16/03/2025

Îngălare „tot-teren”! Avem „di tăti”: şobolani, ţânţari, muşte şi purici

Primăria nu întreprinde acţiuni de bun simţ, de dezinsecţie şi deratizare, care, la Piteşti şi la Mioveni, se fac vară de vară

În toate localităţile care se respectă şi îşi respectă cetăţenii – nu este cazul Câmpulungului, unde mizeria este starea naturală a urbei – au fost întreprinse acţiuni de dezinsecţie. Administraţiile publice locale din Piteşti şi Mioveni au avut programată această sarcină în intervalul 27 – 31 iulie, fiind intens mediatizată, pentru ca populaţia să ia măsuri de precauţie. La Piteşti, dată fiind întinderea municipiului, campania de curăţare a cartierelor de insecte şi paraziţi continuă până la începutul lunii septembrie. La Câmpulung, nu s-a pomenit ca vreun primar să dispună aplicarea acestei măsuri care ţine de bunul simţ al celui care conduce localitatea. Iar dacă primarul n-a fost în stare, putea să i-o recomande viceprimarul şi să ceară el să se ocupe de igienizarea parcurilor şi a domeniului public, în general. Liviu Ţâroiu, cel puţin, aspirant la funcţia de primar, în 2008, poza în cel mai harnic cetăţean, într-un pictorial de campanie electorală, care îl înfăţişa manevrând o maşină de tuns gazonul, în curtea-i proprie şi personală. Când colo, ca viceprimar, vreme de şase ani, şi înlocuitor de primar, de şase luni, pesedistul a capitulat în războiul cu bălăriile care au înghiţit spaţiul verde, deşi n-a mai avut scuza verilor trecute, când ploua în fiecare zi. Dar de ce să irosească bunătate de combustibil pe pârloagele urbane, când buruienile cresc la loc, iar munca este în zadar?! Şi-atunci ce pretenţii să avem la dezinsecţii, ca să scăpăm de muşte, ţânţari, puricii din belşug din cauza maidanezilor, care, conform promisiunilor asumate de Liviu Ţâroiu în faţa câmpulungenilor şi a instanţei de judecată, ar fi trebuit să existe doar în amintirea orăşenilor, începând cu luna martie a anului 2015?! Adăugăm paletei variate de insecte sâcâitoare păianjenii care populează băile apartamentelor, din pricina subsolurilor insalubre, viesparele de care nu duc lipsă mansardele blocurilor şi, răul de deasupra tuturor relelor, şobolănimea care, în Grui, a făcut să dispară pisicile maidaneze, de frica rozătoarelor de dimensiunea unor cotoi îmbuibaţi. 

La Mioveni, Primăria a putut să cureţe subsolurile blocurilor de şobolani, ţânţari şi păianjeni. La Câmpulung, nu e legal 

Primăriile din Piteşti şi Mioveni şi-au sincronizat calendarul de dezinsecţie, care a debutat cu anunţuri în presă referitoare la campaniile derulate pe domeniul public, cu precădere în parcuri. Cetăţenii au fost avertizaţi să-şi protejeze copiii şi animalele de companie, din cauza pericolului de iritaţii ale pielii şi ochilor, în caz de contact repetat şi prelungit cu substanţele împrăştiate în natură. În ambele localităţi, autorităţile locale au încheiat contracte cu firme de profil, cărora le-au fost delegate activităţile de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie. Edilii din Mioveni şi-au extins aria de acţiune, de la domeniul public, la proprietatea privată: scările de bloc. Primăria Mioveni chiar a lansat un apel adresat asociaţiilor de locatari/proprietari să le permită lucrătorilor accesul la subsolul blocurilor.     

În timp ce, la vecini, aleşii îi roagă pe cetăţeni să le facă un bine, la Câmpulung, Primăria nici nu se gândeşte la aşa ceva. La noi nu se poate, susţine răspicat viceprimarul Liviu Ţâroiu, ca replică la propunerea consilierului local Ionel State de a urma exemplul celor două municipii din judeţ. Mai cu seamă că şi la noi, în această vară, temperatura a depăşit valoarea de 35 de grade şi se preta o igienizare de acest fel. „Haideţi să alocăm bani de la buget. La Mioveni, în toate boxele, în toate subsolurile fac deratizare. Putem să dăm şi noi nişte bani, ca să scăpăm de muşte, ţânţari şi şobolani. Aveţi în vedere să alocăm nişte bani  să facem deratizare în toate subsolurile blocurilor din Câmpulung şi peste tot, pe străzi, prin parcuri.”, a recomandat liberalul, cu precizarea de a face ce fac şi alţii, nimic mai mult. Se lansează invitaţia în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, se alege oferta cea mai bună şi se încheie un contract pentru acţiunea deratizare-dezinsecţie.  

