Duminica aceasta este prefaţată minunat de textul cântării Trodului, bucuroasa carte a stranei la vremea Postului celui Mare: „Când se vor aşeza scaunele, ţi se vor deschide cărţile şi Dumnezeu va şedea la Judecată, o, ce frică va fi atunci! Îngerii stând înainte cu frică şi râul de foc curgând; ce vom face, atunci, noi, oamenii cei vinovaţi de multe păcate? Şi când Îl vom auzi chemând pe cei binecuvântaţi ai Tatălui întru Împărăţie, iar pe cei păcătoşi trimiţându-i la chinuri, cine va suferi acea înfricoşătore hotărâre? Ci, Unule Iubitorule de oameni, Mântuitorule, Împărate al veacurilor, mai înainte până ce va sosi sfârşitul, prin pocăinţă, întorcându-mă, miluieşte-mă!”. E vremea unui nou început de efort duhovnicesc. Dinainte ne stau aşezate provocările unui Post al Paştelui, la capătul căruia vom afla nu doar pe Hristos Domnul Cel Înviat, ci şi tainica noastră renaştere întru Învierea Sa. Pentru a ne motiva urcuşul, Biserica se comportă întocmai unui pedagog cu adâncime duhovicească. Ne aşează dinainte momentul de care fugim toată viaţa să scăpăm: moarte şi Judecata Mântuitorului. Toată construcţia vieţii sociale pe care o trăim este o furişare printre furcile caudine ale judecăţii sociale şi de grup, este o alergare cu cronometrul dat pe „repede-înainte”, în dorinţa de a fi cât mai sus sau cât mai în faţă. Evanghelia aceasta, numită a Duminicii Judecăţii, ne recheamă la normalitatea simplităţii. Flămândului hrană şi însetatului apă, străinului găzduire şi celui gol înveşmântare, bolnavului mângâiere şi întemniţatului cercetare. E îndemnul normalităţii vieţii noastre în Hristos. Este limpede că mântuirea, cel puţin în viziunea Ortodoxiei, nu ţine de spectacular, de agitaţia emoţională lipsită de intimitatea plinirii poruncilor Mântuitorului Hristos. După cuvântul Filocaliei, pe Dumnezeu îl poţi cunoaşte pe măsura plinirii Poruncilor, firele de sutură morală ale unei lumi alunecate, mai mereu, în relativism moral. A împlini Poruncile, cele 10 ale Vechiului Testament, înseamnă mai mult decât a cita din ele. Înseamnă a chema mila lui Dumnezeu peste toate faptele tale, pentru ca ele să se descopere a fi împlinire a chemării întru Împărăţie. Harul şi fapta, deopotrivă, fiindu-ne împlinire duhovnicească. De altfel, cântarea stranei spune în Utrenia Duminicii acesteia (slujba dimineţii): „Să nu intri cu mine la judecată, cercând cuvintele şi îndreptând poruncile. Ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă Atotputernice.” Chemarea Postului este limpezită de lucrarea Duhului Sfânt. Cântarea Bisericii, vai, atât de neascultată, consemnează: „Deschisu-s-au porţile dumnezeieştii pocăinţe, să ne apropiem cu grabă, curăţindu-ne de mâncări şi de pofte, ca nişte ascultători ai lui Hristos, Cel Ce a chemat lumea întru Împărăţia cerească. Zeciuiala a tot anul aducând Împăratului (căci avem 40 de zile de postire, n.NC) tuturor, ca şi Învierea Lui, cu dragoste să o vedem”. Ţine, aşadar, de noi să ne creştem în Bucuria Postului! Care este, mereu şi mereu, mai mult decât a nu mânca şi a nu bea. E făptuire către cei nebăgaţi în seamă, de dragul Mânuitorului Hristos, Fratele nostru şi Dumnezeul nostru! De dragul Iubirii care Învie!
Pr. Constantin Necula
Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici… (Matei 25.31-46)
