Să ne dorim mântuirea sufletului!

Dragii mei!
Perfecţiunea zidirii făpturii umane, desigur că aparţine lui Dumnezeu, însă, de felul cum este păstrată şi întreţinută această investiţie a Sfintei Treimi în omul creat din iubire, depinde foarte mult de fiecare în parte. Când viaţa omului este curată şi trăită după poruncile lui Dumnezeu, frumuseţea sufletului jubilează pe chipul trupului, scoţând în evidenţă bucuria Harului Duhului Sfânt. Tot la fel de adevărat este că un suflet prins în mreaja păcatului şi a patimilor este un suflet chinuit şi acest lucru se reflectă în exterior, aceasta fiind urâţenia unei vieţuiri lipsită de prezenţa Duhului Sfânt. Când omul nu-şi înţelege menirea lui pe acest pământ, când nu înţelege sensul vieţii, rătăceşte şi se pierde, de cele mai multe ori, în raţiuni filozofice născocite de minţi umane, în ecuaţii, unde Dumnezeu lipseşte cu desăvârşire. Nu se supără Dumnezeu pe omul care cercetează şi caută răspuns la problemele vieţii, din moment ce omul a fost creat raţional, se întristează Domnul doar de încăpăţânarea şi refuzul omului de a-L recunoaşte pe El, ca Dumnezeu, care, mai devreme sau mai târziu, se face descoperit. Lucrurile sunt foarte simple, dar, din păcate, noi le complicăm.
Evanghelistul Matei spune clar: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Din partea noastră ni se cere să vrem să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu, de felul cum ni se vor adăuga „celelalte” de care avem nevoie,  se va îngriji Domnul. Dacă nu-L vom accepta pe Dumnezeu în viaţa noastră, vom fi asemenea poporului de care aminteşte Proorocul Ieremia, care zice: „Două lucruri şi rele făcut-a poporul Meu: ei M-au părăsit pe Mine, izvorul apei celei vii şi şi-au săpat fântâni surpate, care nu pot să ţină apă” (Ieremia 2,13). Aceasta se întâmplă când nu vrem să auzim de Dumnezeu în viaţa noastră, vom fi mereu în rătăcire şi căutare, vom fi oameni trişti şi vom cădea în laţul vrăşmaşului. Să ne venim în fire asemenea fiului risipitor de care v-am povestit în articolul precedent şi ne vom vedea statutul nostru de fii ai Domnului după har. Să dăm slavă Domnului pentru toate realizările şi momentele de bucurie din viaţa noastră, iar pentru necazurile şi  greutăţile din viaţă, să avem credinţa şi nădejdea că nu suntem singuri. Rugăciunea să ne fie pe buze în permanenţă şi nu numai atunci când peste noi vine ispita vrăjmaşului. Aşa suntem mulţi dintre noi, de frica bolii, a necazurilor şi suferinţelor, cerşim cu îndurare mila Domnului, ca mai apoi, după foarte puţină vreme, să revenim la starea noastră păcătoasă. Bine, spune proverbul „Interesul poartă fesul”. Dar şi aşa, măcar să avem curajul şi credinţa de a ne ridica de fiecare dată când cădem. Nu ne va întreba Domnul la judecată de ce am căzut, dar de ce nu ne-am ridicat din păcat, cu siguranţă, ne va întreba. Noi să ne dorim îndreptarea şi ni se va descoperi ce trebuie să facem, numai să vrem. Aţi observat că, de multe ori, numai ce gândeşti şi lucrul dorit se înfăptuieşte şi aceasta se întâmplă pentru că Dumnezeu ştie gândurile noastre. Paza minţii să fie vigilentă şi atentă la toate gândurile care năvălesc peste noi. Păcatul se naşte în minte şi apoi se concretizează în faptă. Problema se pune aşa: dacă păcatul rămâne doar în mintea noastră, vom fi răspunzători doar noi în faţa lui Dumnezeu, cum frumos spune Sfântul Efrem Sirul, „Cel ce păcătuieşte cu gândul va da răspuns numai pentru sine, iar cel ce păcătuieşte cu fapta va da răspuns pentru cei pe care i-a smintit şi i-a uimit”. Sminteala este mai mare decât păcatul de mii de ori. Pe noi, poate, ne amăgim, dar pe Dumnezeu niciodată. Aşa că să luăm seama la ce gândim, la ce vorbim, la ce privim, la ce auzim, dar, mai ales, la ceea ce înfăptuim, dacă dorim să ne mântuim sufletul. Faptele noastre bune înnobilează sufletul şi-i dă frumuseţea divină, păcatul, însă, întunecă sufletul şi răutăţile aduc întristare pe chipul nostru. Să fim oameni mulţumitori şi bucuroşi pentru tot ce ne-a dăruit Dumnezeu în viaţa noastră şi, prin generozitatea care ne caracterizează ca şi buni creştini, să avem buna dispoziţie de a face şi pe cei de lângă noi oameni bucuroşi. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel