3.7 C
Campulung Muscel
19/01/2025

La Câmpulung, economie de curent extremă!

De foarte multe ori seara, fie vară, fie iarnă, luminile oraşului se aprind foarte târziu, obicei prost care este înrădăcinat de mulţi ani. Zilele trecute, la ora 17.30, era întuneric, aproape beznă, şi luminile nu erau aprinse. Foarte multă lume s-a plâns de acest lucru, doamne venite din Bucureşti şi de pretutindeni, plimbându-se pe Bulevardul Pardon, şi-au sucit gleznele din cauza beznei din oraş, mai ales că nu este greu să găseşti o groapă sau o denivelare care te pot ajuta să faci o vizită pe la ortoped. Chiar nu se pot aprinde cu 10-15 minute mai devreme, este nevoie să ne rupem picioarele ca să se ia măsuri? E ruşinos şi scandalos! Nu din asta sărăceşte bugetul orşului!

Sunt bătrâni şi copii care circulă la această oră, sunt şi oameni care au deficienţe de vedere, sunt pietoni care nu sunt foarte vizibili pe treceri, mai ales când circulă câte un „bolnav” cu o maşină de fiţe care vrea să-şi impresioneze pasagerii, cât de „tare este el”… Uitaţi-vă şi prin alte oraşe, nicăieri nu e ca la noi! 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!