21 C
Campulung Muscel
10/10/2026

Răuțoiu este și proiectantul podului care se va construi în dreptul Școlii Bughița

În doar două zile, constructorul Răuțoiu, proiectant la nevoie, a obținut, prin atribuire directă, trei contracte pentru întocmirea documentațiilor premergătoare lucrărilor propriu-zise. Am relatat într-un articol anterior despre proiectările contractate de municipalitatea câmpulungeană, pe 23 iunie 2026, pentru investițiile propuse la Chilii și Livadie, câștigate de două dintre firmele familiei Răuțoiu, deținute de tată și fiu, Group Concif și Conteh Barengott. Cu o zi înainte, George Răuțoiu, fiul, prin firma sa înregistrată în Târgoviște, Conteh Barengott, a prins un angajament de lucru la Bughea de Sus, tot pe partea de proiectare. Primarul Nicolae Tarbă și-a propus să construiască în acest an două poduri. Unul va fi în dreptul Școlii Bughița, celălalt va asigura accesul către complexul turistic Malinului Resort & Spa, de pe strada Râului și, totodată, legătura cu vechiul „drum al carului”.

  • Pe podul de la Școala Bughița se circulă pietonal, dar și cu mașina

Bugetul anului 2026 conține alocarea financiară necesară studiilor celor două poduri punctate în deschiderea articolului. Șeful Executivului și-ar dori să le și construiască în acest an, întrucât creșterea veniturilor, ca urmare a unor taxe și impozite majorate prin decizie de la centru, va permite, din a doua jumătate a anului, când calculele vor fi refăcute, susținerea financiară a execuției acestor căi de acces.

Primul pentru care a fost contractată proiectarea este podul care înlesnește accesul către Școala Bughița, atât pietonal, cât și cu autoturismele. Starea în care se găsește necesită înlocuirea cu unul mai trainic, care să fie utilizat și de vehicule cu un tonaj mai ridicat. În celălalt punct propus de primarul Nicolae Tarbă, în dreptul afacerii turistice deținute de Sorin Pastramă, cel care a fondat la Bughea de Sus și proiectul Câmpulung Chalet, nu există pod deloc.

Ne vom referi, însă, doar la podul de la Școala Bughița, întrucât doar pentru acesta a fost întreprinsă, deocamdată, achiziția serviciilor proiectantului. Pe 22 iunie 2026, cu o zi înaintea cumpărărilor directe efectuate de Primăria Câmpulung în favoarea firmelor familiei Răuțoiu, administrația publică de la Bughea de Sus i-a încredințat direct firmei manageriate de George Răuțoiu contractul de proiectare a podului peste Râul Bughea, programat în acest an. Prestațiile asigurate de Conteh Barengott constau în întocmirea studiilor de teren, a studiului de fezabilitate, a documentației necesare obținerii avizelor și în verificarea tehnică a documentației. Valoarea achiziției s-a cifrat la 36.300 lei.

Numele firmei Conteh Barengott a devenit cunoscut în zona noastră de când cu lucrarea de amenajare a Bulevardului „Pardon”. Licitația ținută în timpul primarului Liviu Țâroiu a fost câștigată de asocierea SRL-urilor deținute de familia Răuțoiu, Group Concif, firma tatălui, Ratelen Construct, firma mamei, și Conteh Barengott, firma fiului, aceasta din urmă fiind, de altfel, și lidera asocierii.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!