01/07/2026

Andrei Soare, locul 17 pe lista USR, intră în Consiliul Local Câmpulung. La Judecătorie a fost deschisă acţiunea de validare a mandatului său

Pe 26 august 2025, la Judecătoria Câmpulung a fost înregistrată solicitarea Consiliului Local Câmpulung, depusă de secretarul Ramona Simion, pentru validarea mandatului alesului USR, care îi va lua locul demisionarului Cosmin Gheorghe. Propunerea de validare înaintată instanţei municipale s-a făcut cu cele trei locuri care i-au urmat lui Cosmin Gheorghe, 15, 16 şi 17, pe care au figurat Adrian Milea, Florin Liţoi şi Andrei Soare. Astfel a fost formulată acţiunea către Judecătorie, care va constata motivele pentru care candidaţii aflaţi pe poziţiile 15 şi 16 nu vor accede în forul deliberativ al Câmpulungului: Adrian Milea a demisionat din USR încă din 2024, după alegeri, iar Florin Liţoi a optat să-şi păstreze mandatul de consilier judeţean. Aşadar, pică speculaţiile lansate după vacantarea unui loc la masa celor 19: ba că Florin Liţoi va fi viceprimarul Câmpulungului, ba că va fi numit city-manager, în locul Ioanei Marcu. Nu va fi niciuna, nici alta, alegerea acestuia fiind să rămână în Consiliul Judeţean Argeş. Prin urmare, a devenit eligibil locul 17, unde îl găsim pe Andrei Daniel Soare. Mandatul acestuia va fi validat de Judecătoria Câmpulung, la o dată care nu a fost încă programată.

  • Trei schimbări în zece luni în componenţa majorităţii politice din Consiliul Local 

Premiera unei majorităţi politice în Consiliul Local, formate preponderent din membri USR, plus un ales de la Forţa Dreptei, a generat o altă premieră: a devenit eligibil locul 17 pe lista Alianţei Dreapta Unită USR-PMP-FORŢA DREPTEI la alegerile locale din 9 iunie 2014!  Cum a fost posibil acest lucru? Prin cele trei demisii, produse în doar zece luni, în grupul puterii politice din Consiliul Local: Ioana Marcu, Alexandru Cotoanţă şi Cosmin Gheorghe. Ultimul s-a situat pe locul 14 în ierarhia candidaţilor Alianţei.

Promovarea lui Cosmin Gheorghe în poziţia de administrator al societăţii Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL generează o nouă schimbare în grupul USR din Consiliul Local. Vă amintim că, pe 18 august 2025, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aleşii municipali au constatat încetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local al lui Cosmin Gheorghe. Din 16 iulie 2025, acesta ocupă postul de administratorul provizoriu al Pieţelor, cu un mandat de conci luni, cu posibilitatea de prelungire cu două luni, până la organizarea concursului. Demisia din Consiliul Local a noului şef al Pieţelor s-a produs pe 11 august 2025. Prin hotărârea adoptată pe 18 august 2025, a fost declarat vacant locul de consilier local ocupat de el timp de trei luni şi jumătate.

Acesta a intrat în Consiliul Local pe 27 martie 2025, la o lună distanţă de retragerea lui Alexandru Cotoanţă, tot prin demisie, înaintată pe 24 februarie 2025 şi ajunsă în atenţia colegilor pe 27 februarie 2025, când oficial s-a vacantat locul său. Prima schimbare în componenţa majorităţii politice a intervenit pe 19 noiembrie 2024, când Robert Avram a depus jurământul, la o lună distanţă de învestirea colegilor, pe 18 octombrie 2024, înlocuind-o pe Ioana Marcu. Aceasta a demisionat pe 31 octombrie 2024 din Consiliul Local, optând pentru funcţia de administrator public, deţinută şi în mandatul anterior.

Înlocuirea lui Cosmin Gheorghe se va produce, cel mai probabil, în această lună, după parcurgerea procedurii de validare a următorului membru USR de către Judecătoria Câmpulung.

Lista pentru Consiliul Local a Alianţei Dreapta Unită USR-PMP-FORŢA DREPTEI la alegerile locale din 9 iunie 2014 a arătat astfel:

  • 1.Elena Valerica Lasconi, primar, economist
  • 2.Ioana Marcu, administrator public, economist
  • 3.Adrian Vlădău, viceprimar, economist
  • 4.Radu Andrei Grecu, licenţiat în ştiinţe ale comunicării, expert în dezvoltare durabilă
  • 5.Alexandru Nicolae Hagi, antreprenor, inginer electrician
  • 6.Silviu Ciobănică, antreprenor, dulgher
  • 7.Andreea Ionescu, Bid manager, psiholog
  • 8.Alexandru Cristinel Cotoanţă, antreprenor, grafician
  • 9.Ionel State, director tehnic, economist
  • 10.Mihail Kegye, expert sportiv, profesor
  • 11.Robert Marian Muşetoiu, specialist calitate, filolog
  • 12.Alex Georgian Blidaru, medic stomatolog
  • 13.Robert Ionuţ Avram, antreprenor, tâmplar
  • 14.Cosmin Constantin Gheorghe, manager clinică, management şi marketing
  • 15.Adrian Milea, pensionar, administrator unitate militară
  • 16.Marin Florin Liţoi, cadru didactic universitar, lector universitar doctor
  • 17.Andrei Daniel Soare, director calitate, inginer
  • 18.Adriana Elena Fătu, laborant, specialist protecţia mediului
  • 19.Lavinia Ciobănică, stilist
  • 20.Alexandra Soare, manager magazin, instructor sportiv
  • 21.Bianca Andreea Mocanu, analist servicii clienţi, cartograf
  • 22.Ana Maria Cibotaru, coafeză
  • 23.Mirela Solomon, bibliotecar
  • 24.Alina Mironela Iarca, asistent medical generalist principal

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!