21/11/2026

De la Câmpulung, la capătul lumii! Alexandra, tânăra care a ajuns să lucreze printre ghețarii Arcticii și ai Antarcticii

La numai 25 de ani, o câmpulungeancă trăiește o poveste pe care puțini și-ar putea-o imagina. Alexandra a transformat dorința de a descoperi lumea într-o carieră neobișnuită, lucrând pe nave de croazieră de expediție care ajung în unele dintre cele mai izolate și spectaculoase regiuni ale planetei: Polul Nord și Antarctica. Departe de casă câte șase luni, fără zile libere, tânăra adună experiențe extraordinare, dar și lecții despre curaj, sacrificiu și libertate. Iar indiferent cât de departe o poartă drumurile, știe că acasă rămâne Câmpulungul.

Povestea Alexandrei este una despre curajul de a nu urma neapărat drumul pe care îl aleg cei mai mulți, despre dorința de a-ți asculta instinctul și despre puterea de a transforma un vis într-un mod de viață. La 19 ani, când a plecat din Câmpulung Muscel și a început Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din Brașov, nu știa exact ce își dorește să facă. Știa însă foarte bine ce nu i se potrivește: o viață profesională rigidă, cu un program obișnuit, de la 9.00 la 17.00, într-un birou. Astăzi, la 25 de ani, Alexandra privește lumea de pe puntea unor nave de expediție, navigând printre ghețari, admirând balene, pinguini și urși polari și ajungând în locuri pe care foarte puțini oameni au privilegiul să le vadă. A bifat deja 25 de țări și patru continente, iar povestea ei este cu atât mai interesantă cu cât fiecare călătorie înseamnă nu doar descoperire, ci și o provocare personală.

De la visul de a deveni însoțitor de zbor, la expedițiile de la cei doi poli

Primul vis al Alexandrei a fost să devină însoțitor de zbor. Își dorea să călătorească, să cunoască oameni și să descopere locuri noi. După ce s-a documentat, a înțeles însă că această profesie nu îi oferea neapărat libertatea de a explora lumea așa cum și-ar fi dorit. A ales, în schimb, industria croazierelor, începându-și parcursul profesional pe nave clasice, care au purtat-o prin Europa, Statele Unite, Canada și Caraibe. O schimbare de companie avea să-i schimbe radical destinul.

Noua firmă opera atât nave clasice, cât și nave de expediție, iar Alexandra a ajuns, în mod neașteptat, de două ori consecutiv în echipaje care navigau spre regiunile polare. „Dacă m-aș întoarce acum în timp și aș sta de vorbă cu Alexandra de 19 ani, fata plecată din Câmpulung Muscel, care abia terminase liceul și începuse facultatea, i-aș spune că tot ce trăiesc astăzi, la 25 de ani, este pur și simplu ireal. Dacă m-ar fi întrebat cineva atunci dacă mă văd trăind la capătul lumii, printre ghețari, probabil aș fi zâmbit, nici măcar n-aș fi îndrăznit să visez la o asemenea viață”, povestește tânăra. Drumul până la un asemenea loc de muncă presupune însă pregătire serioasă. Alexandra a trecut printr-un proces de recrutare, interviuri și instruire specifică domeniului maritim. Printre documentele necesare se numără carnetul de marinar, examinările medicale la o clinică autorizată și cursurile de pregătire pentru supraviețuire pe mare, prevenirea și stingerea incendiilor, primul ajutor și siguranța la bord.

