Iubitor de drumeţii şi pasionat de natură, cunoscutul şi apreciatul profesor câmpulungean Adrian Săvoiu, publicist şi istoric literar, a avut parte, săptămâna trecută, în timp ce cutreiera împreună cu doi prieteni pe dealurile subcarpatice ale Muscelului, de o experienţă nu tocmai fericită, dar încărcată de adrenalină şi suspans: s-a-ntâlnit cu ursul, în plină zi, în centrul unui sat izolat şi mai puţin populat din comuna Godeni!
„Dumnealui, ursul, ziua, în amiaza mare, o apucase pe uliţa satului Oţelu şi venea drept spre mine”
Pe 28 ianuarie, Adrian Săvoiu a decis să-şi îndrepte paşii spre cărările mai puţin umblate din satul Oţelu, o localitate retrasă, parcă uitată de lume, dar plină de un farmec aparte, specific localităţilor rurale de odinioară. A plecat pe drumul cel mai scurt, pornind din Malu, însoţit fiind de prietenii săi, Florin şi Marius. Un localnic le-a arătat calea cea bună şi s-a oferit să-i însoţească o parte din drum. Ajuns în centrul satului Malu, la o răscruce de drumuri, fără a-i avea în preajmă pe tovarăşii săi, profesorul a avut parte de o întâlnire neaşteptată cu Moş Martin. Dihania a ajuns la circa 30 de metri de el, însă, aflat la a treia experienţă de acest gen şi înarmat cu o bâtă de alun, Adrian Săvoiu nu s-a pierdut cu firea şi a aşteptat liniştit până ce ursul şi-a pierdut urma pe drumul spre Berevoeşti. „N-am nicio îndoială că îmi veţi zice că istorisesc poveşti vânătoreşti dacă vă spun că astăzi m-am întâlnit cu ursul! Cu prietenii mei Florin şi Marius, ne-am propus de dimineaţă să mergem în izolatul sat Oţelu. Se poate ajunge aici din trei direcţii: de la Bughea de Jos, de la Malu şi de la Berevoeşti. Drumul cel mai scurt e de la Malu şi pe acesta am apucat. Cum potecile se întretaie, în Malu am cerut informaţii de la un sătean. Omul s-a oferit să ne conducă chiar o parte din drum. Şi-a luat o toporişcă şi ne-a deschis calea prin hăţişuri, dar ne-a cioplit şi câte o bâtă din alun, ca să ne apărăm de câinii celor cu oi. Am ajuns astfel la Oţelu, un paradis rural, care este echivalentul unui Muzeu al Satului. De o parte şi de alta a drumului, vechi case muscelene. Doar vreo 20 mai sunt locuite. Copii nu mai sunt, tineri nu mai sunt, bărbaţii parcă au dispărut, doar din loc în loc mai poţi vedea în vreo curte câte o bătrână. Aşezarea e demnă de emisiunea „Izolaţi în România” de la TVR. Când am ajuns în centrul satului, Florin a luat-o pe o uliţă în pantă ca să descopere o belvedere spre Iezer-Păpuşa, iar Marius a rămas puţin în urmă, furat de peisaj. Eu am continuat să merg spre fântâna de la răscrucea drumurilor din centru, aflată lângă un brad. Nimeni în jur! Când deodată aud hămăitul întărâtat al unui câine dintr-o curte. Ce să văd drept în faţa mea? Dumnealui, ursul, ziua, în amiaza mare, o apucase pe uliţa satului Oţelu şi venea drept spre mine. Era doar la vreo 30 de metri! Hămăitul câinelui îl scosese din fire şi era peste măsură de agitat. În plus, cam simţea el că întrecuse măsura să meargă nepoftit chiar prin centrul satului. Dar el, deştept, ce s-a gândit? Dacă o lua drept înainte, dădea peste mine şi probabil că nu i-a plăcut de bâta pe care mi-o tăiase dintr-un alun săteanul din Malu. Aşa că, nervos, a cârmit-o în dreapta mea, pe drumul care o ia spre Berevoeşti. În timpul acesta s-au alertat şi câinii din alte gospodării, în timp ce de undeva am auzit o femeie strigând: „Ursu’, măăăăăăăăă!” După ce a dispărut înspre pădurea ce-i zice „La brazii lui Milan” (asta cu pădurea e o poveste pe care o voi spune altădată!), i-am găsit pe zăpada uliţei urmele mari, unde se distingeau foarte bine ghearele puternice. E a treia oară când mă întâlnesc cu ursul. Am povestit în volumul de amintiri „Dincoace de Cortina de Fier” celelalte două întâlniri, una pe drumul dinspre Rucăr spre Voina, alta în Piatra Craiului. Cred că cea de astăzi le depăşeşte pe celelalte, pentru că acele întâlniri s-au petrecut în pădure. Dar a-ţi da rendez-vous cu Moş Martin chiar la fântâna din centrul satului Oţelu, asta n-am mai pomenit!”, a povestit profesorul Adrian Săvoiu pe pagina sa de Facebook. Narcis MANOLE