10.7 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Elena Lasconi, despre proiectele GAL: „Îmi pare rău că le-am salvat! Mai bine faci un proiect bun de la început decât să încerci să salvezi proiecte proaste”

„Vorbim despre nişte proiecte, de care îmi pare rău că le-am salvat! Chiar îmi pare rău! Pentru că suntem la limită cu ele şi am muncit foarte mult! Am avut zeci de şedinţe de Consiliu pe tema GAL-ului. Mai bine faci un proiect bun de la început decât să încerci să salvezi proiecte proaste!” Afirmaţia îi aparţine primăriţei Elena Lasconi şi a fost lansată cu ocazia rectificării bugetului local pentru asigurarea comisionului de acordare a împrumutului de către Banca Comercială Română. La un credit de 55 milioane lei, Primăria Câmpulung trebuie să achite anticipat un comision de 275.300 lei. Chestiunea alocării acestei sume a fost rezolvată la şedinţa extraordinară din 23 octombrie, când opoziţia a mimat opoziţia. PSD-iştii au repetat acelaşi refren plictisitor şi neargumentat cum că nu se justifică creditul. Iar PNL-iştii au lăsat-o mai moale, după ce li s-a spus fără ocolişuri că împrumutul serveşte plăţii cofinanţării proiectelor europene accesate până în acest moment. Dar tot au încercat o stratagemă de blocare a iniţiativei Executivului, propunând şi susţinând, fără succes, retragerea de pe ordinea de zi a şedinţei a subiectului comisionului. Asta deşi directoarea economică Violeta Iarca şi city-managerul Ioana Marcu au explicat că, până la sfârşitul anului, pot fi folosite din credit, pentru cofinanţări, peste 10 milioane de lei.

  • Singura bancă dispusă să împrumute Primăria a fost Banca Comercială Română

La dezbaterea de la începutul săptămânii trecute, directorul executiv Violeta Iarca a realizat o cronologie a acţiunilor legate de contractarea creditului. „În octombrie 2022, a fost adoptată H.C.L. 221, prin care s-a aprobat contractarea unui împrumut pentru finanţarea unor obiective de investiţii de interes public local, printre care şi proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, ca şi cofinanţare din partea U.A.T. În urma acestei hotărâri de Consiliu, s-a derulat procedura de achiziţie publică a unui împrumut, procedură reluată de mai multe ori, ca achiziţie. În luna august, s-a finalizat achiziţia serviciilor de contractare a împrumutului. Banca câştigătoare este Banca Comercială Română, cu o dobândă Robor la trei luni, plus 1,93% puncte procentuale. Contractul de împrumut trebuie încheiat cu Banca Comercială Română şi, totodată, trebuie să facem comunicările atât către Banca Comercială, cât şi către Ministerul de Finanţe, pentru completarea Registrului Datoriei Publice. Pentru ca banca să ne pună la dispoziţie împrumutul, noi va trebui să plătim un comision de acordare de 0,5%, calculat la valoarea de 55 de milioane lei, ceea ce înseamnă 275.000 lei, comision care trebuie achitat anticipat, odată cu punerea la dispoziţie a împrumutului. Pentru acest lucru, avem nevoie ca, prin Hotărârea Consiliului Local, să se aloce această sumă, cu care putem să parcurgem următoarea etapă.”, astfel au sunat explicaţiile directoarei Iarca. Altfel spus, odată intraţi în horă, trebuie să jucăm, pentru a nu rata oportunitatea de finanţare cu fonduri europene, care obligă municipalitatea să aibă şi ea o contribuţie. Uneori, mai mică, alteori, mai mare.

Directoarea economică Violeta Iarca a explicat şi cum s-a derulat procedura contractării împrumutului, care este exceptată de la legea achiziţiilor publice. „În schimb, se aplică o procedură proprie internă, pe care noi am întocmit-o şi după care a fost derulată operaţiunea de achiziţie. Procedura de achiziţie a durat foarte mult, pentru că a fost reluată. Singura bancă care a depus oferta a fost Banca Comercială Română.”, a adăugat aceasta.

  • City-managerul Ioana Marcu: „Banca ne-a garantat că, până la sfârşitul anului, putem să facem tragere pentru cofinanţări”

Creditul, potrivit city-managerului Ioana Marcu, apare într-un moment în care este nevoie de asigurarea cofinanţării proiectelor GAL. „După cum bine ştiţi, suntem în plin proces de implementare a multor proiecte şi unele dintre ele au cofinanţare. Banca ne-a garantat că, până la sfârşitul anului, putem să facem tragere pentru cofinanţări. Ştiţi foarte bine care este bugetul municipiului Câmpulung şi, fără aceste cofinanţări, noi nu vom putea să implementăm proiectele. Neplata procentului de 0,5% va atrage după sine faptul că noi nu vom implementa cu succes anumite proiecte. Mă refer în special la proiectele POR de pe GAL, unde avem cofinanţări. Sunt proiecte de infrastructură pentru zonele urbane marginalizate ale municipiului Câmpulung, sunt proiecte pe speţe educaţionale, medico-sociale şi cred că repercusiunile sunt foarte mari dacă noi nu accesăm fondurile în acest moment.”, a arătat administratorul public Ioana Marcu.

