Sfârşitul veacului, nu al lumii. “Secerişul” este nu sfârşitul lumii, ci sfârşitul veacului. Care veac? Veacul sau timpul care ţine până la venirea Domnului Isus. De la venirea Lui încolo începe altceva, un alt veac. Atunci însă Adunarea va fi la Domnul Isus, răpită mai înainte. “Secerătorii” sunt îngerii, nu oamenii. Şi ce bine că sunt îngerii! După Cuvântul lui Dumnezeu, îngerii sunt cei care s au bucurat de pocăinţa celor credincioşi. Îngerii sunt protectorii rânduiţi de Dumnezeu ai celor credincioşi. Ei sunt duhuri slujitoare trimise să împlinească o slujbă pentru cei care vor moşteni mântuirea (Evrei 1.14). Îngerii au fost întotdeauna cu credincioşii, în luptele şi în primejdiile lor. Şi poate că tot îngerii îi duc pe credincioşi “în sânul lui Avraam”, cum se spune despre săracul Lazăr (Luca 16.22). Ei vor aduna grâul în grânar. Grânarul este cerul, care i primeşte pe toţi credincioşii din toate timpurile.
Sărbătoarea secerişului. La cei de odinioară, strângerea grâului, începutul secerişului, era o sărbătoare de bucurie. Tot aşa, strângerea celor credincioşi este o sărbătoare de bucurie pentru cei credincioşi. Domnul îi va strânge în grânarul Său, de pe oriunde îi va găsi, pe cei pe care El îi cunoaşte. Cei născuţi din nou sunt strânşi în grânarul lor din cer. Când sunt strânşi acolo sus, greşelile şi deosebirile care s au ţinut de ei ca oameni vor fi înlăturate. Lucrurile pentru care s au ciorovăit pe pământ vor fi văzute ca o pierdere, pentru că nu s au oprit mai degrabă la cele ce i au unit, decât la acelea care i au despărţit. Neînţelegerile dintre ei, invidia pentru că unul este mai binecuvântat decât altul, o adunare mai binecuvântată ca alta, vor înceta. Chiar faptul că nu s au preţuit unii pe alţii cum se cuvine va fi înlăturat şi el. Grâul se strânge în grânar. Credincioşii pleacă unul câte unul de pe pământ şi vor pleca cu toţii când vor fi răpiţi… Grânarul este un loc de siguranţă. Câtă vreme grâul se află pe câmp, peste el poate să dea vijelie care să l culce la pământ sau piatră care să l scuture şi să l bage în pământ; însă, în grânar, toate aceste pericole au încetat.
Pilda aluatului. “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu nişte aluat pe care l a luat o femeie şi l a ascuns în trei măsuri de făină de grâu, până s a dospit toată plămădeala” (Matei 13.33). Aluatul nu este o cantitate mare faţă de frământătură; este mic şi neînsemnat, dar o dospeşte. Pilda aceasta, ca şi cea cu grăuntele de muştar, este pe dos înţeleasă în creştinătatea de astăzi, care zice că evanghelia ar fi aluatul. Evanghelia vestindu se, a schimbat faţa lumii şi lumea păgână a devenit creştină. Aşa am învăţat în şcoală. Când însă m am întors la Dumnezeu şi am înţeles ce înseamnă a fi credincios, am început să mă îndoiesc de felul cum învăţasem odinioară; după aceea m am încredinţat că lucrurile stau tocmai dimpotrivă. În Scriptură, aluatul este arătat ca ceva rău, care strică. Dacă cercetaţi Scriptura cu luare aminte, veţi vedea că aluatul nu înfăţişează ceva bun. Domnul Isus spune pilda aceasta ca să arate ce se va întâmpla în creştinătate; o spune deci ca o înştiinţare. Unui evreu nici nu era nevoie să i se lămurească pilda cu aluatul, căci el ştia bine ce este cu aluatul de care şi astăzi se păzeşte cu multă grijă la Paşte. Cu privire la alte pilde, ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus ce înseamnă; dar la aceasta cu aluatul n au mai cerut nicio lămurire. La Exod 12 este