Cine are Duhul Sfânt
Lumea nu-L poate primi. Domnul Isus insistă asupra unei posesiuni speciale a Duhului şi a prezenţei Sale personale, ceea ce este privilegiul exclusiv al creştinului. Duhul rămâne cu noi şi în noi. Aceste două adevăruri au o importanţă capitală. Duhul nu rămâne numai cu sfinţii, ocupând doar o poziţie exterioară, ceea ce este adevărat într-o adunare de credincioşi, dar El locuieşte în ei.
Frate şi soră, să reţinem faptul acesta esenţial că Duhul Sfânt rămâne cu noi, că El nu ne vizitează doar ocazional, ci ca El rămâne realmente cu noi, ca să putem privi necurmat la El. Dar, în afară de aceasta, va fi în noi, ceea ce implică prezenţa cea mai intimă care se poate concepe: Duhul Sfânt în şi nu numai cu cei cărora le-a fost trimis, şi aceasta „pentru veşnicie”.
Duhul Sfânt face un singur trup, unindu-l pe credincios cu Hristos, Care este Capul. Mai mult, avem aici comunitatea firii şi nu numai unitatea trupului, aşa cum se poate vedea în Epistolele lui Pavel. „Pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi” (Ioan 14.19). Nimic nu poate fi mai intim. Apoi Domnul Isus ne arată în ce fel are loc lucrul acesta: „în ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl şi voi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 14.20). Ziua aceasta a venit, ceea ce ne face din nou să vedem că prezenţa actuală a Duhului Sfânt diferă de revărsarea Duhului în Mileniu. Versetul de la Ioan 14 se referă oare şi la sfinţii din timpul Mileniului? Domnul Isus face să corespundă acest dar minunat despre care vorbeşte cu prezenţa Sa în cer. Numai atunci se realizează unirea noastră cu El în cer, prin Duhul Sfânt trimis pe pământ. Când Domnul Isus va părăsi cerul şi îşi va lua în primire împărăţia, toate aceste elemente se vor schimba. Se va stabili o nouă stare de lucruri, în armonie cu noua poziţie pe care El o va avea atunci. Duhul Sfânt lucrează sau este dat, întotdeauna, în raport cu poziţia ocupată de Hristos.
Absenţei personale a lui Hristos, îi corespunde prezenţa personală a Duhului Sfânt; şi cum prezenţa personală a lui Hristos va caracteriza veacul care va veni, lucrarea Duhului Sfânt va fi neapărat modificată. Numai privind la Hristos, ajunge credinţa să cunoască gândul actual al lui Dumnezeu, sfaturile şi căile Sale. De aceea când credinciosul realizează, într-un chip clar, prezenţa lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu în cer, fiecare aspect al adevărului îşi găseşte locul cuvenit. Şi invers, când creştinii nu fac din acest adevăr cheia de boltă a relaţiei lor cu Dumnezeu şi a poziţiei lor faţă de lume, totul e pierdut; mă refer la ceea ce ne este specific nouă în calitate de creştini. Fără îndoială, există o credinţă în Hristos care aduce iertarea păcatelor şi, într-o oarecare măsură, pacea cu Dumnezeu. Dar noi ne ocupăm acum de slava lui Dumnezeu, de ceea ce corespunde afecţiunilor Sale, de ceea ce e bun şi sfânt, izvor de putere şi de binecuvântare pentru creştinul care se bucură de relaţia sa cu Dumnezeu. Cu siguranţă, nimic din toate acestea nu ne va fi cunoscut, dacă ochiul credinţei nu priveşte permanent asupra lui Hristos, la dreapta lui Dumnezeu.
A avea privirile îndreptate spre Domnul Isus, Care Se află în cer, iată ce îi asigură Duhului Sfânt libertatea de a lucra în inimile noastre. Şi de aceea noi constatăm că cei care nu cred în prezenţa personală a Duhului Sfânt aici jos, n-au nici o înţelegere a poziţiei actuale a lui Hristos, aflat în cer în calitate de Cap al Bisericii. Ei nu se îndoiesc că El Se află la dreapta lui Dumnezeu. Îşi declară formal credinţa în Duhul Sfânt şi în comuniunea sfinţilor. Dar nu este vorba despre a repeta cuvintele unui statut sau ale unui crez, aşa cum şi le stabilesc denominaţiunile religioase, întemeiate pe principii omeneşti, în mod absolut independent de prezenţa şi de lucrarea Duhului Sfânt în Adunare. Se poate spune că starea actuală a creştinătăţii sub toate formele este caracterizată prin necredinţă faţă de principalul adevăr distinctiv al Bisericii, acela care priveşte pe Duhul Sfânt. Nu se pune în discuţie cum şi în ce loc au putut credincioşii să primească binecuvântare pentru sufletele lor. Duhul lui Dumnezeu îi binecuvântează pe credincioşi chiar şi în sisteme religioase, şi adesea în ciuda sistemelor respective. În toate grupările creştine se găsesc suflete scumpe lui Hristos, în toate se întâlnesc nu numai mădulare vii dar şi adevăraţi slujitori ai Domnului; cel puţin, peste tot unde marile adevăruri privind Persoana şi lucrarea lui Hristos sunt recunoscute într-o oarecare măsură. Problema este ca fiecare să se întrebe: „Oare mă aflu eu acolo unde Duhul Sfânt trimis din cer poate să lucreze liber, conform intenţiilor Domnului şi prescripţiilor Cuvântului Său? Adunarea din care fac parte este expresia prezenţei Duhului Sfânt?” Nu vorbesc de predici, nici de adunările pentru citirea în comun şi meditarea asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea îşi au locul lor. Dar eu fac aluzie la prilejurile când Biserica, adică mădularele Trupului lui Hristos, se adună în Numele Domnului Isus, fie pentru cult, care este marea ocazie centrală şi distinctivă, fie pentru zidire sufletească.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424