Profesorul Gheorghe Șapcaliu (1867-1941)
Discipol al lui B. P. Hasdeu și Alexandru Odobescu, supranumit „genialul student“ de la Şcoala Normală Superioară din Bucureşti, excepţionalul profesor Gheorghe Șapcaliu a fost o figură unică a învăţământului românesc. După absolvire, s-a stabilit la Câmpulung, unde a predat istoria şi limba română la Şcoala Normală „Carol I“, iar mai apoi, din 1905, a trecut – cu mici intermitenţe – la Liceul „Dinicu Golescu“. Anuarele școlare îl înregistrează și cu ore de latină, germană şi franceză.
Erudiţia lui era impresionantă. Cunoştea limbile elină, latină, slavonă, germană şi franceză, avea noţiuni de limbi orientale, era un excelent epigrafist. Poetul Mihai Moșandrei, prieten al profesorului și unul dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape, își amintea de recitările acestuia din Homer, pagini întregi din „Iliada” şi „Odiseea”, reproduse din memorie numai după rugăminţile insistente ale celor din jur. În amintirea elevilor, a colegilor de cancelarie și a prietenilor săi, Gheorghe Șapcaliu a rămas drept o strălucită figură a profesorului-enciclopedist.
Dincolo de extraordinara sa erudiție, Gheorghe Șapcaliu a rămas legat de Câmpulung mai ales prin vocația sa de profesor. La Școala Normală „Carol I” și la Liceul „Dinicu Golescu”, generații succesive de elevi au avut prilejul să întâlnească un dascăl pentru care istoria și limbile clasice nu erau simple discipline școlare, ci căi de înțelegere a lumii. Cultura sa vastă, memoria neobișnuită și interesul pentru trecutul Muscelului au dat prezenței sale în școlile orașului o semnificație care depășea cu mult limitele orelor de curs. În amintirea apropiaților, profesorul și cărturarul au rămas de nedespărțit.
Despre el au scris, în mai multe rânduri, cei care l-au cunoscut. Una dintre evocări îi aparține lingvistului și filologului Alexandru Rosetti, care venea adesea la Vila „Sandu” din Câmpulung pentru a-și petrece momentele de răgaz.
„Figura lui Gheorghe Şapcaliu…”
Evocarea lui Alexandru Rosetti conturează unul dintre cele mai vii și mai expresive portrete ale profesorului Gheorghe Șapcaliu, prezentându-l ca pe un spirit enciclopedic, de o curiozitate intelectuală neobișnuită, istoric, slavist și lingvist:
Aici, sub dealurile care l-au împresurat ani de-a rândul, în oraşul unde se aşezase acum 46 de ani, trebuie evocată figura lui Gheorghe Şapcaliu (Buzău, 1867 – Câmpulung, 15 iunie 1941), fost profesor de istorie şi de limba latină la Şcoala Normală „Regele Carol I” şi apoi la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung (Muscel).
Moartea, care i se anunţase cu hotărâre de câtva timp, l-a surprins la masa de lucru, în vârstă de aproape 74 de ani. Nu se putea vorbi propriu-zis de bătrâneţe la un om care se arătase prea de timpuriu vârstnic, fie prin apucături, fie prin înfăţişarea fizică, gârbov şi cu faţa întotdeauna meditativă şi care, în cursul anilor, rămăsese aproape neschimbat.
Înfăţişarea-i socratică, trecută însă prin ceţurile cimeriene, corespundea cu trăsătura caracteristică a personalităţii sale: de a se realiza integral numai în expunerea orală, lăsând scrisul celor mai ambiţioşi sau încrezători. De o curiozitate vie, care îi îndrepta neastâmpărul în toate direcţiile, îşi petrecea timpul documentându-se direct asupra oamenilor şi faptelor, prin lecturi şi interogări nesfârşite, urmate de lungi meditaţii, în singurătatea chiliei sale.
„Era un adevărat om al Renaşterii…”
Gheorghe Șapcaliu nu era însă numai un cărturar familiarizat cu marile culturi ale Antichității și ale Europei contemporane lui. Era și un cunoscător fără egal al Muscelului, pe care îl străbătuse în tinerețe, adunând mărturii, cercetând documente și descifrând vechi înscrisuri slavonești. Alexandru Rosetti surprinde această latură a personalității sale într-un pasaj deosebit de sugestiv:
Străbătuse, pe jos, în anii tinereţii, întreg judeţul Muscel, pe care îl cunoştea ca nimeni altul. Ochiul său ager ştia să vadă în adânc şi prindea esenţa lucrurilor. Psihologia ţăranului nostru nu prezenta pentru dânsul niciun secret. Era perfect documentat asupra populaţiei judeţului, în trecut; la izvoarele de informaţie cunoscute adăuga informaţia inedită, culeasă direct din documentele slavoneşti pe care ţăranii chemaţi la procese i le aduceau spre a fi tălmăcite. Istoric, slavist, lingvist şi cunoscător profund al limbilor clasice, Şapcaliu reunea într-însul mai multe discipline care, ca de obicei, formează atâtea „specializări” pentru oamenii de ştiinţă.