porunca să nu fie aluat în casele evreilor timp de şapte zile. Domnul Isus vorbeşte de aluat şi în alte împrejurări, arătând totdeauna că aluatul este ceva rău, de care trebuie să te fereşti: “Păziţi vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia” (Luca 12.1). Tot Domnul Isus mai spune: “Luaţi seama să vă păziţi de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod” (Marcu 8.15). Aluatul lui Irod era un fel de amestec de religie şi de duh lumesc. Iar acest aluat al lui Irod este acum în toată creştinătatea: religie amestecată cu duh lumesc. De asemenea, Domnul a vorbit şi de aluatul saducheilor, al celor care nu credeau nici în înviere, nici în îngeri, nici chiar că există suflet. Deci necredinţa pe toată linia este aluatul saducheilor. Nu este suflet, nu este Dumnezeu, nu este înviere, nu este judecată, nu este veşnicie, nu este rai, nu este iad; tăgăduirea acestora este un aluat foarte răspândit. Iar viaţa saducheilor era o viaţă urâtă. Apostolul Pavel întrebuinţează expresia “puţin aluat dospeşte plămădeala” în 1 Corinteni 5.6 şi în Galateni 5.9. Galatenii erau în primejdia de a părăsi harul şi de a cădea sub lege; ajunseseră la un fel de amestec de lege şi de har. Dar harul cu legea nu pot merge împreună. Pavel numeşte pericolul în care se găseau galatenii: aluat.
Învăţături greşite introduse ca aluatul în creştinătate. Neţinând seama de înştiinţările care i au fost date prin Cuvântul lui Dumnezeu, creştinătatea a ajuns să se dospească în cele trei măsuri de făină ale ei. Da, sunt trei mari ramuri ale ei: catolicii, protestanţii şi biserica greacă (ortodoxă). Răul s a introdus în ele şi a dospit totul. Izabela, femeia aceea care se numeşte pe sine prorociţă, a învăţat şi a amăgit cu învăţături stricate, abătute de la Cuvânt (Apocalipsa 2.20). Iată câteva dintre învăţăturile ei: Mântuirea şi prin fapte bune, nu numai prin credinţă. Cuvântul acesta este mic, dar cuprinsul îi este mare. La prima vedere, un astfel de cuvânt parcă n ar fi periculos şi totuşi, câtă stricăciune este în el! Când îi vorbeşti cuiva de păcate, îţi răspunde: “Dar ce, nu mă închin şi eu, nu m am botezat şi eu?”. Omul îţi pune în faţă binele pe care crede că l a făcut şi în felul acesta dă la o parte credinţa în Domnul Isus, în jertfa Lui. Se închină apoi la îngeri şi la sfinţi, punând în locul Domnului Dumnezeu pe om. La noi, românii, se zice în mod obişnuit: “Doamne, Maica Domnului”. Rugăciunile pentru morţi, pomenile, nu se văd în Cuvânt. În ce mă priveşte, aş fi dorit să găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu vreo îndreptăţire a rugăciunilor pentru morţi, dar n am găsit niciuna. Ba mai mult, am citit în unele cărţi scrise de credincioşi bine înzestraţi că, dacă te rogi pentru morţi, intri în legătură cu diavolul, aceasta fiind un fel de spiritism. Tot un aluat este învăţătura că înnoirea se face prin botezul cu apă. Regretabil este că şi unii credincioşi leagă botezul cu apă de mântuire, ceea ce nu este după Scriptură. Mai sunt şi alte lucruri pe care nu le mai enumerăm şi care, ca un aluat, au dospit toată plămădeala. Citind Cuvântul lui Dumnezeu, vedem ce este scris în el şi mai ştim şi ce am apucat. Punând faţă în faţă ce este scris cu ce am apucat, rămânem la ceea ce este scris. Nu dorim ciorovăieli cu unii şi cu alţii, pentru că suntem oameni de pace. Cuvântul lui Dumnezeu este cel pe care trebuie să l cercetăm şi la el rămânem.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424