Magda BĂNCESCU
Constatăm contrariaţi că hotărârile judecătoreşti nu au toate aceeaşi greutate pentru slujbaşii Primăriei Câmpulung, care aleg ce verdicte pun în aplicare. Deşi un act emis de instanţă, cu caracter definitiv, ar trebui să fie literă de lege pentru funcţionarii, care, culmea, cer sprijinul instanţei, însă ei sunt cei care nesocotesc deciziile magistraţilor. Nu pe toate. De pildă, când o instanţă obligă Primăria Câmpulung să plătească unui constructor o sumă suplimentară preţului contractului de lucrări, imediat sar aleşii cu banii pe afaceristul, de regulă, un abonat la lucrările cu statul, invocând puterea şi autoritatea completului de judecată, pe care Doamne, fereşte! să le pună cumva la îndoială. Într-o astfel de situaţie păguboasă pentru bugetul local, Primăria nu pare deloc deranjată că este dată în judecată de parteneri privaţi, interesaţi să scoată bani în plus de la partenera publică, aflată în imposibilitatea legală de a-i achita de bună voie. Nici nu vă imaginaţi cu ce viteză se aprobă dislocarea sumei a cărei plată a fost dispusă de judecător, pe motiv că perdanta riscă penalităţi uriaşe pe zi de întârziere! Şi-apoi dacă nu se mişcă cu talent, nu se supără pe ei constructorul şi nu se mai prezintă, sărăcuţul, la alte licitaţii?!
Într-o altă speţă finalizată definitiv cu o hotărâre emisă de Judecătoria Câmpulung, la capătul unui proces iniţiat de Primărie, asistăm la o manevră cel puţin curioasă, prin care instituţia în favoarea căreia s-a pronunţat magistratul fentează dispoziţia acestuia. Iată în continuare un exemplu de cum îşi bate joc Primăria de banii câmpulungenilor, din care susţine procese şi executări silite neduse până la capăt, dar şi de timpul judecătorilor, pe care îi sâcâie cu cereri doar ca să-şi justifice activitatea juriştii publici. Ca să nu aplice o sentinţă de evacuare a unor chiriaşi – de fapt, sentinţele, căci, în cazul pe care îl vom prezenta, familia cu probleme a fost dată în judecată de mai multe ori -, Executivul a propus Consiliului să schimbe destinaţia unui apartament situat la parterul unui bloc din Vişoi din locuinţă convenabilă în locuinţă socială. De ce o astfel de stratagemă? Pentru a se încheia un nou contract de închiriere pe numele unuia dintre cei cinci ocupanţi: bunica, mama şi cei trei copii ai acesteia din urmă nerecunoscuţi de tată sau de taţi.
Istoricul pe scurt al poveştii pentru care aleşii au hotărât să încalce o hotărâre judecătorească din raţiuni umanitare se prezintă astfel. Titularul contractului de închiriere cu Primăria a decedat, iar în locuinţă a rămas familia, „descoperită” în lipsa unui act care să-i dea dreptul să ocupe spaţiul locativ. Actul lipsea dinainte să treacă la cele veşnice capul familiei, întrucât neplata chiriei şi a utilităţilor era o obişnuinţă în această casă, în care bruma veniturilor se ducea pe satisfacerea viciilor, mai puţin pe întreţinerea copiilor, îmbrăcaţi şi hrăniţi din cerşit pe la biserici şi pe la câmpulungenii înstăriţi.
Cu câţiva ani în urmă, s-a încercat scoaterea din apartament a rău-platnicilor, care, deşi despăgubiţi de stat pentru nişte proprietăţi expropriate undeva în zona podului de la Turn, cu sume de ordinul sutelor de milioane, în banii vechi, tot restanţieri au rămas la Primărie şi Edilul. Să mai spunem la ce chin permanent îşi supun vecinii aceşti nevoiaşi îndărătnici, a căror rea credinţă este mai mult decât evidentă în a trăi după regulile unei societăţi normale – regula nr.1: munceşti ca să ai din ce să trăieşti -, din cauză că nu plătesc apa?! Nu o dată delegaţii ale locatarilor lăsaţi fără cea mai importantă utilitate din vina unor prăpădiţi au dat buzna peste fostul primar, cerându-i să se spele pe cap cu belelele de chiriaşi, fără, însă, să rezolve nimic. Evacuarea s-a oprit în momentul în care în isteria iscată de cele două femei, mamă şi fiică, s-a amestecat şi stareţul mănăstirii, care le-a plătit datoria. Un noroc de care un om corect, decent, care nu-i deranjează pe cei din jur, n-ar fi beneficiat. Biserica, la fel de responsabilă precum Primăria pentru încurajarea unor „trântori” de prăsilă, care trec prin viaţă cu mâna întinsă, n-a condiţionat acordarea ajutorului de găsirea unui loc de muncă de către protejata tuturor, ca gestul său filantropic să aibă un efect pozitiv şi pentru comunitate. Mai cu seamă că bunica era disponibilă pentru a îngriji de copii. Mai mult decât atât, şefa de la Venituri a motivat că n-a putut duce până la capăt eliberarea apartamentului, din cauză că trimişii la faţa locului au fost impresionaţi de ţipetele şi feţele plânse ale potenţialilor evacuaţi. Asta pentru că teatrul practicat pentru a trăi este profesia lor de bază, cu care produc bani de ţigări, mâncare şi îmbrăcăminte.
În prezent, pomanagiii sunt din nou subiect de mărinimie din partea autorităţilor pregătite să-i „repartizeze” locuinţa socială, în care s-a transformat cea convenabilă, fiicei chiriaşului răposat. Altfel spus, contractul de închiriere să fie pe numele ei, deşi nu înţelegem cu ce-l încălzeşte pe primar, pentru că aşa cum această femeie n-a plătit până acum nu va plăti nici de acum înainte. Primăria o întoarce ca la Ploieşti cum că, vezi Doamne, nu se opun hotărârii judecătoreşti, care viza o persoană încetată din viaţă între timp. Dar o încalcă al naibii de tare, întrucât evacuarea era valabilă pentru toată familia, nu doar pentru cel răposat.
Când liberalii au ridicat chestiunea legalităţii schimbării caracterului locuinţei pentru ca fiica, mama copiilor, să fie titulara unui contract reziliat de mult de instanţă, când chiriaşul semnatar al actului era tatăl ei, a sărit secretarul Ghinea, care apără şi pe cine merită, dar şi pe cine nu merită. Ce-i drept, mişcă pe toată lumea sintagma „mamă singură cu trei copii”, deşi copiii, faţă de care aleşii nu s-au arătat curioşi dacă frecventează şcoala, ar fi trebuit de mult preluaţi de stat, dacă legile în România nu erau o glumă proastă. Mama noastră singură a prădat-o pe binefăcătoarea care o acceptase în casă, pentru a-i face menajul şi care, ca să nu-i aibă pe conştiinţă pe copiii cu mama în puşcărie, a renunţat la demersul legal. Câtă lume n-a rugat-o cu serviciu! Câţi ani la rând a stat şi fără ajutor social, pe motiv că se face de râs cu mătura în mână pe stradă! Cu patru clase şi vechime în muncă zero, o fi aspirând la un post de ministru! În Guvernul PSD, care nu intră odată în naţia de zdrahoni puturoşi şi profitori huzurind pe seama nevinovăţiei propriilor copii.