MÂNGÂIERE
2 CORINTENI 1:3-7
3.„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, 4. care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! 5. Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos, avem parte din belşug şi de mângâiere. 6. Aşa că, dacă suntem în necaz suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. 7. Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.”
Pe de altă parte, dacă umblăm prin Duhul, trăim în ascultare iar Dumnezeu ne ajută să cunoaştem şi necazurile altor credincioşi, să cunoaştem nevoile semenilor şi să ne purtăm în funcţie de cunoştinţele noastre. O putem face pe căi variate. Una din aceste căi este posibilitatea de a da un sfat bun, întemeiat pe Cuvântul Său, de a oferi perspectiva promisiunilor lui Dumnezeu.
Uneori, deseori chiar, nu avem răspunsuri specifice pentru problemele altora: nu putem explica „de ce”-urile vieţii şi simţim că nu putem oferi prea multă mângâiere. Dar nu trebuie să evităm pe nevoiaşi: trebuie să stăm lângă ei, să simţim cu ei, să le arătăm că ne pasă de problemele lor, că-i ascultăm, că ne rugăm pentru ei. Poţi dărui oricând mângâierea despre care vorbeşte acest capitol, pentru că Dumnezeu este totdeauna lângă noi, ne dă mângâiere şi ne întăreşte la vremea şi în felul Său. Iată siguranţa pe care o avem în Hristos. De aceea toţi care au trecut prin încercări şi au văzut credincioasa mână tare a lui Dumnezeu, pot dărui siguranţă şi încurajare celor care au nevoie.
Cunosc o doamnă dintr-un alt stat care, pierzându-şi fiul într-o tragedie teribilă ce i-a produs, ei şi soţului o mare durere, a putut mângâia mai târziu, o femeie tânără care pierduse doi băieţi şi care făcea parte din aceeaşi biserică. Este foarte important ca persoana care a fost doborâtă şi ridicată prin mângâierea lui Dumnezeu, să poată oferi altora mângâierea pe care a găsit-o în Hristos. Noi suntem cei chemaţi să facem acest lucru.
Pavel a tăcut acest lucru. Motivul se află în v. 5: pentru că fusese mult mângâiat el însuşi de Dumnezeu. Pavel avusese parte de belşug de suferinţe dar şi de mângâieri. Suferinţele despre care vorbeşte Pavel sunt numite „suferinţele lui Hristos”. Ce reprezintă ele? În sens general, nu pot fi numite suferinţe. Sunt suferinţe de un anumit fel, sunt suferinţele pe care le întâmpină un bărbat sau o femeie credincioasă, pentru că el sau ea urmează pe Hristos. În Ioan 15:20 Domnul Isus înştiinţează pe ucenici: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni”…Deci, dacă trăim în ascultare, vom întâmpina împotrivire. Uneori, unii oameni dau buzna cu idei proprii referitoare la evanghelizare deşi nu e necesar să treci cu tăvălugul peste oameni. Greutăţile apărute în urma bruscării nejustificate a sufletelor sub pretextul evanghelizării nu pot fi considerate „suferinţele lui Hristos”. Cel care, călăuzit de Duhul, arată sensibilitate faţă de alte suflete şi ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, are de-a face cu împotrivirea lumii. Îşi va pierde poate serviciul sau prietenii. Dar Dumnezeu îi va da cu mult mai mult: Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată, nici nu ne va rămâne dator. El ne va purta de grijă. Putem conta pe El.
Pavel ne arată, în acest pasaj, ce se întâmplă în realitate. El nu spune credincioşilor, cum fac astăzi unii predicatori, că Dumnezeu vrea ca toţi copiii Lui să se bucure de sănătate şi prosperitate. Lucrurile nu stau astfel. Viaţa este plină de încercări pentru credinciosul care nu are totdeauna parte de vindecare imediată sau de succes. Încercarea şi necazul fac parte din viaţa creştină: viaţa lui Pavel o dovedeşte. Dar când suntem încercaţi, făgăduinţele lui Dumnezeu ne mângâie.
Lumea nu cunoaşte o asemenea viaţă. Necredincioşii, cei străini de Hristos, nu pot experimenta „suferinţele lui Hristos”. Ei nu pot avea parte de respingere din pricina credinţei. Asta nu înseamnă că sunt scutiţi de suferinţe. Lumea este plină de suferinţe: boli, dureri diferite, gelozie, invidie, întristare. Lumea n-are nici odihnă, nici pace. Oamenii lumii nu sunt scutiţi de suferinţă. Ei suferă, dar trec prin suferinţe fără nădejde, pe când credincioşii au o nădejde vie în mijlocul încercărilor. De ce necredincioşii sunt fără nădejde? Pentru că sunt „fără Hristos”, separaţi de Hristos. De aceea, ei sunt separaţi şi de mângâierea care El este îndurător şi în mijlocul încercărilor, suntem întăriţi şi mângâiaţi.
Publicat din cartea „Dumnezeul oricărei mângâieri” de Dan Duncan
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung
Telefon contact: 0745.021.424