11.9 C
Campulung Muscel
21/05/2024

În 2016, tot “insectarul”, “naftalina” şi “formolul” politicii câmpulungene?

Întinerirea clase politice. Este ideea pe care am auzit-o cu toţii răsunând, de o săptămână, în „Stradă”, în studiourile de televiziune, la toate jurnalele de ştiri şi talk-show-urile cu temă unică din momentul tragediei naţionale. Am citit-o în ziare, pe Internet, pe pancarte. Aceeaşi idee pe care noi, aici, în provincie, la „ţară” – în „satul” Câmpulung, cum am remarcat în sloganurile fluturate de o mână de protestatari solidari cu acţiunile din Capitală, adunaţi, într-o seară, în Piaţa Primăriei, care au desfiinţat statutul de „comună”, la care trăgeam nădejde că ne aflăm – am repetat-o, ani la rând, ca îndemn pentru politicienii locali. Afară de pe listele de candidaţi cu moşii, cu “naftalina” şi “formolul”! La tomberon cu „insectarul” troglodit, la a cărui ofilire asistăm de la un mandat la altul! Suntem martori fără voie la înmulţirea ridurilor de pe chipurile de bunici candizi, la albirea şi/sau rărirea podoabei capilare, la gârbovirea spinărilor şi îngreunarea mersului pe treptele anevoioase ale Primăriei către job-ul permanent de ales local. La anul, dacă tot ei candidează, e musai ori să se mute sala de Consiliu de la etaj la parter, ori să se facă lift la Primărie. 

Tot căutând prin arhiva de fotografii a ziarului vreo poză a unui „împricinat”, pentru rubrica de evenimente de acum zece ani, n-ai cum să te abţii de la comentarii când vezi cum lucrează timpul: ăsta era mai slab, ăsta era mai drept, ăsta era mai brunet. Ia, uite, ce de păr avea ăsta! Ăsta şi-a schimbat proteza! Ce s-a zbârcit ăstălalt în zece ani! Dar nu e vina noastră că mai comentăm – recunosc, comentăm la fiecare „descindere” în cufărul cu amintiri, unde dăm peste aceleaşi figuri din prezent, cu un deceniu mai tinere – e vina producătorului adezivului politic, care nu le permite să se despartă de acest club al pensionarilor, care este Consiliul Local Câmpulung. Şi, în general, clasa politică din târg, fiindcă şi cei aflaţi în expectativă sunt tot la a doua tinereţe spre a treia, goniţi de acasă de neveste, ca să scape de cicăleala lor enervantă măcar pentru câteva ceasuri.   

A întineri oferta electorală cu care partidele caută să ne ispitească din patru în patru ani nu echivalează cu împingerea pe locurile eligibile a unor juniori, cărora nu le-au dat tuleiele. Clasă politică tânără înseamnă bărbaţi şi femei de 30-35 de ani, până la, cu maximum de indulgenţă, 55 de ani (iar ce este peste să fie excepţia, nu regula, ca acum). Adică să fie la o vârstă la care au şi chef de muncă, şi putere, şi maturitate, şi experienţă în domeniul care i-a „livrat” comunităţii. Plus lejeritate în asimilarea cunoştinţelor de administraţie publică locală, cu condiţia de a exista dorinţă şi voinţă, ceea ce majoritatea dintre actualii lideri ai urbei nu posedă. 

Din ’96 încoace, câmpulungenii au votat tinereţea la funcţia de primar. La Consiliu n-au avut de ales, fiindcă acolo pui ştampila pe grămadă, nu pe om, ca să ai posibilitatea să dai la o parte stătuţii care or fi făcut şi licheni de atâta înţepenire pe funcţie. Buta avea 35 de ani când a ajuns primar. După el, Bălan, la 45. A urmat Călin Andrei, la 41 de ani. Sărim peste următoarele două mandate, pe care, dacă am putea, le-am şterge cu totul din istoria Câmpulungului. Când a obţinut al doilea mandat… să zicem că lumea a continuat să aibă încredere în el că va ridica municipiul, după primul, în care s-a dezmorţit. Deşi se dezmorţise destul în cei 12 ani în care a făcut încălzirea, din funcţia de consilier local, pentru cea de primar. Dar e şocant că l-a obţinut pe al treilea. Chiar erau de aici, din Câmpulungul nenorocit de el în două mandate, cei 5.000 care l-au vrut încă patru ani?! 

Şi în 2012 au fost destui care au optat pentru tinereţe. Pentru cea a lui Cristi Creţu, care, la 42 de ani, i-a suflat în ceafă lui Andrei, situându-se pe locul doi. 

Este vremea lui Bogdan David, primar interimar, blocat să se instaleze deplin în atribuţii de Ţâroiu, exact exemplul de politician împotriva cărora strigă cei din Bucureşti, şi „fumat”, şi cu „tinichelele” trecutului şi prezentului de coadă. Ca număr de mandate, şi David este o piesă de „insectar”. Îl salvează tinereţea. În 2016, la alegeri, va avea 38 de ani. Şi-apoi avea nevoie de mai multe mandate – şi-a argumentat el, odată, într-o discuţie, numărul de ani petrecuţi în sala de Consiliu – ca să capete experienţă. Bun, să zicem că el are dreptate şi nu noi, deşi avem exemplul fostului său şef, în cazul căruia cei 12 ani în Consiliul Local au fost complet diferiţi de cei 11 ani la Primărie. A devenit alt om şi nu în sensul bun. Dar să zicem ca David, ca să nu-i retezăm aripile, acum, când este pe cale să le deschidă. Şi tocmai pentru că am investit timp în el (s-au investit şi bani, căci, trei mandate, a încasat indemnizaţie), avem pretenţia să exceleze ca şef al Executivului. Pentru că i s-a dat şansa să crească, să experimenteze, să se dezvolte, este obligatoriu să ne răsplătească aşteptarea.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!