Orice primar, bănuiesc că şi actualul, ar băga capul în pământ de ruşine că un angajat precum Marcel Pârşan, de la Situaţii de Urgenţă, care lasă impresia că, pentru el, aprinderea ţigării este o urgenţă mai mare decât stinsul unui incendiu, a învins angajatorul. E drept, nu e treaba lui să stingă focurile târgului, ci să le contabilizeze, să le analizeze, să le prevină. Dar, cinstit vorbind, câţi dintre dumneavoastră v-aţi trezit cu Pârşan la poartă, în aproape 30 de ani, de când mănâncă o pâine de la Primărie, ca să vă înveţe să nu vă jucaţi cu focul?! Sau, poate, nu se face aşa prevenţia şi-i interpretez eu greşit rolul în Primărie. Am citit, de-a lungul anilor, rapoartele de activitate ale acestuia şi m-am simţit insultată că acest tip de conţopist ia leafă din banii pe care îi lăsăm la casieria instituţiei. Însă nu poate fi concediat. Nu cu uşurinţă, nu că nu poate fi concediat deloc. De ce? Pentru că aşa prevede un purcoi de legi, pe care juriştii Primăriei, care au făcut formalităţile, le-au ignorat atunci când au încurajat-o pe Elena Lasconi să-şi urmeze viziunea. Nu zic eu asta, ci un judecător, care a găsit fisurile unui demers nechibzuit.
Din martie, Pârşan este liber de contract, ca urmare a viziunii de restructurare a unora dintre sectoarele în care cheltuiala de personal nu este justificată. Au pierdut angajaţi Poliţia Locală, Situaţiile de Urgenţă şi Administrativul. Nu mai pun la socoteală posturile fără ocupanţi desfiinţate. Unii dintre concediaţi s-au dus glonţ la Tribunal, în căutarea dreptăţii, încurajaţi şi de succesul la judecata de fond al PSD-iştilor, care au blocat procesul de reorganizare a Poliţiei Locale. Şi va rămâne blocat mult şi bine, căci, curios lucru, nici după aproape patru luni de când s-a pronunţat Tribunalul, nu remarcăm înregistrat recursul perdantei. Care se depune în 15 zile de la comunicare, pentru fond, ceea ce înseamnă că Primăriei nu i s-a transmis motivarea hotărârii din 21 aprilie.
PSD-iştii au câştigat o victorie colectivă, repetăm, nedefinitivă. Dar pe rolul Tribunalului sunt şi procese individuale ale unor paznici de la Poliţia Locală concediaţi, cel al lui Corleanu, de la Administrativ, şi al lui Pârşan, de la Protecţie Civilă/Situaţii de Urgenţă, care este, de fapt, cel care „a spart gheaţa” fragilă sub picioarele angajatorului. Speţa în care sunt implicaţi Pârşan, din postura de reclamant, şi Lasconi + aleşii, ca pârâţi, este simplu de înţeles. Disponibilizatul vrea aşa: 1.Să se anuleze hotărârea din ianuarie, cu organigrama şi statul de funcţii. Nu toată, ci numai ce-l interesează pe el: Compartimentul Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă, care a rămas fără „Situaţii de Urgenţă”, iar „Protecţia Civilă” a fost alipită Direcţiei Tehnice şi Urbanism. 2.Să se anuleze dispoziţia de concediere semnată de primăriţă. 3.Să se anuleze şi hotărârea de Consiliu din aprilie, prin care i s-a respins plângerea prealabilă, prin care notifica Legislativul municipal să-şi retragă actul din ianuarie (plângere respinsă din motiv de introducere cu o întârziere de două luni). 4.Să fie reîncadrat în funcţia deţinută şi să i se plătească drepturile salariale. 5.Să se suspende aplicarea măsurii de desfiinţare a postului.
Dintre cele cinci puncte, instanţa de la Piteşti l-a extras pe ultimul din cererea lui Marcel Pârşan şi l-a soluţionat săptămâna trecută aşa cum a dorit acesta. Judecătorul l-a considerat o „situaţie de urgenţă”, din două motive. Primul era prejudiciul suferit de fostul angajat prin concedierea lui cu un an şi jumătate înainte de pensie. Al doilea era paguba pentru municipiul privat de un Comitet Local pentru Situaţii de Urgenţă. Verdictul de marţea trecută este o victorie mică, deocamdată, care are şanse să fie anulată prin procesul principal, în care sunt tranşate celelalte patru cerinţe pe care vi le-am enumerat.
Dacă procesul de concediere era unul infailibil, Pârşan n-ar fi trebuit să câştige. Dar n-a fost. Dimpotrivă. A fost o acţiune insuficient planificată, pentru care nu poate fi făcut răspunzător city-manager-ul de la Sinaia. Omul a acordat consultanţă pentru contopirea unor servicii, compartimente, departamente, pentru transferul unor angajaţi – sau „stabilirea unor funcţii”, exprimarea preferată de lege – în structurile nou create. Nu city-manager-ul face procedura de concediere, căci el nu este om de Drept şi, chiar dacă ar fi, nu e treaba lui. N-are nicio treabă contractul de consultanţă cu administratorul oraşului Sinaia, pe care Curtea de Conturi l-a găsit în ordine.
Aici este clar cine a greşit. Un om al legii hotărăşte în ce condiţii se produce o disponibilizare a unui funcţionar public, care trebuie să fie bazată pe cele mai solide argumente legale, pentru a nu fi desfiinţată în instanţă. Or Primăria trece prin această experienţă tocmai pentru că n-are absolvenţi de Drept buni în subordine. Juriştii publici se vor apăra, probabil, că nu s-au priceput, căci n-a fost concediat nimeni până acum şi că plecările din instituţie s-au făcut numai cu picioarele înainte.
După felul stângaci în care pierde administraţia, care, efectiv, se face de râs în instanţă, este limpede că vom plăti onorarii unor avocaţi buni mulţi ani de acum înainte. Primăria face, dacă n-a făcut deja o angajare, dar astfel de litigii nu sunt treabă de începător. Un debutant este altă „umplutură”, bună, cel mult, la completat de somaţii pentru garaje. Punct. Căci n-are de la cine să înveţe.
Într-un fel nefiresc, mă bucur de ce i se întâmplă Primăriei, căci în anii în care avea din ce alege, când „piaţa” era sufocată de mii de absolvenţi de Drept pe an, a preferat oameni care şochează, în prezent, instanţele cu incompetenţa lor. În cazul procesului cu Pârşan, constatarea instanţei, care dă sever peste nas autorităţilor, prinse şocant de nepregătite de magistraţi, sună astfel: „Nu există o analiză anterioară şi nicio lege care să îndreptăţească această reorganizare.” Sper că, după angajarea unui apărător adevărat, acesta va putea lipi, cum, necum, „oalele sparte” dintr-un heirupism aproape iresponsabil.