Suntem dinaintea uneia dintre cele mai autentice provocări. Aceea de a dovedi prin fapte că nu rostim doar „Tatăl nostru” (Matei 6.9-13), ci şi trăim...
Dragii mei! Perfecţiunea zidirii făpturii umane, desigur că aparţine lui Dumnezeu, însă, de felul cum este păstrată şi întreţinută această investiţie a Sfintei Treimi în...
Duminica aceasta este prefaţată minunat de textul cântării Trodului, bucuroasa carte a stranei la vremea Postului celui Mare: „Când se vor aşeza scaunele, ţi se...
Dragii mei! În aceste zile se poate simţi cum primăvara, încetul cu încetul, doreşte să-şi facă apariţia, iar primii care sunt vestitori ai primăverii sunt...
Suntem în urcuşul de lumină ce ne duce spre Înviere. Evanghelia Duminicii, îndeobşte numită a Fiului Risipitor, ne propune un nou exerciţiu de viaţă şi...
Suntem în prag de nou urcuş duhovnicesc, al Postului celui mare al Paştelui. Biserica numeşte perioada aceasta perioada Triodului pentru că ea este însoţită, la...
Dragii mei! Din Pericopa Evanghelică citită la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie (Evanghelia de la Matei 15, 21-28) din Duminica a XVII- a după Rusalii şi...
Nu-i prima dată când Apostolii ne dau senzaţia că se ruşinează la reacţia, vădit pedagogică a Mântuitorului. Erau în ţinutul Tirului şi al Sidonului, departe...
Dragii mei! Oare cum putem să mulţumim Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Suntem noi conştienţi de darurile primite de la Dumnezeu? Am înmulţit...