În 2024, după cum am relatat în mai multe articole, clădirea Palatului Culturii – Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” va deveni în totalitate a Câmpulungului, prin achiziţionarea „aripii” deţinute de Tiparg, firma omului de afaceri Marcel Proca. Tranzacţia trebuia să se încheie în toamna anului 2022, însă vânzătorul n-a avut documentele în regulă. Când şi-a pus ordine în hârtii, în 2023, n-a avut Primăria fondurile necesare plăţii preţului de 1.050.000 lei.
După parafarea contractului de vânzare-cumpărare cu societatea lui Marcel Proca, mai rămâne o formalitate de îndeplinit: transferul imobilului de la Institutul Naţional al Patrimoniului, administratorul ei în baza unui protocol din februarie 2003, către municipalitate. Altfel spus, municipiul Câmpulung, proprietarul clădirii cu statut de monument istoric, n-o are, deocamdată, şi în administrare, deoarece n-a luat-o înapoi de la I.N.P., după ratarea investiţiei de renovare, începută în 2003 şi neîncheiată nici până în zilele noastre.
„Orice a fost s-a prescris. Noi nu am preluat-o încă. Aşteptăm să achiziţionăm partea lipsă. Doi ani la rând, în 2021 şi 2022, am avut discuţii cu cei de la Institutul Naţional al Patrimoniului şi ei ne-au spus că, dacă reuşim s-o reîntregim, fiind o pată pe onoarea lor felul în care a rămas nereabilitată, îşi doresc să ne ajute în continuare s-o reabilităm. S-o întregim, să facem o notă conceptuală şi să lucrăm împreună cu ei, ca s-o reabiliteze Ministerul Culturii. Aceasta este o posibilitate. Eu aş zice că avem 50% şanse. Eu cred că toate ministerele intră în linie dreaptă. Eu am văzut că ţara se schimbă. A durat mai mult la noi decât la alţii, dar ţara se schimbă, pentru că nimeni nu-şi mai permite – o s-o spun pe româneşte – să fure ca la balamuc.”, este încrezătoare city-managerul Ioana Marcu că, de data aceasta, Ministerul Culturii se va comporta cu seriozitate în relaţia cu Câmpulungul.