8.4 C
Campulung Muscel
20/04/2024

Cele mai mari contracte de drumuri din Muscel au fost câştigate, în 2022, de două dintre firmele implicate în amenajarea Bulevardului „Pardon”

În afara celor două contracte importante câştigate la Câmpulung – Piaţa Neacşu şi cele cinci parcuri -, firmele familiei Răuţoiu n-au ratat nici lucrările mari licitate în acest an în Muscel. SRL-urile care au luat o pauză de la execuţia lucrării de amenajare a Bulevardului „Pardon” şi-au găsit de lucru şi prin vecini, ele câştigând, de regulă, în localităţile din Nordul Muscelului. Spre Piteşti, este teritoriul altor asfaltatori, tot din categoria celor abonaţi la lucrările cu statul. Analizând numărul licitaţiilor derulate în acest an în Muscel, parcă din ce în ce mai puţine, semn că au cam lipsit investiţiile de anvergură iniţiate în acest an, cele mai multe au fost întreprinse în zona noastră. Pe partea de reabilitări de drumuri, Group Concif şi Conteh Barengott au prins tot ce se putea dintre contractele cu valoare mare. Ce-i drept, n-au avut nici concurenţă la unele dintre procedurile de achiziţie la care s-au înscris.

  • Una dintre cele mai atractive lucrări câştigate de Sorinel Răuţoiu, prin SRL-ul său, Group Concif, în Muscel, este cea de la Stoeneşti: modernizarea DJ 725, de la km 0+000 – km 1+800 în satul Stoeneşti, pentru care procedura de licitaţie s-a derulat în intervalul 18 mai – 13 iulie, data la care subalternii primarului Paul Ion Marin a anunţat câştigătorul pe portalul de specialitate. Contractul l-a obţinut societatea din localitate, la preţul de 5.315.028 lei. Semnarea contractului s-a produs pe 6 iulie 2022, obiectul său constând în lucrările de modernizare a drumului judeţean din intravilanul localităţii Stoeneşti. DJ 725 a fost predat în administrare de către Consiliul Judeţean Argeş către UAT Stoeneşti în vederea execuţiei investiţiei, pe o lungime de 1800 metri.

La această licitaţie s-au înscris doi ofertanţi: Group Concif SRL, reprezentată de Sorinel Răuţoiu, şi PORR Construct SRL, din Bucureşti, reprezentant Mario Kurt Proell. Constructorul a avut de executat: refacerea părţii carosabile, a podeţelor, şanţurilor de scurgere a apelor pluviale, execuţia trotuarelor, a acceselor în proprietăţi, reabilitarea parcărilor existente, aducerea la cotă a tuturor căminelor existente şi a gurilor de scurgere, realizarea marcajelor rutiere şi montarea indicatoarelor rutiere necesare.

  • 14 iulie 2022 este data la care primarul Dorel Ion Tănăsescu încheia contractul cu renumita firmă musceleană din Bădeni, Group Concif SRL, pentru modernizarea drumului Ciopăteşti. Debutul licitaţiei s-a produs pe 5 mai 2022, pe 18 iulie fiind anunţat pe SICAP câştigătorul. În acest caz, concurenta firmei muscelene a fost Selca SA, din Piteşti. Preţul cu care omul de afaceri Sorinel Răuţoiu şi-a adjudecat contractul a fost de 916.991,18 lei.
  • Pe 5 octombrie, autorităţile de la Bughea de Sus au făcut public numele firmei câştigătoare a contractului pentru execuţia „Covorului asfaltic şi asigurarea scurgerii apelor pe DC 15”. La jumătatea lunii septembrie, contractul a fost încheiat cu societatea Group Concif SRL, din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, singura înscrisă la licitaţia organizată de subordonaţii primarului liberal Nicolae Tarbă. Procedura de achiziţie a început pe 12 iulie şi s-a finalizat pe 14 septembrie, data încheierii contractului cu firma lui Sorinel Răuţoiu, la preţul de 1.811.008,57 lei. La o diferenţă de 4.970,88 lei de valoarea totală estimată a investiţiei cifrată la 1.815.979,45 lei. Drumul pe care primarul Tarbă îl voia modernizat face legătura între drumul judeţean DJ 735 şi strada Băilor, are o lungime de 1.285 metri, o lăţime variabilă de 3-4 metri şi o suprafaţă totală carosabilă de 5.180 metri pătraţi.
  • Primarul Mugurel Minciună, de la Cetăţeni, colaborează şi cu tatăl, şi cu fiul. Două dintre cele trei executante ale contractului de reabilitare a Bulevardului „Pardon”, oprit de acţiunea în instanţă a prefectului PNL Radu Perianu, şi-au găsit de lucru şi la Cetăţeni. Pe 5 septembrie 2022, Group Concif SRL şi Conteh Barengott SRL au obţinut un contract de lucrări la margine de Muscel, la preţul de 6.479.898 lei, foarte apropiat de valoarea cu care contractul a fost scos la licitaţie, 6.508.735,83 lei. Diferenţa a fost de doar 28.837,83 lei.

Lucrarea programată la infrastructura de drumuri a localităţii de la margine de Muscel, denumită „Modernizarea drumurilor comunale şi locale în comuna Cetăţeni”, a fost împărţită în două loturi. Primul lot a cuprins străzile Râului, Morăreşti, Căpitan Socol şi Plaiul Radului, iar al doilea lot a urmărit „modernizarea străzii Speranţei, pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale în comuna Cetăţeni.”

Autoritatea contractantă a achiziţionat, prin acelaşi pachet, atât serviciile de proiectare, cât şi pe cele de execuţie. Pentru lotul I, durata contractului este de 14 luni, din care o lună este estimarea pentru partea de proiectare şi 13 luni, execuţia lucrărilor. În cazul celui de-al doilea lot, câştigătorului i se cere să se încadreze în şapte luni cu realizarea proiectului şi a operaţiunilor în teren. Valoarea celor patru străzi incluse în primul lot al contractului – Râului (876,95 m), Morăreşti (777,78 m), Căpitan Socol (562 m), Plaiul Radului (903,69 m) – a fost apreciată la 3.332.650,93 lei. Al doilea lot, referitor la punerea la punct a celor 780 de metri din strada Speranţei, a fost estimat, ca valoarea a lucrării, la 3.176.084,90 lei.

Primarul Mugurel Minciună a impus condiţia cel mai bun raport calitate – preţ. N-a avut de ales, întrucât la licitaţie s-a înscris o singură asociere de firme, Group Concif SRL şi Conteh Barengott SRL, reprezentate de Sorinel Răuţoiu şi fiul său, George Răuţoiu. Autorităţile de la Cetăţeni au anunţat câştigătorul pe 12 septembrie, la capătul unei proceduri de achiziţie începute pe 12 iulie 2022. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!