Judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Oamenii legii au stabilit că, în perioada septembrie – noiembrie 2018, Nicolae Cosmin Tănase, de 19 ani, Mihail George Coman, de 16 ani, şi George Cristian Constantin, tot de 16 ani, toţi din Bascov, ar fi pătruns prin efracţie în case, firme şi autovehicule, de unde au sustras bunuri în valoare de peste 70.000 lei.
Vă reamintim că, pe 12 noiembrie, poliţiştii musceleni, împreună cu efective de la Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au descins în 13 locuinţe din Piteşti, Ştefăneşti, Albota şi Bascov, ai căror ocupanţi erau bănuiţi că au legătură, direct sau indirect, cu comiterea mai multor infracţiuni de furt din locuinţe, societăţi comerciale şi autoturisme, hoţii dând, numai în Câmpulung şi zona Muscel, cel puţin 17 spargeri, cele mai multe în localităţile de pe raza de acţiune a Secţiilor de Poliţie Rurală Schitu Goleşti, Stâlpeni şi Hârtieşti. De asemenea, oamenii legii au identificat 17 motounelte, 38 unelte şi scule electrice, cinci laptopuri, 18 telefoane mobile şi alte produse electrice şi electronice, un cazan din aramă, patru biciclete, susceptibile a proveni din infracţiuni de furt. S-a mai stabilit că suspecţii au furat şi 4 capre şi 10 curcani, pe care urmau să le sacrifice la petrecerile pe care le organizau periodic, după spargeri. Două autoturisme au fost confiscate, un Jaguar şi un Alfa Romeo, iar zece persoane, printre care şi cei doi minori, au fost ridicate şi duse la audieri, la sediul Poliţiei Câmpulung. Cei în cauză sunt bănuiţi că au dat lovituri nu doar în Argeş, ci şi în Prahova, Vâlcea, Gorj şi Dâmboviţa.
49 de părţi vătămate în cazul de furt calificat
Primul dintre împricinaţi, Nicolae Cosmin Tănase, a fost arestat preventiv luna trecută şi este în spatele gratiilor, urmând ca zilele următoare să ajungă în faţa magistraţilor de la Judecătoria Câmpulung, care vor hotărî dacă prelungesc măsura reţinerii preventive sau nu.
Joia trecută, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpulung dosarul în care cei trei tineri sunt judecaţi pentru furt calificat în formă continuată, în premieră, părţi vătămate fiind consemnate 49 de persoane. În acest fel, a debutat acţiunea penală împotriva lui Mihail George Coman, George Cristian Constantin şi Nicolae Cosmin Tănase, suspecţi că au sustras bunuri de la cei care s-au constituit părţi vătămate: Ovidiu Frîncu, Ion Cioboată, Maria Cioboată, Elena Cătălina Deleanu, Adrian Cornea, Gabriela Olteanu, Gheorghe Adrian Matei, Gabriel Nicolae Matea, Ion Brătulescu, Nicolae Cosmin Brătulescu, George Alexandru Lazăr, Ionela Zamfir, Gheorghe Dan Niţică, Camelia Ganea, Dănel Dumitru, Alin Constantin Rădoi, Gheorghe Cîrstian Toader, Mugurel Victoraş Diaconescu, Gheorghe Minciună, Octavian Măntescu, Ionuţ Vişan, Andrei Marian Oancea, Ionuţ Alin Butaru, Alexandru Irinel Mutuleasa, Liviu Popescu, Maria Pârvu, Gheorghe Paraschiv, Maria Marinescu, Lucian Şerbănescu, Ştefan Alexandru Poenaru, Elena Slavu, Dumitru Ilinescu, Gheorghe Chivu, Marin Dinu, Neculae Tudor, Valentin Leonard Andrei, Constantin Gabriel Pîrcălăboiu, Vasile Vîjan, Cristinel Vintilă, Nicolae Alecsandru, Vasile Olteanu, Ion Grigore, Ion Păvăloiu, Dan Florin Bălăşoiu, Adrian Valeriu Tănăsescu, Ionuţ Mugurel Păcuraru, Mihaela Popescu, Toma Epuran şi Gheorghe Ţurlea.
Până în prezent, nu s-a stabilit un prim termen de judecată. Din cercetări a mai reieşit că cei trei tineri, Nicolae Cosmin Tănase, de 19 ani, Mihail George Coman şi George Cristian Constantin, ambii de 16 ani, au intrat prin efracţie şi în două locuinţe din comunele Rociu şi Suseni, din care au sustras bunuri în valoare totală de peste 8.000 de lei. Poliţiştii au recuperat bunuri în valoare de peste 3.000 de lei, ce au fost restituite părţilor vătămate.