Un loc de muncă neobișnuit, într-o lume în care natura dictează programul

Alexandra lucrează în departamentul Guest Relations, fiind una dintre persoanele la care pasagerii apelează pentru informații și sprijin. Activitatea sa presupune atât responsabilități administrative, legate de documentele pasagerilor și formalitățile de imigrare, cât și o permanentă interacțiune cu turiștii. Pe navele de expediție, însă, există o regulă nescrisă: natura are întotdeauna prioritate. O zi obișnuită de lucru se poate transforma într-un moment cu totul special atunci când apare un urs polar sau o balenă. „Dacă vedem un urs polar sau o balenă, se oprește totul: toată lumea se oprește din ce are de făcut și iese afară să vadă ceea ce natura ne poate oferi”, spune Alexandra. În prezent, tânăra se află într-o nouă etapă a aventurii sale maritime. După un contract în care a ajuns atât în Antarctica, cât și în regiunea arctică Svalbard, s-a îmbarcat în Polinezia Franceză, urmând ca nava să se îndrepte din nou spre Antarctica. Pentru ea, continentul înghețat din sudul planetei a devenit deja un loc familiar, pe care îl numește, cu emoție, „acasă”.

Șase luni pe mare, fără nicio zi liberă

Dincolo de imaginile spectaculoase pe care le împărtășește pe rețelele sociale, viața la bordul unei nave de expediție nu este deloc o vacanță prelungită. Contractele durează aproximativ șase luni, perioadă în care membrii echipajului muncesc în fiecare zi, fără zile libere. Viața se desfășoară într-un spațiu restrâns, departe de familie și de confortul obișnuit. Alexandra împarte cabina cu o colegă, iar pregătirea bagajelor devine o adevărată provocare: trebuie să își organizeze întreaga viață pentru jumătate de an în doar două bagaje de câte 23 de kilograme. În plus, navele de expediție ajung rareori în orașe, uneori la intervale de aproximativ două săptămâni. Nu există posibilitatea de a cumpăra oricând lucrurile necesare, așa cum se întâmplă în cazul croazierelor clasice. Tânăra spune că această experiență te învață să trăiești minimalist și să te adaptezi. Timpul liber, atunci când există, îl petrece explorând zonele în care ajunge, făcând drumeții, caiac sau admirând animalele și peisajele. La bord, își găsește timp și pentru sală, saună, lectură, jurnal personal și învățarea limbii italiene. Un alt aspect aparte este conviețuirea cu oameni din diferite colțuri ale lumii. Echipajul numără aproximativ 220 de angajați, iar lunile petrecute împreună creează legături și prietenii care depășesc granițele și diferențele culturale.

Întâlnirea cu ursul polar și saltul în oceanul înghețat

Printre cele mai emoționante amintiri ale Alexandrei se numără întâlnirea cu primul iceberg uriaș, moment în care mărturisește că a plâns de fericire și recunoștință. A văzut pinguini în Antarctica, iar în Arctica a avut ocazia să observe un urs polar care s-a apropiat atât de mult de navă, încât căpitanul a oprit ambarcațiunea pentru ca pasagerii și echipajul să poată admira animalul. A ajuns inclusiv în zona numită „ice edge”, marginea gheții din Oceanul Arctic, unde apa și întinderile înghețate creează un peisaj greu de descris în cuvinte. O altă experiență extremă a fost „polar plunge”, o provocare pe care Alexandra a acceptat-o atât la Polul Nord, cât și la Polul Sud, în cadrul aceluiași contract de șase luni. Este vorba despre un salt în apa oceanului, la temperaturi apropiate de zero grade, participanții fiind asigurați cu un ham. Pentru această performanță, câmpulungeanca are două certificate care consemnează datele și coordonatele geografice ale experiențelor. Nici momentele dificile nu lipsesc. Traversarea Strâmtorii Drake, cunoscută pentru condițiile sale dificile de navigație și valurile care pot ajunge la înălțimi impresionante, reprezintă una dintre cele mai solicitante experiențe. Alexandra spune însă că, în timp, înveți să te liniștești și să înțelegi că nava este locul cel mai sigur pentru echipaj și pasageri în astfel de împrejurări.

