3.3 C
Campulung Muscel
20/04/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – A trecut regele suedez Carol al XII-lea prin Câmpulung?

După peregrinări şi izbânzi prin Europa, regele Suediei Carol al XII-lea – cel care îşi impusese o viaţă plină de cumpătare şi rezonanţe cazone, visându-se a ajunge un nou Alexandru cel Mare – îşi năruise după dezastrul de la Poltava (1709) planurile orgolioase. Refugiat la Varniţa, lângă Bender (Tighina), şi-a petrecut acolo aproape patru ani, până când turcii, spre a-i potoli uneltirile, l-au dus, cu forţa aproape, la Demotica, în apropierea Adrianopolului. Aici a stat Carol al XII-lea până la începutul toamnei lui 1714, când i s-a permis să plece spre ţara sa, pe un itinerar străbătând Valahia şi apoi Transilvania.

Plecarea lui Carol al XII-lea spre ţară

Vestea plecării regelui, ca şi traseul probabil pe care acesta l-ar fi urmat, s-au răspândit cu iuţeala fulgerului în toată Europa. Baronul Frederic-Ernest de Fabrice, numit în 1710 ministru plenipotenţiar şi reprezentant al ducatului de Holstein, aliat cu Suedia, a transmis printr-o scrisoare informaţia că pe data de 1 octombrie 1714 Carol al XII-lea va părăsi Demotica, urmând a trece Dunărea pe la Rusciuc, şi că de acolo îşi va urma calea prin Valahia spre Transilvania. Baronul de Fabrice presupunând că regele va călători incognito nu se înşela deloc. Pe de altă parte, ambasadorul francez din Turcia, marchizul Des Alleurs, trimitea la 16 octombrie 1714 din Constantinopol o epistolă către Ludovic al XIV-lea prin care îl informa că regele Carol al XII-lea a părăsit Demotica la 1 octombrie, că după 14 zile de mers va traversa Dunărea pe la Rusciuc şi va străbate Valahia şi Transilvania, călătorind incognito cu o mică suită.

Din personalul ce îl însoţea pe regele Carol al XII-lea la plecarea din Demotica făcea parte, alături de baronul de Fabrice, şi călătorul francez Aubry de la Motraye, care îşi abandonase ţara natală datorită persecuţiilor religioase şi se afla acum în slujba regelui Suediei. La Motraye şi de Fabrice vor primi însă din partea protectorului suedez o altă misiune şi, părăsindu-l pe rege la Rusciuc, vor merge la Giurgiu; la 14 octombrie erau la Bucureşti, iar de aici, prin Târgovişte, trec prin apropierea Câmpulungului şi ajung la Rucăr. Din documentele timpului rezultă că amândoi aveau încredinţată şi însărcinarea de a tatona traseul posibilului itinerar al lui Carol al XII-lea. Ca urmare, lipsiţi de aportul mărturiilor directe pe care le-ar fi lăsat cei doi călători francezi în eventualitatea că ei ar fi rămas în continuare alături de Carol al XII-lea şi pe teritoriul Ţării Româneşti, drumul regelui suedez prin părţile noastre se poate urmări folosind alte surse.

Deşi se aproximase la 14 numărul zilelor după care Carol al XII-lea ar fi trebuit să se găsească la Rusciuc, el va ajunge aici la 17 octombrie, iar două zile mai târziu, la 19 octombrie 1714, sosea la Piteşti, aşa cum menţionează scrisoarea unui necunoscut către de Torcy, ministrul de externe al Franţei. Încă înainte de plecarea de la Demotica, sultanul Ahmed al III-lea poruncise lui Mustafa aga ca, alături de trupe turceşti, să-l însoţească pe suedez până la graniţa Ardealului. Pe de altă parte, domnul Ţării Româneşti, Ştefan Cantacuzino, fusese anunţat pentru a pregăti drumul lui Carol al XII-lea prin Ţara Românească până va trece în Transilvania.

Printre boierii care au fost rânduiţi de Ştefan Cantacuzino pentru a-l însoţi pe scandinav s-a aflat şi cronicarul muntean Radu Popescu care, desigur, se va fi găsit adesea în preajma regelui. În letopiseţul său, Radu Popescu ne dă un amănunt de maximă importanţă, scriind:
„Şi au rânduit boiari pe Radu vornicul Popescu, pă Drăghici Strâmbean, pă Gligore căpitanul, de l-au dus de la Giurgiu, pân conacele ce să rânduiasă şi mergând până la Piteşti, şăzând câteva zile, au perit dintre oşti cu câţiva oameni de ai lui şi s-au dus tiptil în cai de poşte până în ţara lui şi nimeni nu l-au ştiut că iaste craiul, într-acei şfeţi ce mergea cu poşte. Oştile lui rămâidu cu ghinărarii lui acii, şi cu turcii, au purces de s-au dus pe la Dragoslavele în Ţara Ungurească şi den hotar s-au întorsu turcii şi boiarii îndărăt, iar ghinăralii cu oştile lui s-au dus în ţara lor”.

De la Piteşti, încotro?

Regele Carol al XII-lea, ajuns la Piteşti, nu a rămas aici, ci în apropiere, la Budeasa, unde s-a instalat într-un conac ce există şi astăzi şi poartă numele „Casa Budiştenilor“. Motivele rămânerii la Budeasa erau următoarele: pe de o parte, aştepta să-i sosească trupele rămase la Varniţa (Bender), iar pe de alta, nădăjduia, prin curierul trimis, un răspuns de la Viena pentru suma de bani (50.000 de galbeni) solicitată sub formă de împrumut împăratului Carol al VI-lea. Spera, de asemenea, ca de la curtea imperială să-i parvină salvconductul ce i-ar fi asigurat drumul mai departe. E de presupus că regele suedez nu a stat în inactivitate la Budeasa, ci a tatonat drumul pe care urma să-l apuce spre a trece Carpaţii, după cum există posibilitatea să se fi folosit chiar de o hartă, căci avea pe lângă el un consilier cartograf.

Amănuntul dat de Radu Popescu cum că regele „au perit dintre oşti şi s-au dus tiptil” (cuprins, de altfel, şi în scrisoarea necunoscutului către de Torcy) este de natură a atrage atenţia că la Budeasa s-a petrecut ceva neprevăzut. Relatarea cronicarului ar trebui pusă la îndoială, de vreme ce el fusese un martor ocular al celor întâmplate. Opinia încetăţenită până acum a fost aceea că regele suedez ar fi luat drumul Câmpulungului înspre Braşov. Aşa susţine interpolatorul cronicii lui Axinte Uricariul, care vorbeşte de ieşirea lui Carol al XII-lea „prin vama Branului”, tot astfel publicistul şi istoricul G. I. Ionnescu-Gion într-o comunicare din anul 1896. De aceeaşi părere este şi N. Iorga într-o conferinţă ţinută la Academia Română în 1910. Trecerea prin Câmpulung este susţinută şi de C. Rădulescu-Codin, bazată pe o relatare a domnului Ştefan Cantacuzino către patriarhul Iacob, ca şi de Ioan Răuţescu, monograful Câmpulungului, care a preluat, probabil, informaţii anterioare.

Elucidarea unei controverse

Va fi trecut într-adevăr regele Carol al XII-lea prin Câmpulung, aşa cum încearcă a dovedi cei pe care i-am amintit aici? Putea el să meargă de la Budeasa prin pasul Rucăr-Bran (o cale pe unde fusese anunţat că va trece), de vreme ce îşi propusese să călătorească incognito, după cum ne informează documentele citate?
Întrucât studii importante asupra vieţii lui Carol al XII-lea lasă în umbră drumul de întoarcere spre ţară şi în lipsa unor colecţii de documente suedeze care, negăsindu-se în bibliotecile publice din ţară, nu mi-au permis identificarea itinerariului regelui prin citarea unor surse indubitabile, am apelat la lucrarea suedezului Frans G. Bengtsson intitulată „Viaţa lui Carol al XII-lea de la Altranstädt până la Fredrikshall” (publicată în două volume, 1935-1936), pusă la dispoziţie de profesorul Ion Hurdubeţiu, cel care a scris şi o „Istorie a Suediei”. Lucrarea reuşeşte să facă lumină în această controversată problemă prin faptul că Frans G. Bengtsson aduce în acest volum o precizare care nu a fost făcută de niciunul dintre biografii lui Carol al XII-lea.
În ziua de 8 noiembrie 1714, regele a încredinţat conducerea armatei sale generalului Axel Sparre, căruia i-a ordonat să treacă însoţit de trupe prin Câmpulung şi apoi, prin pasul Rucăr-Bran, în Transilvania. Nu a păstrat alături de sine decât pe doi ofiţeri credincioşi: colonelul Rosen şi maiorul Düring. Fiecare avea asupra sa un paşaport fals: Carol al XII-lea era trecut cu numele Peter Frisk, Rosen se numea în paşaport Johan Palm, iar Düring, Erik von Ungern. Plecarea din Budeasa a fost hotărâtă în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1714. Regele era îmbrăcat cu un costum de culoare închisă şi deghizat cu o perucă. El nu s-a îndreptat spre Câmpulung, aşa cum era de aşteptat (şi precum s-a afirmat de cercetătorii de până acum), ci, pe Valea Oltului, a urmat o cale ocolită, pe la Turnu Roşu.

O anecdotă despre Carol al XII-lea

Acum şi aici trebuie să se fi întâmplat anecdota pe care, cu mult haz, o povesteşte Voltaire în cunoscuta sa „Istorie a lui Carol al XII-lea”, deşi autorul nu scrie decât despre un singur însoţitor al regelui – Düring, fără a lăsa să se înţeleagă că ar mai exista şi un al doilea – Rosen. Voltaire arată cum, după o zi istovitoare de călătorie, ajungând la un menzil (loc destinat serviciului de transport pentru călători şi pentru corespondenţă), tânărul Düring, neobişnuit cu efortul, ar fi leşinat. Când şi-a revenit, regele, care nu voia a se opri nici măcar pentru o clipă, i-ar fi spus că alături de un asemenea tovarăş nu va putea continua călătoria. Düring i-a cerut un scurt răgaz pentru a-şi reveni, dar regele, nefiind de acord, a împărţit banii pe jumătate şi i-a spus că va continua singur drumul. Atunci Düring a recurs la o stratagemă nevinovată, cumpărând cu doi ducaţi promisiunea şefului de poştă de a-i oferi regelui un cal îndărătnic şi şchiop. Maiorul Düring, după ce a tras un pui de somn, a plecat cu o căruţă de poştă şi l-a ajuns astfel din urmă pe Carol al XII-lea care, după ce-şi abandonase calul oferit, o luase pe jos prin vântul şi ploaia lui noiembrie.

Regele Carol al XII-lea a trecut aşadar, în Transilvania, nu prin Câmpulung, ci pe la Turnu Roşu, în timp ce la Bran, aşteptându-l, generalul Steinville, guvernatorul Transilvaniei, înregistra trecerea a 1168 de soldaţi suedezi. Astfel Steinville nu a avut şansa de a-l saluta în numele împăratului Carol al VI-lea pe regele scandinav, care prefera să străbată deghizat, cu mari riscuri, prin Sibiu şi mai apoi prin Şimleu Silvaniei, calea de întoarcere spre împlinirea unui destin care avea să-i fie tragic.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!