Suntem în prag de nou urcuş duhovnicesc, al Postului celui mare al Paştelui. Biserica numeşte perioada aceasta perioada Triodului pentru că ea este însoţită, la strană, de cântări speciale, organizate în câte trei ode. Frumoase şi pline de sens, înţelepte. Dintâi, în Duminica ce vine, suntem chemaţi să ne reglăm conştiinţa aparteneţei la acest efort duhovnicesc de redescoperire a valorilor legate de Dumnezeu. Suntem puşi dinaintea a două personaje: un fariseu plin de scrupule şi argumentându-şi puritatea trăirii cu Dumnezeu şi un vameş, cu conştiinţa reală a păcătoşeniei sale. Primul, corect şi funcţionăreşte, raportează Domnului că există, ba chiar este încântat de existenţa lui. Celălalt, smerit şi rănit de propria funcţionalitate, în slujba Romei şi a banului, cere Domnului milă, pentru ca viaţa sa să meargă mai departe, în demnitate şi bun simţ. Hristos Domnul propune pilda aceasta pentru unii care se credeau drepţi (Luca 18.9), cunoscând cum argumentarea propriilor virtuţi poate deveni viciu, încurajându-ne pentru o viaţă a cunoaşterii propriilor noastre limite, a limitelor dincolo de care ne pierdem credibilitatea dinaintea Lui. În bucurii ca şi în întristare, la biruinţe ca şi în înfrângeri, altădată.
Trăim vremuri în care totul e dominat de cifre şi procente, de carduri lipsite de cord. Atacată constant de media, beneficiind de o presă care mediocrizează informaţiile pozitive şi crizează prin cele negative, Biserica este trasă în jos de sondaje ale absurdului. E dorinţa specială a învârtiţilor de servici de a reduce Biserica Ortodoxă la nivelul unui ONG stupid şi manipulabil? Poate. Din ce în ce mai vizibil. Dar este mai ales un atac la demnitatea ta şi a mea, la demnitatea noastră creştină- indiferent de biserică ori comunitatea creştină căreia îi aparţii. Lăudând chipuri ale socialului, oameni admirabili probabil, cetăţenii noii ordini imorale uită să spună că şi aceia sunt creştini, că tocmai valoarea smereniei lucrătoare în funcţiile în care sunt puşi îi face deosebiţi, că sunt promotorii unor proiecte financiare de mari proporţii în sprijinirea Bisericii. De aceea, e bine să le spunem, ca nişte vameşi smeriţi, că ne ştim slăbiciunile şi ca oameni şi ca instituţie, dar ştim şi mila lui Dumnezeu lucrând peste noi. La început de perioadă pregătitoare pentru post, de fapt, în România suntem 18 milioane de oameni care ne punem nădejdea în Hristos. Restul e procente… Şi merită tăcere! Obligă la rugăciune şi iertare, la descoperirea demnităţii de a fi ai lui Hristos! Pr. Constantin Necula
…pentru unii care se credeau drepţi (Luca 18.9-14)
