Intrând în Câmpulung, dinspre sud, în zona veche a oraşului, cea străjuită de turnul Mănăstirii Negru-Vodă, se poate vedea scris, pe un indicator, numele unei străzi: Negulici. Cine oare a denumit aşa această stradă? Cine a meritat să i se transmită memoria – în acest fel – peste timp?
Pentru a găsi un răspuns, trebuie să ne întoarcem în istoria oraşului. Astfel aflăm că mai demult această stradă a purtat un alt nume: Pârgarilor. Dovada numelui vechi al străzii (fostă uliţă) este un indicator (un număr de casă) pe care l-a descoperit istoricul Flaminiu Mârtzu şi l-a depus la Muzeul Municipal Câmpulung, cu numărul de inventar 2665. În primul deceniu al secolului al XX-lea, existenţa unei personalităţi – Gheorghe Negulici, prefect de Muscel şi strănepot al pictorului Ion D. Negulici, a determinat administraţia locală să modifice denumirea străzii, care astfel din Pârgarilor a devenit Negulici.
Vatra Negulicilor
Aici, pe această stradă, a fost vatra Negulicilor şi, totodată, casa natală a pictorului Ion D. Negulici. Tatăl acestuia, preotul Dumitrache Negulici (zis Popa Oaie), era parohul Bisericii Şubeşti. Cognomenul Popa Oaie se explică prin faptul că, în viaţa laică, preotul se ocupa de meşteşugul breslei şubarilor din acest vechi cartier câmpulungean. Cum Ion D. Negulici nu a avut urmaşi, casa care astăzi poartă nr. 10 a devenit proprietatea fratelui său – Dimitrie D. Negulici – şi a soţiei sale, Anastasia.
Despre Dimitrie D. Negulici (1804-1885) aflăm din documentele timpului, cercetate de Flaminiu Mârtzu, că era „magistrat”, aceasta însemnând, în titulatura vremii, primar al orașului Câmpulung. Dimitrie a fost însă şi deputat în Adunarea Electivă din decembrie 1864 şi sprijinitor al reformelor lui Alexandru Ioan Cuza. Dovada locuirii acestei familii în casa de la nr. 10 este actul de deces din 1893 al soţiei, Anastasia Negulici, unde se face menţiunea că aceasta a murit în casa din strada încă numită pe atunci Pârgarilor.
Într-o succesiune firească, casa de la nr. 10 a revenit fiului acestora, Ioniţă D. Negulici (1834-1890), casier general al judeţului Muscel, şi soţiei sale Adelaida, născută într-o altă veche familie câmpulungeană: Paul. În continuare, casa a devenit proprietatea unuia dintre fiii lui Ioniţă – Dimitrie I. Negulici (1860-1930), – așadar un alt Dimitrie, cunoscut fiind faptul că în epocă numele bunicilor era adesea atribuit nepoţilor. Inginer agronom şi deputat de Muscel, Dimitrie I. Negulici s-a căsătorit cu Elena Costopol, născută şi ea într-o altă familie renumită.
În anul 1928 locuinţa de la nr. 10 a devenit, printr-un act de partaj voluntar, proprietatea copiilor lui Dimitrie I. Negulici, cel căruia în familie i se spunea Mitică: Marius Negulici (partea de la stradă) şi Elena (Lila) Negulici, căsătorită Mârtzu (partea cu grădină, dinspre est). După stingerea din viaţă a Elenei Mârtzu, prin dreptul său firesc, casa a devenit proprietatea fiului acesteia, Flaminiu Mârtzu.
Fotografia-document din 1894
Prima fotografie a acestei case de pe strada Negulici nr. 10 ne atrage atenţia prin aspectul pe care îl avea în 1894, nemodificat esenţial, doar completat ulterior de Elena (Lila) cu o terasă şi o mansardă, în 1933. Cel care a fotografiat, în 1894, „casa strămoşească a Negulicilor” (însemnarea lui Flaminiu Mârtzu pe verso-ul fotografiei), a fost Radu I. Negulici (1871-1904), cu studii temeinice de inginerie absolvite în Franţa.
În plină tinereţe, cu iubire pentru casa părintească din Câmpulung, Radu I. Negulici fotografia locuinţa bunicilor săi paterni, aşezându-şi aparatul pe o mică ridicătură naturală de pământ. Imaginea casei este însă însufleţită de toţi cei din fotografie, rudele lui Radu. Iată-i, potrivit identificării lui Flaminiu Mârtzu. În balcon se află: Adelaida Negulici, născută Paul; căpitanul Nicolae Negulici, primar al Câmpulungului, şi Alexandrina, soţia sa; Sica (Anastasia Negulici), sora lui Radu. În curte: Iancu I. Negulici (cu pălărie de pai) şi Ghiţă Paul (cu melon), tatăl Alexandrinei. În faţă: copiii lui Nicolae Negulici. Pe scară: Grigore Zaharia, soţul Anastasiei.
Copiii sunt îmbrăcaţi în hăinuţe asemănătoare cu cele ale părinţilor. Cel mai bine se poate observa acest amănunt vestimentar la fetiţe. Ele poartă rochiţe cu horbote de dantele, care reiau, la o dimensiune micşorată, modelele mamelor/doamnelor. Dacă privim pe un plan vertical fotografia, descoperim tiparul familiei tradiţionale: capul familiei, bărbatul (soţ şi tată) în faţa căruia stau, ocrotiţi, soţia şi copiii.
Această fotografie-document din 1904 este dovada unei convieţuiri ce avea la bază respectul şi recunoştinţa copiilor faţă de părinţi, iubirea părinţilor faţă de urmaşii lor şi, mai cu seamă, unitatea unei familii, întemeiată pe morala creştină.
Notă:
În colaborare cu prof. Cristina Nicula, descendentă din familia lui Dimitrie D. Negulici, fratele pictorului Ion D. Negulici.