Investitorul care construiește, pe amplasamentul fostului Combinat de Fire și Fibre Sintetice GRULEN, un complex sportiv, cu terenuri și clădiri cu diverse funcțiuni, oferă locuri de muncă, deocamdată, în domeniul construcțiilor civile și industriale. În Grui, pe ruinele fostei Melana, va fi amenajat un ansamblu de activități care includ: recuperare medicală, spații de cazare, grădiniță, școală, săli de conferințe, centre educative, muzeu tematic, zone de relaxare și agrement, amenajări sportive exterioare și trasee de mobilitate. Va fi o investiție de anvergură, care va depăși, fizic și financiar, tot ceea ce s-a realizat până acum în zona Muscel. Același dezvoltator a pus în practică proiecte sociale la Dragoslavele și Rucăr, iar, în prezent, se concentrează pe execuția mega-bazei sportive din Grui.
Revenind la tema angajărilor pe care le face la Câmpulung antreprenorul bucureștean, posturile a căror ocupare se încearcă sunt următoarele. Vom prezenta și cerințele pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidați, pentru a înlesni, informațional vorbind, accesul celor interesați la oferta de job-uri disponibile pe platforma din Grui.
PROJECT MANAGER CONSTRUCȚII
Cerințe:
- -Studii superioare în domeniul construcțiilor;
- -Experiența dovedită în managementul proiectelor de construcții;
- -Abilități de planificare, monitorizare și raportare;
- -Cunoștințe de legislație și contractare în construcții;
- -Permis de conducere categoria B.
Responsabilități:
- -Planificarea și urmărirea execuției proiectelor de construcții;
- -Gestionarea resurselor umane, materiale și financiare;
- -Menținerea relației cu clienții și partenerii de proiect;
- -Identificarea și rezolvarea riscurilor și abaterilor de la plan.
Angajatorul oferă pachet salarial competitiv, bonusuri de performanță, oportunitate de dezvoltare profesională.
INGINER CONSTRUCȚII / ȘEF DE ȘANTIER
Cerințe:
- -Studii superioare în domeniul construcțiilor;
- -Experiența în construcții civile și industriale;
- -Experiența în coordonarea echipelor de lucru pe șantier;
- -Cunoștințe tehnice solide: citire planuri, normative, devize;
- -Permise de conducere categoria B.
Responsabilități:
- -Coordonarea și supravegherea activităților zilnice pe șantier;
- -Asigurarea respectării termenelor, calității și normelor de securitate;
- -Comunicarea cu beneficiarii, proiectanții și subcontractorii;
- -Întocmirea rapoartelor de avansare a lucrărilor.
Angajatorul oferă salariu atractiv, negociat în funcție de experiență. Mediu de lucru profesionist.
OPERATOR UTILAJE DE CONSTRUCȚII
Cerințe:
- -Experiență în operarea utilajelor de construcții;
- -Autorizații ISCIR valabile (constituie avantaj);
- -Cunoștințe de întreținere și verificare a utilajelor;
- -Seriozitate, atenție la detalii și spirit de echipă.
Utilaje operate (include, fără a se limita la):
- -Manitou (handler telescopic);
- -Macara rotativă;
- -Excavator, buldoexcavator, buldozer;
- -Alte utilaje specifice șantierelor de construcții.
Angajatorul oferă salariu motivant, program stabil, utilaje în stare bună de funcționare.
CV-urile candidaților interesați de oferta de locuri de muncă a investitorului care dezvoltă cel mai mare proiect realizat vreodată în Muscel se transmit prin contactarea numărului de telefon 0746.223.303.