Nu ne putem lua gândul de la cea mai consistentă propunere de investiţie de până acum a administraţiei PSD, mai ales după afirmaţiile lansate în spaţiul public de cele două tabere care nu se pun de acord în privinţa aspectului final al Pieţei Primăriei. Dacă liberalii acţionează contra comunităţii, pentru că piedicile nu i le pun lui Ţâroiu, ci municipiului şi oamenilor săi, din interes politic, pe arhitecta Coşa, ce-i drept, interesată profesional să fie menţinută în postura de proiectant al Câmpulungului modern, n-o înţelegem de ce, totuşi, coboară atât de mult în faţa primarului. Pentru că asta a fost impresia produsă ascultătorului, că se „căciuleşte”, cum spune românul, atunci când aproape că l-a implorat pe Liviu Ţâroiu să folosească proiectul ei de reabilitare urbană, pe care era dispusă să-l modifice după dorinţa „stăpânului”. Păi, Ţâroiu era specialistul, profesionistul, arhitectul, vizionarul Câmpulungului secolului XXI, la care târgul încă se uită precum viţelul la poarta nouă, neîndrăznind să intre, aşa umil şi jerpelit?! Nu ea trebuia să construiască, în schiţele ei, cel mai frumos Câmpulung, aşa cum n-a fost vreodată, şi să-l convingă pe Ţâroiu şi pe toţi locuitorii că variantă mai bună nici că se poate?!
Noi am asistat la un act total diferit. Numai în genunchi nu s-a pus în faţa primarului, în rest, tonul vocii şi mesajul spăşit nu se „pupau” cu reputaţia în domeniu, pe care singură şi-a lăudat-o cu câteva zile înainte. În faţa Consiliului întrunit la şedinţa lunară, pe 29 iunie, o Anca Coşa semeaţă îl înfrunta pe primar să-şi ia ce arhitect vrea, pentru că ea, care a absolvit facultatea în primii cinci, poate să proiecteze în orice zonă a României, poate să proiecteze şi în America. Păcat că n-o face şi se iroseşte la Câmpulung. Tot atunci a aruncat o vorbă, deloc întâmplător, şi anume că justiţia română îi dă dreptul să atace oricare dintre hotărârile Consiliului Local. „Este păcat să ne batem, pentru că eu cred că ne-am putea înţelege foarte bine.”, au fost cuvintele cu care Anca Coşa şi-a făcut ieşirea din sala de Consiliu, în urmă cu o săptămână şi jumătate. Nu dezvoltăm comentariul pe marginea avertismentului lansat de arhitecta pe care Ţâroiu n-o vrea în echipa de lucru a continuării pe fragmente a proiectului parcă blestemat, de cauzează atâtea necazuri şi ură, pentru că bănuim că a sunat şi pentru dumneavoastră aşa cum a sunat şi pentru noi.
Nu se poate ca primarul şi oamenii lui să nu fi simţit, pe moment, un fior atunci când au auzit de un litigiu tranşat de instanţa de judecată, care, înainte de un verdict nefavorabil, înseamnă timp pierdut. Or alt timp pierdut, în afară de primul an de mandat, la finalul căruia populaţia n-a simţit realizările înşirate de şeful Executivului, i-ar putea pune pe gânduri pe unii dintre votanţii care, în 2016, au aplicat fără ezitare ştampila pe Ţâroiu. Iar „Piaţa Primăriei” cam este programată să se întindă până la alegerile din 2020.
Chiar dacă i-a dat o cât de uşoară emoţie apropo-ul cu instanţa, primarul şi-a abţinut-o admirabil. Ba chiar el aproape că i-a sugerat să-l dea în judecată, căci doar n-ar fi prima dată când o face. Aluzie la cererea înaintată Judecătoriei de Anca Coşa în primăvară, prin care aceasta a solicitat magistratului să dea o hotărâre de sistare a lucrărilor din Grădina Publică, motivată de faptul că Primăria n-a respectat legislaţia cu privire la monumentele istorice. Acţiunea i-a fost respinsă la Câmpulung, aşa că petenta s-a văzut nevoită să se adreseze Tribunalului Argeş.
Văzând că Ţâroiu n-a ţinut la remarca privitoare la „înţelegerea în locul bătăii” în acelaşi context cu acţiunile în instanţă împotriva iniţiativelor Primăriei, care se opresc, odată deschis un proces, cinci zile mai târziu, la şedinţa de îndată din 4 iulie, Coşa a schimbat tactica. Cel puţin, aşa se vede din afară. Nu ştim ce-au discutat în spatele uşilor închise, dar schimbul de replici cu presa de faţă a sunat a presiune înmuiată până la rugăminte smerită. Că taie proiectul cum vrea Ţâroiu, că pune în proiect ce vrea Ţâroiu, că plantează ce vrea Ţâroiu. Nu ce vor câmpulungenii, beneficiarii proiectului ei şi, cel mai important, cei care o plătesc şi pe ea, şi pe Ţâroiu, şi toate lucrările, bune ori rele, reuşite ori eşuate.
Nu a reuşit să-l convingă pe primar nici măcar vorbindu-i de bani. Banii pe care i-ar produce Piaţa Primăriei, care, în studiul de fezabilitate al Proiectului „Kretzulescu”, în care era inclusă şi această zonă, împreună cu bulevardul şi Grădina Publică, genera taxe din închiriere în valoare de un milion de euro anual. Coşa asigură că cifra este reală şi apare în SF-ul din 2007, aprobat de Consiliul Local. Cum? Exploatând dorinţa patronilor de cârciumi, în special, care vor să fie moţ la stradă. Adoptând limbajul lui Ţâroiu, arhitecta l-a ispitit cu „grămada de bani” care poate fi scoasă din „centrul istoric de valoare naţională excepţională, folosit cum trebuie”. Pentru cetăţenii care locuiesc în vecinătatea Pieţei Primăriei, ticsite de cârciumi, în viziunea autoarei regenerării urbane, tot anul, nu doar de Zilele Câmpulungului, ca să iasă milionul de euro, facem precizarea că ideile Ancăi Coşa n-au decât susţinerea PNL. În schimb, după Ţâroiu, „avem la cârciumi!…” Şi consumatori puhoi, gata să le spargă sticlele în freză industriaşilor care vin şi-i insultă cu locuri de muncă.