintre cei 22 de evadaţi din arestul preventiv al oraşului Câmpulung. Ni se telegrafiază acum din Câmpulung că eri s’au mai prins încă cinci şi că autorităţile sunt în ajun d’a pune mâna şi pe cei-lalţi. Directorul arestului, Popescu, şi gardianul au fost destituiţi pentru gravă neglijenţă în serviciu.”
- Directorul arestului preventiv din Muscel fusese condamnat pentru abuz de putere, în calitate de poliţai al oraşului Câmpulung
Un ton critic la adresa şefului închisorii se simte în relatarea aşezată tot pe prima pagină în ziarul „Românul” („Romanulu”, după ortografia vremii), ziar „fondat în 1857 de C.A. Rosetti, apare în toate zilele de lucru şi duminicele, proprietar, Vintilă C.A. Rosetti”, ca să oferim şi câteva date despre acest ziar, aflat în anul al 37-lea la acel moment.
Foto: Câmpulungul anului 1914, colecţia Gheorghe Chiţa
„Românul” preia informaţia din „Voinţa naţională”, care „a publicat acum câte-va zile o informaţiune ce s’a trimis din Câmpu-lung, prin care se denunţă că Ion Popescu, numit acum de curând director al arestului preventiv din Muscel, a fost condamnat pentru abuz de putere şi escrocherie în calitate de poliţaiu al oraşului Câmpu-lung. Organul naţional liberal dă chiar numărul hotărârei condamnatore, care este 579 din 4 Septembre 1890, aflată în dosarul No.1036.
Mai deşteptare pentru d. ministru de Interne şi pentru directorul general al închisorilor nu se putea, ca se ia măsuri spre a se scăpa moralitatea publică de un asemenea ponos. Au trecut câte-va zile de la denunţare şi autorităţile superiore nu s’au mişcat. Aşteptau să le vie o lovitură ca să se deştepte.
Ziarele oficioase ne aduseră aseară scirea că 22 arestanţi au evadat Duminecă noaptea din arestul preventiv al Câmpu-lungului. Confraţii noştri, spre a da oare cari circonstanţe uşurătore lui Popescu, ne spun că arestanţii au rup scânduri, au săpat tunel de şase metri lungime sub zidul arestului şi ast-fel au putut fugi.
Noi nu prea dăm importanţă unor asemenea scuse, pentru că ne-am deprins de mult cu ele. Un om care a fost osândit pentru abuz de putere şi escrocherie este capabil să libereze nisce arestanţi pentru un interes bănesc, simulând o scândură ruptă şi un tunel săpat. Dar să nu mergem aşa departe până nu se va face lumină adevărată de procurorul de curte care a plecat la faţa locului. Să admitem, pur şi simplu, că Popescu e curat ca aurul şi limpede ca apa isvoarelor din munţii Muscelului, că d-sa nici nu s’a interesant, nici n’a sciut nimic de ceea ce lucrau arestanţii în închisoare. Aceasta este însă o scusă?
Dacă ar fi cu scirea sa evadarea, ar fi un criminal. Dacă nu scie nimic, atunci este un nepriceput, un om incapabil de a ocupa un asemenea post. În tot casul, dacă el este vinovat de complicitate sau cel puţin de neglijenţă, acei cari l’au numit sunt de o sută de ori mai vinovaţi, căci au sciut cine este şi l’au numit, au aflat pe urmă ce a făcut dacă nu cunosceau sentinţa şi l’au menţinut.
Aşteptăm ancheta procurorului de curte trimis la facia locului prin delegaţiunea d-lui Populeanu ca să revenim.”
- Verdictul jurnaliştilor: evadarea era imposibilă în modul comunicat de autorităţile din Muscel
Revenirea s-a produs câteva zile mai târziu. „Ne pare bine că „Timpul” se unesce cu noi spre a constata că evadarea de la Câmpu-lung este considerată ca o neglijenţă a administraţiei, dacă nu este o rea credinţă. Confratele nostru crede imposibilă evadarea în modul pe care l’au comunicat autorităţile din Muscel şi găsesce că totă vina cade pe directorul arestului.
Dar aceia cari l’au numit şi l’au menţinut în urma publicării sentinţei prin care a fost condamnat nu sunt oare mai mult vinovaţi?”, se întreba autorul ştirii din „Românul”.
Ziarul „Universul” completează informaţia referitoare la sentinţa la adresa directorului penitenciarului din Câmpulung, prin care acesta fusese condamnat de Tribunalul din Muscel pentru abuz de putere, cât timp s-a aflat în postura de poliţist al Câmpulungului. Respectiva sentinţă a fost anulată printr-o decizie a Curţii de Apel, Secţia a II-a, din Bucureşti şi, astfel, acesta a putut ocupa funcţia de şef al arestului local.