Bucuria de a fi înţelept!

Dragii mei
Mare lucru să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi vezi starea ta aşa cum este ea… Această înţelepciune în gând şi în cuvânt a contribuit decisiv la întoarcerea vameşului din Evanghelie, mai îndreptat, la casa sa. De aceea, dragii mei, aş vrea să amintesc câte ceva despre bucuria de a fi înţelept. Este clar că omul care a dobândit înţelepciunea de la Dumnezeu, odată cu ea a dobândit foarte multe daruri: răbdare, smerenie, dragoste, nădejde, curaj şi multe altele. De aceea, înţelepciunea este o mare virtute, desprinsă din Dumnezeire şi cel care o are se poate numi cu adevărat fiu al Domnului. Înţelepciunea este ca o scară pe care, la început, păşeşti cu teamă, dar, pe măsură ce urci treaptă cu treaptă, prinzi curaj şi nădejde, ca mai apoi, la capătul ei, să descoperi dragostea cea adevărată. „Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis”, cum frumos spunea scriitorul rus Lev Tolstoi, ca şi o definiţie a înţelepciunii. Dar, de cele mai multe ori, omul preferă să pătimească pentru a-şi înţelege menirea pe această lume. Părintele Serafim Rose, un mare trăitor în Hristos, contemporan, de altfel, răspunde foarte frumos la întrebarea: „De ce învaţă oamenii prin durere şi suferinţă, şi nu prin plăcere şi bucurie? Foarte simplu, întrucât plăcerea şi bucuria îi fac să se mulţumească cu lucrurile date în lumea aceasta, pe când durerea şi suferinţa îi fac să caute o fericire mai adâncă, dincolo de marginile acestei lumi”. Aşadar, atunci când vine încercarea, avem nevoie de multă înţelepciune, de multă răbdare şi, mai ales, de multă credinţă în Dumnezeu. Dacă valul ispitei este foarte mare, atunci să ne facem mici şi să-l lăsăm să treacă peste noi şi să nu avem frică de nimic, decât de Dumnezeu. El rânduie pentru noi şi pe cele mici, şi pe cele mari, adică nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu. Ce bine ar fi dacă am şti să ne folosim de înţelepciune în toate clipele vieţii noastre! Cât de benefic ar fi pentru noi dacă ne-am cunoaşte măsura, ştiind că în toate există o măsură. Ce uşor este să vorbeşti şi să dai sfaturi şi cât de greu e să împlineşti ceea ce vorbeşti. Aşa ar putea spune foarte mulţi din cei care citesc aceste rânduri. Dar să ştiţi că aceste cuvinte le scriu, în primul rând, pentru mine, în încercarea de a vedea că, în spatele oricărui necaz şi scârbă, stă Cel care a suferit de mii de ori mai mult decât noi. În momente de încercare, să privim la Iisus Domnul Nostru care a răbdat Crucea şi nu a ţinut seama de ocara ei, iar ceea ce a dobândit prin jertfa Sa ne-a dăruit tot nouă, ceea ce se cheamă – libertate – adică izbăvindu-ne din robia diavolului, ne-a reaşezat din nou pe cărarea cea dreaptă, care ne duce la fericirea veşnică. Libertate avem, numai să ştim ce să facem cu ea! Să fim dinamici şi energici la cele duhovniceşti, lucrând pentru mântuire şi să nu inventăm scuze de tot felul, pentru că nimic nu este mai scump pe lumea aceasta decât sufletul nostru! Poate, pe noi reuşim să ne păcălim sau să ne amăgim… însă, fără Dumnezeu nu suntem aproape nimic, cum bine spunea Sfântul Tihon: „Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.” Aşa că trebuie să avem înţelepciune ca să vedem ce lucrăm, cum privim, ce auzim şi, în mod special, ce vorbim. Din cuvintele tale te poţi ridica sau te poţi osândi, de aceea trebuie să fim înţelepţi. Însuşi Mântuitorul Hristos le spune Apostolilor Săi: „Iată, eu vă trimit pe voi ca oile în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”. (Matei 10.16). Nimeni, oricât ar trăi pe acest pământ, nu este scutit de ispită şi necaz şi ferice de omul care şi-a ancorat sufletul în Domnul, căci cu faţa senină va ieşi din nevoi şi din necazuri. Problema este că pentru ispitele pe care ni le prilejuim singuri nouă şi semenilor noştri, suntem întru totul responsabili şi de aceste ispite ne putem lipsi foarte uşor dacă avem un gram de înţelepciune, în momentele  tensionate ale vieţii. Dacă răbdăm, ne înţelepţim şi vom fi oameni bucuroşi. Aşadar, avem nevoie de înţelepciune şi s-o cerem de la Dumnezeu în rugăciunea noastră, aşa cum înţeleptul Solomon a cerut-o; iar după ce am dobândit-o, vom vedea lucrurile în profunzimea lor şi vom fi de folos atât nouă înşine şi semenilor noştri, cât şi lui Dumnezeu. Până data viitoare, rog pe Milostivul Dumnezeu să fiţi sănătoşi, voioşi şi înţelepţi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung