Ieri, prefectul Emanuel Soare, alături de directorul DSP Argeș, Alexandru Guiță, au onorat invitația Directorului General al Grupului Renault Romania, Christophe Dridi, de a participa la o reuniune de lucru cu privire la reluarea activității uzinelor Dacia. La întâlnire au participat și Gabriel Sicoe, director Afaceri Publice Groupe Renault România și președinte ACAROM, Cecilia Tudor, director Comunicare și Responsabilitate Socială Corporativă al Groupe Renault România și Mihai Alexa, director Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia.
Întâlnirea s-a desfășurat în două etape: o ședință în care au fost prezentate informații cu privire la istoricul uzinei, planurile de viitor și în special sistemul integrat de protejare împotriva COVID-19 și o a doua etapă care a constat într-o vizită în fabrică, prin care au fost prezentate soluțiile implementate la nivel faptic.
Prezența prefectului județului Argeș la acest eveniment denotă interesul Guvernului României ca motorul industriei argeșene să repornească cât mai rapid, atâta timp cât personalul se află în deplină siguranță. Prefectul Emanuel Soare a mulțumit conducerii Dacia pentru implicarea activă în lupta cu virusul SARS-COV2, uzina fiind cea care a dotat Spitalul Mioveni cu un aparat Real Time PCR, s-a implicat în reparația a 50 de ventilatoare necesare secțiilor ATI din spitalele românești, a susținut și susține întreprinzători locali în producția de soluții biocide prin achiziția acestor substanțe de la două societăți din Bradu și Mărăcineni:
“Este o onoare să fiu prezent la reluarea activității fabricii Dacia și sunt profund impresionat de sistemul integrat de protejare a angajaților, sistem în care societatea a investit foarte mult. Măsurile de protecție au fost realizate până la cele mai mici detalii, de la soluții de dezinfectare, echipamente de protecție, măsuri de distanțare fizică a personalului, atât în spațiile de muncă cât și în cele de alimentație, în spațiile de igienizare sau de recreere, circuite diferite pentru acces și ieșire și multe altele care pot reprezenta un model de bune practici pentru agenții economici din Argeș și chiar pentru unitățile sanitare din județ. Inclusiv domnul director al DSP, Alexandru Guiță, s-a arătat mulțumit de măsurile pentru protejarea angajaților implementate de uzina Dacia, lucru care denotă preocuparea reală a conducerii societății în ceea ce privește sănătatea propriilor angajați. Le urez mult succes și voi onora cu drag orice invitație viitoare!”, a declarat prefectul Emanuel Soare.
Instituția Prefectului – Județul Argeș