Ca o ironie, domnia fostului primar, o domnie a „ţepelor” încasate de contribuabilul câmpulungean, marele perdant în ultimii 11 ani de încremenire a târgului, care dau aspectul unui arici celor trei mandate, s-a încheiat rotund: iluminatul, cu care magicianul vorbelor şi-a orbit electoratul de trei ori. Ce vâlvă, ce bănuieli, ce acuzaţii de interese ascunse a stârnit, chiar în primul an de mandat, un controversat contract cu o firmă din Cluj, dispusă să ne facă reţeaua de iluminat public aproape “de pomană”. Tocmai de aceea s-ar fi ocolit varianta licitaţiei, municipalitatea, la comanda căreia se instalase un primar tânăr, intrând pe negândite, fără să studieze alte oferte, poate, mai avantajoase, într-o asociere cu un partener de care am fost legaţi mai bine de două mandate ale lui Călin Andrei. În acest timp în care eram sub contract cu societatea executantă a investiţiei în iluminatul public şi responsabilă de remedierea defecţiunilor, din cauza distanţei la care se afla asociatul Primăriei, s-a lucrat în paralel cu o firmă locală, ale cărei servicii au fost, bineînţeles, plătite. În fine, contractul şi asocierea considerată de la bun început dubioasă, prin înverşunarea primarului de a nu accepta altă variantă de îmbunătăţire a reţelei de iluminat, sunt de domeniul trecutului. Abia în vara lui 2014, în cel de-al treilea mandat al lui Andrei, am scăpat de partenerul clujean, care intrase deja în insolvenţă.
Sfârşitul carierei în administraţia publică a liberalului este legat tot de un scandal cu becuri şi stâlpi montate în „mahalaua” mai mereu înnorată, în care verdele se transformă ciudat de repede în galben. Să tot fie o sută de stâlpi de iluminat, care ne-au „uscat” la bani şi ne vor „usca” în continuare, fiindcă facturile colosale pentru moftul iluminării unor obiective golaşe, cum sunt parcurile, fără nimic spectaculos în ele, tot noi le vom plăti. Cu atât ne-am ales în urma trecerii păguboase a unui constructor, care continuă să ne ia în derâdere, după ce ne-a adus pagube de peste 70 de miliarde de lei vechi. Până acum. 70 de miliarde, fără a pune la socoteală celelalte contracte adiacente contractului de lucrări (management, dirigenţie de şantier, publicitate), pentru care s-au achitat alte sume. Fără a pune la socoteală miliardele cheltuite timp de trei mandate cu documentaţia şi refacerea ei de o grămadă de ori. Fără a pune la socoteală faptul că riscăm penalităţi, în afară de zecile de miliarde imputate de Uniunea Europeană, bani decontaţi care vor trebui returnaţi.
Dar avem lămpi de 180 de milioane bucata, colorate ca nişte păsări ale paradisului rătăcite în iadul câmpulungean, în care orice speranţă de mai bine se transformă în cenuşă. 11 ani de aşteptare şi de intoxicare a populaţiei că, odată cu „Kretzulescu”, suferinţele Câmpulungului vor lua sfârşit. A naibii coincidenţă, să-ţi începi şi să-ţi închei munca de primar în aceeaşi notă: cu o lumină orbitoare, care să le ia ochii votanţilor de la drumurile ciuruite, de la trotuarele nenorocite, cum nici la sat nu mai găseşti, de la faţadele clădirilor mizere, de la mucegaiul întins ca o plagă pe obrazul Câmpulungului luminat cu preţul a zeci de miliarde. 11 ani în care am fost fermecaţi cu jerbe de artificii brăzdând cerul de deasupra celei mai oropsite localităţi a judeţului.
Să ne revenim după reveria sfârşită odată cu plecarea celui mai visător conducător de urbe, ţinut în funcţie de un electorat care n-a vrut altceva decât spectacol, şi să reflectăm, în felul nostru, asupra a ceea ce ne aşteaptă cu „Kretzulescu”. Noi, din ceea ce rupem de la gură ca să plătim Primăriei, vom suporta consecinţele unei nebunii numite „regenerare urbană”. Actualii lideri vorbesc de o nouă licitaţie. Dar chiar şi dacă o faci şi te alegi cu un câştigător, cum îl bagi în parcuri ca să continue ruşinosul 25%, atins în doi ani, de “pomul lăudat”?! Tupeul constructorului ardelean a mers într-acolo încât n-a binevoit să predea parcurile municipalităţii, ca să se apuce de o treabă în ele. Or fără documentul de predare-primire, n-ai cum să mişti un cablu, un bolţar, o bordură, fără să rişti acuzaţii din partea celui care deţine amplasamentul că, Doamne fereşte, l-ai lăsat, de exemplu, fără piatra cubică de un milion de euro, pe care o avea depozitată pe şantier. E un scenariu, dar nu imposibil. Dacă aşa stau lucrurile, n-am înţeles ce aşteaptă ai noştri. Să-i dea în judecată primul constructorul ardelean, ca să-i plătim tot noi cine ştie ce despăgubiri, când el şi-a bătut joc de contract, de lucrare şi de o întreagă localitate?!