Într-o confruntare a argumentelor lansate în susţinerea unei idei sau, dimpotrivă, în combaterea ei se vede cine este cel mai bun. Din păcate, schimbul de replici al Executivului şi Legislativului municipal nu produce un câştigător al dezbaterii, întrucât aleşii sunt vădit dezavantajaţi de maniera transmiterii şedinţelor, compromisă de o tehnică deficitară. Pentru unii, impresionaţi de tonul teatral al gazdei, pare că aceasta domină discuţia. Doar pentru că este singura care se aude, alocuţiunile celorlalţi fiind sabotate de semnalul execrabil al reţelei de internet ori al platformei on-line. I-a lămurit doamna consilier de la corporaţie pe colegii de la „cooperaţie” că de vină este platforma de videoconferinţă, care ei i-a „prăjit” două laptop-uri. Apreciem sacrificiul acestei consiliere, care pierde un device destul de scump la fiecare şedinţă de Consiliu. Asta înseamnă să iubeşti Câmpulungul cu adevărat. Să iroseşti 4.000 de lei, preţul mediu al unui laptop distrus de fierbinţeala şedinţei, ca să câştigi 1.000 de lei, indemnizaţia de consilier local.
Soluţia de compromis, pentru următoarea convocare, a constat în înlocuirea spaţiului virtual de întâlnire a aleşilor. Bine că nu-l înlocuiesc pe informaticianul Avram cu unul de 16 ani – conform noilor tendinţe în materie de personal -, căci angajatul Primăriei este adeptul actualei platforme care i-a incendiat aparatura de lucru a consilierei Ionescu. Aşadar, şi în februarie, noi, oamenii de rând, care vrem să ascultăm luările de cuvânt în plen, vom avea parte tot de „kakaia tehnica”: pârâială, mârâială, microfonie, ecou şi „efecte speciale”, când fără sonor, când fără imagine, pauze interminabile cauzate de pierderea semnalului, intervenţii repetate, bruiate, sacadate… auzi un cuvânt, zece, nu. Iar voturile nu sunt numărate niciodată cum trebuie. Dar aşa doreşte conducerea Primăriei, care pretinde că se află în „era tehnologiei”. Şi că înapoiaţii sunt PSD-iştii refugiaţi la umbra ficusului de partid, unde Ţâroiu şi Neculăescu au împărţit aceeaşi tabletă. Asta pentru că a lui Ţâroiu iar a avut ceva şi n-a funcţionat. „Apăs pe cameră şi nu mă dă. Tot nu mă văd!”, noroc că se auzea fostul primar jelind blestemăţia de tabletă, pe care nu i-o poate imputa primăriţei USR, căci el a cumpărat-o. Aşa că a părăsit cadrul cu sigla PSD în spate şi s-a cuibărit lângă Neculăescu. O vreme, nemascaţi, până când şi-a dat seama de lipsa protecţiei profesorul şi a corectat scăparea. Ţâroiu, însă, nu s-a sinchisit să-şi tragă o mască peste zâmbetul etalat aproape întreaga perioadă cât a avut imagine.
Pentru noi este evident că nici această conducere a Primăriei nu doreşte mult trâmbiţata colaborare constructivă, ci urmăreşte să-şi reducă la tăcere opoziţia. Deşi asta nu te face în ochii celorlalţi un om puternic, ci unul temător. A fi puternic nu înseamnă să dai volumul vocii la maxim, să te exprimi ca pe coastă, neîntrebat şi neinvitat, în răspăr sau agresiv, sărind peste toată lumea, la fiecare respiraţie a interlocutorului. Greşeala consilierilor municipali, că nu se impun. În mod intenţionat, conducerea Primăriei ţine la distanţă Consiliul Local şi cetăţenii interesaţi de dialogul purtat pentru comunitate, interesul fiind acela ca mesajul opozanţilor să nu ajungă la câmpulungeni. Pentru că omul, oricât de interesat ar fi să afle ce se decide pentru Câmpulung, renunţă la a urmări un screamăt chinuit, aşa cum sunt iritantele şi obositoarele transmisiuni on-line, care, de câteva luni, înlocuiesc prezenţa fizică a participanţilor în sala mare a Primăriei.
Măsura, puteţi fi convinşi, n-are nicio legătură cu teama conducerii oraşului de Covid, deşi acesta este motivul servit inclusiv la ordinara de joia trecută. Haideţi să ne amintim cum a arătat sala de festivităţi a Primăriei în ziua învestirii Consiliului Local! Singura care părea îngrijorată de capacitatea depăşită a încăperii generoase, ticsită de fanii Elenei Lasconi, majoritatea în grupa de risc, din cauza vârstei înaintate, era secretarul Ramona Simion. Este singura persoană pe care, în acea zi de sfârşit de octombrie, am simţit-o agitată din pricina încălcării – pentru orice chior – a regulii privitoare la numărul persoanelor admise într-o sală. Regulă încălcată prin prezenţa unor străini de eveniment, cu statut de invitaţi, veniţi să caşte gura la depunerea jurământului de către primăriţă. Când astfel de situaţii, cu care noi, ziariştii, nu ne-am mai întâlnit la alte ceremonii de depunere de jurământ, trebuiau să lipsească.
Acum, vezi Doamne, avem Covid, de aceea şedinţele de Consiliu sunt „omorâte” cu on-line-ul care nu-i avantajează decât pe primar şi pe preşedintele de şedinţă. Păi, aveam mai mult Covid pe 19 octombrie, şi în ţară, şi la Câmpulung, dar n-am auzit pe nimeni văitându-se: ce de lume, posibil infectată, avem la festivitatea de învestire! Şi a fost lume atât de multă încât s-a revărsat şi în sala alăturată, cea de Consiliu, fiind nevoie de deschiderea uşilor ca să încapă puhoiul! Repetăm, mulţi n-aveau ce căuta acolo, nefiind nici aleşi, nici jurnalişti, iar de asistat ca la spectacol nu era cazul.
On-line-ul dictat de Primărie ne ajută, totuşi, să-i cunoaştem pe necunoscuţii din Consiliu. Să cunoaştem, de pildă, ridicolul unora dintre aleşi îmbătaţi de puterea asta efemeră, care au impresia că a o obţine e totuna cu a o menţine. Ţurţulea şi, după el, Ionescu şi-au blurat fundalul, după o glumă nevinovată a ziariştilor despre palmierii din spatele primului care putea fi – dar n-a fost – pe o plajă exotică. Şi atunci… dă-i cu blur, când eşti un personaj nesărat, lipsit de simţul umorului! Mai bine daţi cu blur pe feţele anonime, căci şi aşa, după maxim patru ani în Consiliul Local – cât vă prezicem amândurora -, nicio şansă să vă recunoască cineva pe stradă!