22/04/2025

Elevii de la trei instituţii de învăţământ, alături de Fundaţia „Acasă în Muscel”, au creat trei trasee de explorare, printr-o aplicaţie mobilă, a clădirilor cu o arhitectură deosebită din Câmpulung

Joi, 25 aprilie 2024, la Biblioteca Municipală „Ion Barbu” a avut loc lansarea „Lunii Arhitecturii”, în cadrul proiectului cu fonduri PNRR „CulturAct”, derulat de Fundaţia „Acasă în Muscel” şi cofinanţat de Primăria Câmpulung. Proiectul „CulturAct” a început în anul 2023 şi vizează aducerea poveştilor şi clădirilor din Câmpulung mai aproape de tineri şi de vizitatori, prin crearea unor trasee specifice în oraş, care să cuprindă anumite obiective care merită vizitate. Proiectul a fost împărţit în două etape: partea dedicată istoriei, care s-a derulat în luna noiembrie 2023, şi partea dedicată arhitecturii, care se derulează în perioada 25 aprilie – 25 mai 2024. Pentru partea dedicată arhitecturii au contribuit Alina Matache, iniţiatorul proiectului, arhitectul câmpulungean conf. univ. dr. Dragoş Dordea, prof. dr. Carmen Oprescu şi Alexandru Răuţă, preşedintele Ordinului Arhitecţilor – Filiala Argeş.

În cadrul proiectului „Lunii Arhitecturii” au fost implicate trei echipe de elevi din diferite instituţii de învăţământ din Câmpulung, respectiv: Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” şi Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”. Aceşti elevi au lucrat timp de mai multe luni pentru a crea, în cadrul unei aplicaţii mobile, trei trasee de explorare a oraşului care unesc diverse clădiri valoroase, din punct de vedere arhitectural, şi spun povestea locurilor respective. „În cadrul „Lunii Arhitecturii”, lansăm aceste trasee şi, de asemenea, pe durata întregii luni avem diverse evenimente prin care încercăm să punem în valoare arhitectura în diferite feluri. Astfel, pe 14 mai 2024 vom derula împreună cu Asociaţia „De-a Arhitectura”, care este specializată, având o experienţă de peste 10 ani la nivel naţional în valorificarea patrimoniului derulând diverse activităţi pentru elevi, un atelier demonstrativ pentru elevii din ciclul primar, la Câmpulung. Ne vor ajuta să creăm un material didactic pe care îl vom pune apoi la dispoziţia şcolilor în mod gratuit. De asemenea, pe 17 mai 2024 vă invităm la un concert cu Ada Milea, un om de cultură extraordinar, care vine la Câmpulung într-o locaţie deosebită de patrimoniu, pe care o vom anunţa în curând, şi sperăm să aducă un plus de valoare şi să facem împreună un eveniment de succes pentru câmpulungeni. Nu în ultimul rând vom încheia „Luna Arhitecturii” pe 25 mai 2024 cu un eveniment organizat împreună cu partenerii noştri de proiect, Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Argeş, cu care vom face o dezbatere şi vom aduce în discuţie cum putem „lua” noi arhitectura de patrimoniu dintr-o zonă mai distantă, pusă pe un „piedestal”, şi să o aducem mai aproape de oameni.”, a transmis Alina Matache, directorul executiv al Fundaţiei „Acasă în Muscel”.

Unul dintre aceste trasee, denumit „Dimitrie Ionescu Berechet – Arhitect marcant al Câmpulungului” a fost creat de elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, sub îndrumarea profesorilor Irinel Vintilă şi Iulia Irimia. Motivul pentru care au ales această temă este că arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet a fost autorul a peste 400 de proiecte arhitecturale de o mare varietate răspândite în toată țara, iar 119 dintre acestea se regăsesc în Câmpulung. „Şcoala noastră, alături de celelalte două instituţii de învăţământ, s-a aflat într-o postură onorantă de a participa la proiectul derulat prin Fundaţia „Acasă în Muscel”. În cazul nostru, ne ocupăm de o personalitate marcantă a arhitecturii, respectiv Dimitrie Ionescu Berechet. Bineînţeles, în tot acest proiect am beneficiat de sprijinul unor specialişti, pentru că, în mod evident, nu este domeniul nostru de competenţă şi, în acest sens, le aducem mulţumiri deosebite pentru implicare. Copiii s-au implicat, au dobândit noi abilităţi legate şi de partea artistică şi de cea tehnică, pentru a rezulta acea aplicaţie mobilă care să facă oraşul şi arhitectura oraşului mai vizibile. În cazul nostru, coordonarea a aparţinut colegei mele, doamna profesor Iulia Irimia. Copiii au arătat un interes deosebit şi trebuie să-i mulţumim doamnei Alina Matache fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil.”, a explicat profesorul Irinel Vintilă, coordonator al echipei Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”.

