Şi în acest an, aşa cum v-a obişnuit, Evenimentul Muscelean a întocmit un top al firmelor din Muscel. Ierarhia prezentată în 2022 a avut la bază, la fel ca în ultimii şase ani, profitul net. Indicatorii menţionaţi sunt extraşi din bilanţul societăţilor depus la Finanţe Publice Argeş, la 31 decembrie 2021, şi oglindesc activitatea agentului economic din perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2021. În acest an, în top este o firmă din Berevoeşti, SILDVB COM SA, axată pe execuţia pieselor din tablă prin deformare plastică la rece şi asamblare prin sudură pentru industria auto. Activitatea din 2021 a desfăşurat-o cu 258 de angajaţi, cu 11 mai puţin ca în 2020. Firma a înregistrat, la finele lui 2021, un profit de 16.382.557 lei, cu aproape două milioane de lei mai mult faţă de anul precedent, când a fost ocupanta locului al doilea, după Romturingia. Societatea de pe locul doi este Greiner Assistec, din Lereşti, care, la finele anului trecut, a înregistrat un profit net de 10.778.705 lei, cu aproape patru milioane şi jumătate de lei mai mult faţă de cel din 2020, când s-a poziţionat pe locul cinci. Pe poziţia a treia figurează Nutripack Câmpulung SA, cu 8.442.413 lei, profit net. Urmează Pentarom, de la Dârmăneşti, cu un profit net de 7.164.744 lei, şi Grup Concif, din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, cu 4.530.294 lei, profit net.
Clasamentul din 2022 conţine 764 de firme, dintre care 589 au înregistrat profit şi 175 pierderi.