Pe câmpulungeanul fără opţiune politică prea puţin îl interesează dacă actualul conducător al Câmpulungului rămâne pe funcţie până la Sfântul Dumitru, Sfântul Andrei sau până la Crăciun. Asta pentru că termenele procesului său cu Consiliul Local trei sferturi liberal – cine nu e liberal cu carnet este, clar, orientat către liberali până scapă de Liviu Ţâroiu – sunt fixate spre sfârşitul lunii, înaintea fiecărei sărbători enumerate. Nu avem de unde să ştim dacă litigiul se va lungi chiar până la sfârşitul anului, dar cert este că deschiderea de an şcolar se va face de către parteneriatul produs de vremuri de bejenie, Ţâroiu-David. Un parteneriat dezastruos, în care fiecare face ce vrea, aşa cum nu s-a întâmplat până la înlăturarea lui Călin Andrei, când secundul său era ţinut la distanţă de borcanul cu dulceaţă. Când prindea câte o linguriţă, era sărbătoare. Acum, pentru „primarul” pesedist este sărbătoare în fiecare zi, fiindcă are la discreţie cămara cu bunătăţi şi-un polonic cu care să se înfrupte pe îndestulate. Invitat la „petrecere” este un fericit constructor care a prins dintr-un foc patru lucrări pe bani publici! Ridicarea gurilor de canalizare, renovarea faţadei căminului de copii de la Policlinică, construcţia gardului Şcolii 1, demolarea teatrului de vară al Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, în vederea executării unei parcări, toate au ajuns la acelaşi constructor. Patronul chiar impresionează prin capacitatea de a face faţă atâtor lucrări, mai ales că, în timpul lui Călin Andrei, n-a avut ocazia să se remarce. Noroc cu Ţâroiu, care a scos la lumină un întreprinzător puternic, care ar putea, probabil, să finalizeze şi parcurile, şi centrul, şi bulevardul, şi Piaţa Primăriei.
Asta face Ţâroiu în prezent: descoperirea talentelor printre patronii locali. Colegul său, Bogdan David, care, de fapt, este înlocuitorul său în funcţia de viceprimar, iar, dacă pesedistul pierde procesul – cum anticipează toată lumea – devine şeful lui, tot ce vrea face. Mai corect spus, nu face, ca să-l pună pe celălalt într-o lumină negativă. Cum ar putea să fie David primar, când a făcut cu vârf şi îndesat dovada că nu i-a păsat de nemulţumirea publică iscată de mizeria lăsată în urmă de Zilele Câmpulungului?! A puţit zile la rând, până s-a îndurat Cel de Sus să ne dea câţiva stropi de ploaie, care au mai atenuat duhoarea. Dacă David a văzut că Ţâroiu n-are de gând să dispună o curăţenie exemplară, putea să ia atitudine. Mai cu seamă că ADP-ul este în subordinea sa şi el era cel care trebuia să-i scoată în şuturi pe adepişti ca să frece cu clăbuci domeniul public, până căpăta miros de trandafiri. Sau de iasomie, ca să ne adaptăm culorii de partid. Dar n-a făcut-o, chipurile, ca să-l înjure lumea pe Ţâroiu. Şi-apoi pe el nu l-a afectat imaginea domeniului public ca trecut prin foc şi sabie, pentru că, după săptămâna infernală, al doilea viceprimar şi-a luat gaşca şi a plecat în concediu, în Bulgaria. Şi cu o asemenea atitudine, sacrificând confortul populaţiei, ca să-şi atingă scopul, prăbuşirea lui Ţâroiu, are pretenţia să conducă municipiul!
Trecem peste scârba cauzată de “şuntarea” a doi inşi care au arătat ce vor – puterea, tronul – şi ajungem la o lectură obligatorie pentru DNA, „O tragedie câmpulungeană”. Sau cum a fost strangulată regenerarea urbană şi înecată într-un ocean de dezamăgire, faptă săvârşită cu intenţie, care nu mai are legătură cu blestemele sub care se zvârcoleşte Câmpulungul. La sfârşitul săptămânii, Liviu Ţâroiu ar fi dat o fugă la Călăraşi, ca să încheie proiectul Kretzulescu. Adică să încheie etapa moştenită de la Călin Andrei, pentru a putea începe o fază nouă, dacă tot avem puse la păstrare 250 de miliarde, în bugetul pe 2015, pentru catastrofa secolului. În lipsa unei informări publice – obicei pe care nu-l are nici Ţâroiu, deşi promisese transparenţă – planurile răsuflate din culise arată astfel: ca să scape de Grup Corint, Primăria ar fi dispusă să cedeze şi să-i achite ultimele facturi emise (cine ştie la cât s-or ridica şi acelea!), ardelenii dispar din peisajul parcurilor, dăm ce avem de înapoiat finanţatorului, peste 70 de miliarde, după care… licitaţie nouă, pe banii noştri, că avem economisiţi în atâţia ani în care nu s-a făcut nimic. Munca la canal era o pedeapsă prea uşoară pentru halul inimaginabil în care a fost şi este vânturat banul public, care nu este al lui Andrei, al lui Ţâroiu sau al lui Bălăşcan, ci al celor care nu-şi mai aduc aminte de când nu şi-au mai permis un concediu ca să fie cu dările la zi.