Elevii Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel” s-au ocupat de crearea unui traseu care să cuprindă arhitectura neo-românească, deoarece Câmpulungul are peste 110 monumente istorice, dintre care bună parte sunt clădiri de patrimoniu în stil neo-românesc. „Pentru mine a fost o provocare să redescopăr fire din istoria Câmpulungului, vile de patrimoniu, să descopăr arhitectura neo-românească. Am făcut-o în compania unor specialişti şi, cel mai plăcut, în compania elevilor mei. Cred că nu am reuşit să acoperim toate vilele de patrimoniu, nici nu ne-am propus acest lucru, dar cu siguranţă mai putem face şi alte trasee. Este o provocare pentru toţi elevii din Câmpulung şi îi felicit pe toţi cei care s-au implicat în proiect până acum şi, cu siguranţă, vor mai fi şi alţii care vor încerca să realizeze aceste trasee tematice, pentru că istoria oraşului nostru este una foarte frumoasă şi, cu siguranţă, nedezvăluită câmpulungenilor şi turiştilor.”, a transmis profesorul coordonator Claudiu Călcîi.

Traseul echipei Şcolii Gimnaziale „Oprea Iorgulescu”, denumit „Pe urmele arhitecturii tradiţionale în oraşul Câmpulung”, prezintă similitudinile între arhitectura caselor din mediul urban de la începutul secolului al XX-lea şi cea din mediul rural de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Arhitectura din această perioadă este o mărturie a conservării tradiţiilor din zona Muscelului, a măiestriei meşterilor constructori de aici, desemnată de specialişti ca fiind una dintre cele mai interesante şi mai bogate arhitecturi tradiţionale din ţară. „Titlul proiectului nostru a fost „Pe urmele arhitecturii tradiţionale în oraşul Câmpulung”, o temă extrem de importantă în ceea ce priveşte arhitectura oraşului nostru. În cadrul acestui proiect am avut sprijinul Ordinului Arhitecţilor, reprezentat de Alexandru Răuţă şi prof. dr. Carmen Oprescu. Au avut un rol extrem de important în ceea ce înseamnă documentarea traseului pe care noi a trebuit să-l includem în aplicaţie. Traseul se regăseşte într-o aplicaţie pe care ne dorim să o accesaţi şi să o valorificaţi, pentru că este o aplicaţie foarte reuşită. În cadrul traseului stabilit de către doamna Alina Matache, elevii noştri au putut să identifice care este arhitectura caselor tradiţionale din Muscel şi au observat că există o similitudine între arhitectura caselor de la începutul secolului XX din mediul urban şi cea din mediul rural de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

„Luna Arhitecturii” se va încheia pe 25 mai 2024, iar în decursul acestei perioade s-a iniţiat şi o competiţie prietenească între grupele participante. Traseul care va avea cei mai mulţi vizitatori va fi câştigător, astfel că echipa instituţiei de învăţământ câştigătoare va primi pentru biblioteca şcolii cărţi în valoare de 5.000 lei. „Mă bucur că am lucrat împreună, câştigul cel mai mare al acestui proiect este legat de voi, de faptul că descoperiţi istoria şi arhitectura oraşului. Crearea traseelor în aplicaţie şi faptul că ele vor fi disponibile mulţi ani de acum încolo pentru colegi de-ai voştri este obiectivul principal al Fundaţiei „Acasă în Muscel” şi al proiectului „CulturAct”. Avem şi o mică competiţie prietenească între şcoli, iar pe această cale dorim să oferim o nouă posibilitate copiilor să descopere istoria acestui oraş.”, a menţionat Alina Matache.

Traseele menţionate pot fi vizitate pe site-ul https://www.viacampulung.ro/ sau descărcând aplicaţia: https://en.actionbound.com/download/.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!