Fundaţia Conservation Carpathia a demarat, pentru al optulea an consecutiv, o amplă campanie de reîmpădurire în sud-estul munților Făgăraș. Va reface păduri degradate de tăieri masive, pe o suprafață totală de 102 de hectare.
Pandemia COVID-19 reprezintă o provocare și pentru sectorul silvic. Organizarea logistică pentru plantare este mult mai dificilă, dar, cu măsuri de protecție suplimentare, planurile pot fi îndeplinite. Fundația Conservation Carpathia continuă să facă ceea ce și-a asumat acum mai bine de 10 ani, și anume conservarea pădurilor din Carpații românești, în contextul în care România deține unele dintre ultimele păduri cu o înaltă valoare de conservare din Europa.
„Anul acesta, la fel ca în ultimii ani, ne-am propus să depășim obiectivul de 100 de hectare reîmpădurite în zona munților Făgăraș, în cadrul proiectului LIFECarpathia. Zonele vizate sunt grav degradate, iar revenirea pădurii este aproape imposibilă fără intervenție umană. Gândiți-vă că au trecut atâția ani de la tăiere și gradul de regenerare naturală este, în anumite locuri, sub 10%. Mergem cu o schemă de 4.000 de puieți/hectar și plantăm specii conform altitudinii și a arhivelor vechi, refăcând compoziția naturală a pădurii, cea de dinaintea „molidizării” ample a României, când pădurile cu foioase au fost tăiate și înlocuite cu molid, chiar și la altitudini mici, urmărind doar profitul economic. Plantarea este una din cele mai bune metode de combatere a schimbărilor climatice! Pădurile naturale sunt mult mai puternice în fața furtunilor, spre deosebire de molid, careeste ușor de doborât, cum s-a întâmplat în această primăvară . Avem 407.600 de puieți pregătiți să devină o nouă pădure în zona Nucșoara (Valea Basa, Zănoguța).“, a declarat ing. Mihai Zotta, director conservare Fundația Conservation Carpathia.
Fundația Conservation Carpathia a achiziționat, din 2012, până în prezent, peste 800 de hectare de parcele tăiate în perioada 2004-2011, pe care le-a plantat cu peste 2.3 milioane de puieți forestieri, cu ajutorul localnicilor, angajați în regim zilier.
Asociația Ocolul Silvic Carpathia, de sub umbrela fundației, deține 7 pepiniere și un solar unde sunt îngrijiți puieții timp de 2-5 ani. Anul acesta necesarul nu a putut fi acoperit din surse interne și s-au cumpărat 185.000 de fire de fag, paltin și molid. Pădurarii monitorizează timp de 5 ani parcelele plantate și revin cu diverse lucrări de completare, unde puieții s-au uscat sau de mentenanță – taie iarba din jurul micilor arbori, pentru a nu fi sufocați.
„În această primăvară, una dintre provocări este situația delicată în care se află România și întreaga lume. Încercăm să luăm toate măsurile necesare, atât pentru siguranța zilierilor, dar și pentru cea a colegilor și ne dorim să ducem la bun sfârșit plantarea. Față de ceea ce ne-am propus inițial avem și o variantă de rezervă, în care să reducem suprafața de la 102 hectare la 35 hectare, suprafață pentru care avem deja puieții scoși din pepiniere, pregătiți și duși la locurile de plantare.” a declarat ing. Mihai Zotta.
În paralel, o echipă Carpathia plantează de-a lungul cursurilor de apă 2.500 de sade și puieți de salcie albă, plesnitoare și căprească, în pregătirea zonelor în care biologii vor readuce castorii, o specie cheie dispărută pe versantul sudic al munților Făgăraș.
Despre proiectul LIFECarpathia
Această acțiune a fost realizată în cadrul proiectului LIFECarpathia, „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108. Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare care să permită refacerea proceselor naturale și care, deopotrivă, să creeze beneficii comunităților locale din zona munților Făgăraș.
Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu Asociația Ocolul Silvic Carpathia, Asociația de Vânătoare Piatra Craiului Făgăraș Conservation, SC Carpathia Agro & Finance SRL, Conservation Capital Consulting Ltd., Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș – Basarab I și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate, între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature (www.ec.europa.eu) și a Fundației Arcadia prin programul ELP (Endangered Landscapes Programme, www.endangeredlandscapes.org). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.
Despre Fundația Conservation Carpathia
Proiectul Fundației Conservation Carpathia a început prioritar cu protejarea de păduri și pășuni alpine în estul munților Făgăraș, iar din anul 2012 fundația a început să se implice activ și în refacerea zonelor degradate.
Din anul 2009 și până astăzi, proiectul a salvat de la exploatare peste 25.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud-estul munților Carpați, unde a inițiat lucrări de reconstrucție ecologică și a stabilit măsuri de protecție, atât pentru pădure, cât și pentru animalele sălbatice. Proiectul FCC este unic în România și reprezintă una din cele mai importante inițiative de conservare din Europa.