Duminica iertării (Matei 6.14-21)

Suntem dinaintea uneia dintre cele mai autentice provocări. Aceea de a dovedi prin fapte că nu rostim doar „Tatăl nostru” (Matei 6.9-13), ci şi trăim cu această conştiinţă (Matei 6.14-21). Suntem în Duminica ce se numeşte Duminica Iertării. Încă din perioada primară a Bisericii celei Una, această Duminică era punctul de pornire nu doar în postire, ci şi în trăirea acesteia. Părinţii pustiei ori mai marii oraşelor, credincioşii din cetăţi ori sate necunoscute nouă azi decât cu numele, se adunau la Vecernie şi cereu unii altora iertare. Ştiau ceea ce am uitat noi astăzi: exerciţiul propus în Duminica trecută, a judecării de sine, se desăvârşeşte prin iertare. Textul Evangheliei îndeamnă: „Dacă le iertaţi oamenilor greşelile, şi Tatăl vostru care este în ceruri vă va ierta. Dar dacă nu le iertaţi oamenilor greşelile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile” (Matei 6.14-15). Simplu, asemeni căutării celui bolnav, săturării flămândului, îmbrăcării celui gol şi cercetării celui aflat în beznă de temniţă… Şi nu doar Duminica, şi nu doar în Postul Mare. Şi nu doar de ochii lumii, nici măcar de ochii lui Dumnezeu. Mai ales, nu de ochii lui Dumnezeu!
Pentru că exerciţiul postirii este legat de redescoperirea bucuriei simple de a-i sluji lui Dumnezeu cu răbdare, cu nădejde, cu credinţă şi dragoste. Ori niciuna dintre virtuţi nu pot spori într-o inimă buruienoasă, asprită de îngâmfare şi autoadmiraţii ieftine. Smerenia începe prin iertarea mândriei celuilalt, oricât de mult ar fi greşit. Alungarea ranchiunii din inima noastră, a iubirii îndoielnice, născătoare de jumătăţi de adevăruri, este pomenită într-o predică din aceeaşi Duminică a Sfântului Ioan de Kronstadt. El scrie: „Ranchiuna este un păcat groaznic, şi pe cât de urâcios, este înaintea lui Dumnezeu, pe atât de vătămător e şi în societate. Suntem zidiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: blândeţea şi nerăutatea trebuie să fie însuşirile noastre nestrămutate, fiindcă şi Dumnezeu face întotdeauna după blândeţile Sale – îndelung rabdă şi fără număr ne iartă nouă. Şi noi trebuie să iertăm. Iar ranchiunosul, pomenitorul de rău, nu are în el chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: este mai mult fiară decât om.” (Cuvinte la Postul Mare, Sophia, 2013, p. 71)
Trăim în contextul unei lumi „grădină zoologică” din punctul de vedere al răutăţii, o numim junglă şi nu e deajuns. Şi, totuşi. Să nu uităm că îndreptarea lumii se face cu fiecare om în parte. Început bun, Duminica Iertării!
Pr. Constantin Necula