Un şofer neatent a provocat, ieri, în jurul orei 11, pe DN 73, în localitatea Mărăcineni, o coliziune în lanţ, în urma căreia o persoană a fost rănită uşor şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Trei maşini au fost implicate în acest accident rutier, toate fiind avariate, iar poliţiştii trebuie să stabilească acum cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza acestuia, precum şi gradul de vinovăţie al persoanelor implicate.
Potrivit martorilor, Radu Nicolae U., un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Câmpulung, care se afla la volanul unei dubiţe Mercedes, nu a păstrat distanţa între vehicule şi a intrat într-un Duster, condus de edilul comunei Bălileşti, Victor Cătălin Turturică. La rândul său, primarul muscelean a fost proiect într-un alt autoturism, Dacia Logan, condus de Cornel Constantin S., de 40 de ani, din Davideşti, care circula pe acelaşi sens de mers. Primarul comunei Bălileşti conducea maşina de serviciu şi se îndrepta către Câmpulung. Acesta prezintă o contuzie cervicală şi a fost transportat la spital pentru investigaţii. Conform anchetatorilor, maşina Primăriei are ITP-ul expirat, motiv pentru care va rămâne fără plăcuţele de înmatriculare. Reamintim că este al doilea primar muscelean implicat într-un accident, în ultima lună, ambii folosind maşinile de serviciu. Vorbim în al doilea caz despre primarul din Mioarele, Ion Damian Poştoacă. Atât el, cât şi soţia sa au ajuns la spital, cu traumatisme grave, după ce au fost protagoniştii unui accident rutier, care a avut loc pe raza comunei Mihăeşti. Edilul se afla la volanul autoturismului de serviciu, tot Dacia Duster, şi a fost suficientă doar o clipă de neatenţie pentru ca maşina să părăsească şoseaua şi să ajungă într-un şanţ. Alex BARBU