Liviu Ţâroiu, însă, nici nu vrea să audă de consumat banii comunităţii pe stârpirea insectelor şi şobolanilor care populează spaţiile insalubre ale blocurilor, care sunt proprietatea comună a deţinătorilor de apartamente. La Mioveni s-a putut întreprinde această intervenţie „ilegală”. La Câmpulung, unde conduc cei mai cinstiţi politicieni din câţi au existat vreodată, nu se poate. Dar, dacă Ţâroiu s-ar interesa la colegul de partid Georgescu ce cale legală a găsit pentru a ajuta populaţia să scape de familiile de guzgani, care, pe lângă stricăciunile produse, sunt purtători de boli, ar afla, pesemne, cum au putut cei de la Mioveni să facă deratizare şi la subsol. 

Primăria plăteşte cu banii noştri stârpirea şobolanilor de pe domeniul public. Pentru şobolanii din bloc, plătim tot noi!    

Dar e mai comod să spui oamenilor că nu se poate. „Nu putem da (n.r. bani de la buget) pentru subsolurile blocurilor-proprietăţi. Noi facem deratizare pe domeniul public. În Grui am făcut deratizare în două zone cu ghene.”, a încercat Liviu Ţâroiu să scape de sarcina sugerată de liberalul Ionel State. Dacă cetăţenii din Grui – fiindcă în acest cartier se formaseră nişte colonii impresionante de rozătoare, din cauza cărora muncitorii firmei de gunoi nici nu prea mai aveau ce să preia de la tomberoane – sunt mulţumiţi de efectele celor două deratizări invocate de viceprimar, să-şi exprime public recunoştinţa. Deşi ne îndoim că lumea este satisfăcută de rezultatele a două acţiuni, când tot Gruiul este aşezat pe un păienjeniş de galerii săpate de scârboasele vieţuitoare, din cauza cărora contribuabilii s-au specializat în aruncarea greutăţii. Fiindcă numai în acest fel se debarasează de sacii menajeri, neavând curaj să se apropie de „prânzul” şi „cina” mamiferelor care provoacă şi frică, şi silă.                  

„Haideţi s-o facem, că este pentru sănătatea noastră şi pentru curăţenia municipiului!”, a îndemnat Ionel State, căruia viceprimarul i-a răspuns cu o lamentare privitoare la canalele termice de la fostele centrale de cartier spre blocuri, cea mai grea problemă a sa. „Am vorbit şi cu domnul Bogdan (n.r. Bogdan David, celălalt viceprimar) şi o să vă propunem pentru anul viitor să alocăm sume de bani ca toate aceste canale să fie obturate la intrările în bloc, în aşa fel încât nici din subsol să nu iasă (n.r. şobolanii), să le rămână dânşilor, proprietarilor. Fiecare cu şobolanii lui, dânşii cu cei dinăuntru şi noi cu cei din afară. Să facem deratizarea pe domeniul public.”, este ideea lui Ţâroiu, care evident că nemulţumeşte populaţia, văzând că la unii se poate şi la noi nu. 

Viceprimarul spune că n-are de ce să facă dezinsecţie-deratizare, că nu avem invazie de dăunători şi paraziţi

 „Aici nu era vorba numai de şobolani. Era vorba de dezinsecţie şi deratizare. Sunt şi ţânţari, sunt şi gândaci.”, n-a renunţat Ionel State. „Dar n-am avut o invazie de ţânţari sau altceva.”, nu vede Ţâroiu rostul dezinsecţiei. Probabil, ocupat cu microfonul, cu invitaţii, cu artiştii şi artistele, cu ANAF-ul, Liviu Ţâroiu n-a simţit muscăria atrasă de mirosurile de cleiuri dulci, în care s-au transformat alviţele, nuga, zahărul de pe coca crudă vândută drept cozonac unguresc şi siropurile de pe mere şi bulgării de popcorn. În fiecare vară, am fost bâzâiţi de roiuri de muşte enervante, dar invazie, în versiunea lui Ţâroiu, se consideră, probabil, când se produce un fenomen ca în filmele lui Hitchcock: o negreală, în care nu te mai vezi om cu om.         

„Igienic este să avem această deratizare şi dezinsecţie, de ce ne împotrivim?”, a fost penultimul cuvânt pe această temă, al lui Ionel State, fiindcă ultimul i-a aparţinut viceprimarului-primar. „Mi-am notat-o şi nu ne împotrivim!”, i-a închis acesta gura liberalului, ca să scape de el. Dar n-a zis că „o vom face”. După închiderea subiectului, s-a trezit secretarul Nicolae Ghinea să zumzăie, ca un bărzăune întărâtat: „Păstraţi-le pentru campania electorală, domnilor! De ce n-aţi propus-o în buget?” „Nu ne-am gândit că vor fi căldurile acestea. Vă împotriviţi dumneavoastră, domnule secretar!”, a izbucnit Ionel State, când secretarul a făcut pe „domnul Vucea” cu elevii din Consiliu. Vedem la vară dacă următorul primar şi următorul Consiliu vor îndeplini ce şi-a notat Ţâroiu pe agenda de sarcini lăsată moştenire succesorilor. Dacă vor fi aceiaşi la conducerea Câmpulungului, nu vă aşteptaţi să stea – ca să rămânem în atmosfera şoricească în care ne-a introdus Ionel State – altfel decât popândăii. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!