Riscul este ca municipalitatea să nu se mai califice pentru GAL-ul următor. „Trebuie să mai scoatem nişte bani, nu ştiu de unde, din ce am cheltuit, să-i dăm înapoi. (…) Singurul pas spre progres este să foloseşti creditul pentru a-ţi aduce bani în plus. Şi asta facem. Punem cofinanţări şi dezvoltăm Câmpulungul. Aşa se face în orice business. Aşa gândeşte un om care face business. (…) Aş vrea să fac apel la câmpulungeni ca să înţeleagă. Noi nu luăm un credit de 55 de milioane ca să facem două străzi din Câmpulung sau să facem centura Câmpulungului. Noi luăm un credit de 55 de milioane ca să aducem, poate, 500 de milioane sau mai mult de atât. Ca să-i folosim la cofinanţări la proiectele pe fonduri europene. Avem nevoie de aceşti bani, avem nevoie de cofinanţări. Plus că mai este cofinanţarea pentru Policlinică, să facem Policlinica ultramodernă pe fonduri europene. Sunt mai multe cofinanţări de care avem nevoie. Oricum, doar pe cofinanţări putem să facem trageri anul acesta, pentru că nu există bani pentru investiţii.”, a intervenit primăriţa Elena Lasconi.

  • Violeta Iarca: „10,7 milioane este aprobarea pentru 2023, cofinanţări ale proiectelor cu fonduri europene”

Comisia Naţională a Împrumuturilor de la Ministerul de Finanţe, care a analizat dacă municipalitatea se încadrează în gradul de îndatorare de 30%, prevăzut pentru UAT-uri, conform Legii 273, a acordat aviz Primăriei Câmpulung pentru a face creditul. „Dacă nu era în regulă din acest punct de vedere, nu primeam avizul.”, a precizat directoarea Iarca. Potrivit regulilor speciale în această materie, „banii pentru cofinanţări se trag cu mai mare uşurinţă decât banii pentru o investiţie pe care ai vrea s-o finanţezi exclusiv din credit. Atunci, pentru cofinanţări ne vor da bani acum, până la sfârşitul anului, şi avem mare nevoie.”, a susţinut Ioana Marcu.

„10,7 milioane este aprobarea pentru anul 2023, numai pentru proiecte cu fonduri europene, cofinanţări.”, a lămurit Violeta Iarca ritmul în care ar trebui să se mişte autorităţile locale pentru a profita de această facilitate de susţinere a părţii Câmpulungului în proiectele accesate.

Prioritare sunt proiectele GAL, concepute în 2017, în baza unei viziuni departe de nevoile reale ale Câmpulungului. GAL a bătut monedă pe trei zone marginalizate ale Câmpulungului, Pescăreasa, Cazărmilor şi o parte a Gruiului, beneficiare de investiţii şi pe infrastructură, şi pe capital uman, în valoare totală de 7 milioane de euro. Exceptând gazele, canalizarea, asfaltarea şi trotuarele pe Şoseaua Naţională şi Grigore Alexandrescu, lucrări dorite de oameni, restul sunt proiecte trase de păr, dar pliate pe strategia GAL: centru medico-social cu servicii de aceeaşi natură la „pachet” ori locuinţe modulare pentru victimele violenţei în familie. Nici reabilitarea Şcolii Grădişte şi nici părculeţe de joacă în zonele marginalizare nu erau urgenţe, dar trebuiau consumate cumva cele 7 milioane de euro în zone periferice, în condiţiile în care centrul şi cartierele apropiate de centru sunt la „pământ”.

„Vorbim despre nişte proiecte de care îmi pare rău că le-am salvat. Chiar îmi pare rău. Pentru că suntem la limită cu ele şi am muncit foarte mult, am avut zeci de şedinţe de Consiliu pe tema GAL-ului. Mai bine faci un proiect bun de la început decât să încerci să salvezi proiecte proaste.”, a spus, la un moment dat, Elena Lasconi, când s-a încins din nou discuţia pe subiectul celor patru străzi propuse la asfaltare.
Tentativa liberalilor şi social-democraţilor de a împiedica Executivul să încerce fructificarea banilor din împrumut a picat la vot. Vom reveni asupra subiectului.
Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!