Doi prieteni: profesorul Gheorghe Șapcaliu (stânga) și doctorul George Ulieru, pe bulevardul „Pardon”. Câmpulung, perioada interbelică. Fotografie restaurată
Era un adevărat om al Renaşterii prin curiozitatea sa universală şi varietatea cunoştinţelor. De câte ori îl consultai în vreo chestiune de amănunt, erai surprins să-l găseşti la curent cu ultimele lucrări în acel domeniu, intuind explicaţia cea mai bună. Astfel, el găsise demult soluţiile multor probleme pe care tinerii istorici din zilele noastre le publicau cu mare lux de argumente.
Cu glasul său cristalin, despuiat de vibraţii afective şi parcă cu dinadinsul intelectualizat, singuraticul aşezat cine ştie unde, la periferia mişcării noastre intelectuale, enunţa judecăţi definitive asupra contemporanilor săi.
„Un înţelept cu barbă de profet…”
În ultima parte a portretului, Alexandru Rosetti surprinde fascinația pe care inteligența lui Gheorghe Șapcaliu o exercita asupra celor din jur. Îl evocă drept un „înțelept cu barbă de profet”, care ar fi fost capabil să formeze generații întregi de tineri. Totuși, refuzul funcțiilor de răspundere și lipsa dorinței de afirmare publică l-au făcut să rămână un profesor modest de provincie, deși înzestrarea sa intelectuală îl recomanda pentru un destin universitar mult mai important:
Când te ridicai de pe banca unde, alături de dânsul, asistaseşi la jocul minunat al acestei inteligenţe, sau când, după o plimbare pe sub brazi, care ţineau loc de chiparoşi, te despărţeai cu ceremonial oriental de acest înţelept cu barbă de profet, rămâneai cu impresia că Şapcaliu ar fi fost în stare să fecundeze spiritul unor generaţii de studenţi. Neîncrederea în sine, un dram de egoism şi oroarea „locurilor de răspundere”, care, din concesie în concesie, te pot duce la situaţii penibile, l-au făcut să renunţe de a-şi revendica locul în societatea noastră, rămânând mai departe profesor obscur într-un oraş de provincie.
Aici şi-a dus el traiul modest, locuind în case aproape ţărăneşti, într-o fericită ignoranţă a confortului material. Zilnic, informatorii din toate clasele sociale îi aduceau ştirile care constituiau alimentul necesar inteligenţei sale, dornică de material nou pentru construcţii.
Dacă s-ar fi decis să scrie, Şapcaliu ar fi putut să treacă drept un mare învăţat. A preferat bucuria solitară a jocului inteligenţei pure, şi, cu zâmbetul său voltairian, a lăsat râul vieţii să curgă lin sau furtunos alături de dânsul, în aromeala zilelor de vară şi în pacea albă a nopţilor de iarnă, în credinţa că în felul acesta îşi îndeplineşte mai bine ursita.
Câmpulungul pierde cu dânsul un om într-adevăr remarcabil, a cărui societate constituia o atracţie permanentă. Aplicându-i regulile sale de cugetare în judecarea oamenilor şi faptelor, discipolii săi îi vor perpetua memoria şi vor prelungi astfel existenţa spiritului său, demn de o viaţă viitoare.
Moștenirea unui spirit enciclopedic
Gimnaziul „Dinicu Golescu”. Carte poștală ilustrată, Editura Ad. Maier & D. Stern, c. 1908. Colecția Gheorghe Chița
Gheorghe Șapcaliu a aparținut acelei rare categorii de intelectuali pentru care cunoașterea reprezenta o finalitate în sine, nu un mijloc de afirmare publică. Ar fi putut deveni un savant de notorietate națională, dar a preferat liniștea Câmpulungului, bucuria lecturilor, descifrarea documentelor vechi și discuțiile cu cei care știau să-i prețuiască inteligența. Deși erudiția sa i-ar fi îngăduit să lase posterității o operă științifică de mare însemnătate, Gheorghe Șapcaliu a preferat să-și împărtășească vastele cunoștințe prin conversații și prin activitatea de profesor, rămânând în memoria contemporanilor mai ales prin farmecul personalității sale. Evocarea lui Alexandru Rosetti ne restituie astăzi chipul unuia dintre cei mai străluciți profesori pe care i-a avut Câmpulungul.
Notă:
Evocarea s-a reprodus din volumul „Călătorii şi portrete”, de Alexandru Rosetti, Editura Sport-Turism, București, 1977.