Dorul de Câmpulung și sacrificiile din spatele unei vieți spectaculoase

Poate că fotografiile și filmările din regiunile polare transmit fascinația unor locuri inaccesibile celor mai mulți dintre noi, însă în spatele lor se ascunde și o parte mai puțin cunoscută a acestei profesii: dorul de casă. Alexandra recunoaște că cel mai greu este faptul că lipsește de la momente importante din viața familiei. Când a plecat prima dată, fratele ei avea 15 ani. Acum se apropie de 18 ani, iar tânăra simte că a pierdut o parte din adolescența lui. „Cel mai greu lucru pe lume este dorul și faptul că lipsesc de la atât de multe evenimente importante din viața familiei mele. Ratez sărbători, momente cheie. Pe lângă asta, simt lipsa mâncării de acasă, a tradițiilor noastre și a acelor zile în care pur și simplu poți să lenevești în pat, pentru că pe navă nu există zile libere: muncești în fiecare zi, fără pauză, timp de șase luni”, mărturisește Alexandra. Familia i-a fost însă alături încă de la început. Părinții și fratele său au încurajat-o să-și urmeze visurile, chiar dacă plecarea în necunoscut nu a fost lipsită de emoții. Iar când revine în Câmpulung, bucuriile sale sunt cât se poate de simple: timpul petrecut cu cei dragi, mâncarea pregătită de bunica sa, tradițiile familiei și micile momente de zi cu zi. De fiecare dată când se întoarce dintr-o expediție, aduce cu ea câte un obiect care să-i amintească de locurile vizitate: o ciocolată pentru mama sa, scoici, nisip sau pietre pentru colecția personală.

„Acasă pentru mine e un sentiment, nu o locație”

Dincolo de uniformă și de viața de pe vas, Alexandra se descrie ca fiind o tânără care trăiește totul intens, cu multă emoție și cu dorința de a-i face fericiți pe cei din jur. Îi place să gătească și să pregătească prăjituri, pasiuni moștenite de la bunica sa, să conducă și să asculte muzică. Nu exclude nici schimbarea carierei. La un moment dat, a visat să devină pilot, iar banii economisiți din contractele maritime ar putea reprezenta un prim pas spre cursurile și certificările necesare. Un lucru este însă sigur: nu se vede întorcându-se la un serviciu rigid, de birou. Deși a văzut deja o parte impresionantă a lumii, nu se gândește deocamdată să renunțe la viața pe mare. Cu cât descoperă mai mult, cu atât își dă seama câte locuri și experiențe o mai așteaptă. Cât despre o eventuală plecare definitivă din România, răspunsul ei este categoric: nu. Vrea să călătorească, să descopere și să evolueze, dar își dorește să aibă mereu un loc în care să se întoarcă. „Oriunde m-aș duce în lumea asta, tot acasă m-aș întoarce în final. (…) Iar «acasă» înseamnă pentru mine exact acele momente simple: când mă întorc la Câmpulung și familia mea mă așteaptă, când simt mirosul mâncării bunicii mele sau când merg pur și simplu cu ai mei la cumpărături. Ce îmi lipsește cel mai mult de acasă? Fără ezitare: familia mea, părinții mei și fratele meu, îmbrățișările lor, tradițiile noastre. Acasă pentru mine e un sentiment, nu o locație”, spune tânăra. La 25 de ani, Alexandra demonstrează că uneori cele mai frumoase drumuri încep atunci când ai curajul să ieși din tipare. Din Câmpulung, a ajuns printre ghețarii celor doi poli, a văzut locuri pe care mulți doar le visează și continuă să-și construiască propriul drum. Iar povestea ei are un mesaj simplu, pe care îl transmite și celor care se tem să o ia de la capăt: niciodată nu este prea târziu să-ți urmezi visul. Alex Barbu Sursa: Interviu realizat de publicația Libertatea cu Alexandra, tânăra originară din Câmpulung Muscel. Declarațiile sale au fost preluate și valorificate în acest material cu păstrarea ideilor și a mărturiilor oferite de aceasta.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!