Cum erau convinşi tinerii – ca Octavian Miriţă care, timp de 42 de ani, a păstrat documentul cu semnătura directorului IMM – să devină constructori de automobile
Întâlnirile foştilor angajaţi ai uzinei la Muzeul Automobilului Românesc de la Apa Sărată, mijlocite de deţinătorul său, Emil Hagi, urmăresc, pe lângă schimbul de experienţă şi de amintiri între colegi, şi întregirea colecţiei, în care tot ce este legat de ARO are locul său, deja ocupat sau aşteptând să fie ocupat. Tocmai pentru îmbogăţirea acestei expoziţii, care se conturează tot mai pregnant de la un an la altul, manifestări de genul celei ţinute duminică, 19 aprilie 2015, reprezintă o bună ocazie de a-i convinge pe cei în ale căror dulapuri, vitrine ori magazii se mai păstrează o fotografie, o cupă, o uniformă, un înscris original să le cedeze muzeului. Experienţa de-o viaţă la volan de ARO, aşternută pe o bucată de hârtie, pentru Emil Hagi şi colegii de la Retromobil România este mai importantă decât orice. Mai importantă decât dorinţa de a avea pe tavă capetele celor vinovaţi de ştergerea de pe faţa pământului a unui capitol consistent al istoriei Câmpulungului. După cum mărturisea Emil Hagi, el este foarte mulţumit că are libertatea să gândească şi să pună în practică acţiuni prin care să promoveze brandul ARO. Că are libertatea să le facă, fără niciun amestec din exterior, autorităţi locale, politic, etc., deşi mesajele invitaţilor săi la „Expo Atelier ARO – M 461” au alunecat, în mod firesc, în zona politicului, căruia i se „datorează” distrugerea programată a fabricii. Asta pentru că trăiesc cu sentimentul amar că nu s-a făcut dreptate pentru împingerea ARO la ruină. Că oameni care au transformat în pulbere munca atâtor generaţii nu dau socoteală. Oaspeţii lui Emil Hagi au vociferat, la un moment dat, că nu-i văd în sală pe aleşii municipali, în special pe cei care au lucrat în mijlocul lor, că nu-i văd pe directorii de la ARO, pe politicieni. În momentul în care inginerul Puiu Pescaru a întrebat, retoric, ce motive au de se feresc, galant, gazda a scuzat absenţa acestora prin faptul că, poate, au probleme mai importante decât acţiunea dedicată brandului ARO. „Aici suntem într-un muzeu, în care îşi are locul său istoria. Ce facem noi aici este un demers cultural şi nu are rost să-l politizăm. Dorinţa noastră este să încercăm să rezolvăm prin demersuri culturale ceea ce nu s-a putut rezolva prin politică. Dacă printr-un demers de acest fel reuşim să ridicăm nivelul de cultură, de înţelegere, de cunoaştere, ca astfel de întâmplări de care, pe bună dreptate, sunteţi deranjaţi să nu se mai repete…”, a evitat Emil Hagi dezvoltarea unui subiect dureros pentru musceleni.
La salonul auto de la Budapesta, filmul lui Traian Cotescu a avut un succes mai mare decât maşinile
Cea mai mare dorinţă a deţinătorului muzeului de la Apa Sărată este ca obiectele care vor fi donate de foşti angajaţi de la ARO să aibă în spatele lor povestea. O fotografie, oricât de frumoasă, oricât de bine realizată, dacă nu prezintă şi istorisirea a ceea ce ilustrează… „Când te uiţi la ea şi nu ştii pe cine reprezintă, când a fost făcută, cu ce ocazie, practic, se pierde cea mai mare parte din informaţie.”, şi-a argumentat amfitrionul evenimentului dorinţa de a reuşi să-i convingă pe cei care au ceva de transmis generaţiilor care vor veni să-şi scrie memoriile şi să le doneze muzeului.
Ce interesante ar fi amintirile de familie ale urmaşilor componenţilor grupului venit de la Braşov, în 1944, numele unora dintre aceştia fiind menţionate în cadrul „Expo Atelierului”: Moarcăs, Ţiplea, Waschievici, Mezaroş, care a iniţiat proiectul motocicletei. După ce şi-a adus ascultătorii la acest capitol care a precedat construcţia de autoturisme de teren, gazda manifestării le-a povestit invitaţilor despre încercările celor de la Retromobil de a obţine singurul exemplar de IMS 53 existent, în afara celui aflat în proprietatea companiei cumpărătoare a fostei platforme ARO. „În afara celei existente la Landmark, se pare că mai există un exemplar al acestei motociclete. A fost prezentat la Salonul Auto Retro de la Budapesta, în urmă cu trei ani, unde am avut şi noi, Retromobil România, un stand.”, spunea Emil Hagi.
Filmele pe care le-au vizionat cei prezenţi, duminică, la Muzeul Automobilului Românesc au fost prezentate şi la evenimentul din Ungaria şi s-au bucurat de o priză enormă la public. Documentarul realizat de Traian Cotescu, cu sprijinul inginerului Teodor Bârzu, a rulat permanent la standul Retromobil Club România la Budapesta, înregistrând un succes mai mare decât maşinile expuse. „Lumea cerea să-l revadă. Imaginea Câmpulungului vechi trezea interesul şi unora din străinătate şi noi nu putem decât să fim mândri.”, relata posesorul acestor filmări vechi cu valoare de document. Cu ocazia salonului de la Budapesta, cei de la Retromobil au descoperit, într-o colecţie particulară, o motocicletă din lotul fabricat la Câmpulung. Din păcate, însă, cu toate eforturile, Retromobil Club România n-a reuşit să o preia. „Ne-am dorit şi am avut o iniţiativă s-o răscumpărăm şi s-o aducem la Câmpulung. Pretenţia deţinătorului a fost să cumpărăm întreaga lui colecţie. Avea 12 motociclete şi costa 100.000 de euro. BMW-urile, Mercedes-urile, ce mai avea el acolo, nu ne interesau. Ne interesa numai motocicleta făcută la noi. N-am renunţat la această intenţie. Poate, ne-o ajuta Dumnezeu să recuperăm ceva din istoria mărcii noastre. Ne bucurăm că, totuşi, la Câmpulung mai există prima maşină şi prima motocicletă. Accesul publicului la ele este destul de greu, dar, atâta timp cât există, sunt o mărturie a istoriei noastre.”, afirma Emil Hagi, completat de inginerul Puiu Pescaru: „Rămânem doar cu istoria şi cu mărturia.”
„Mulţi membri ai Retromobil au plâns în momentul în care au văzut terenul „arat”
Retromobil Club România este o prezenţă constantă şi numeroasă la manifestările găzduite de Muzeul Automobilului Românesc. Numai că duminică, 19 aprilie, forţele clubului s-au concentrat în derularea evenimentului Retro Parada Primăverii, care s-a suprapus peste „Expo Atelier ARO – M 461”. Partenerul lui Emil Hagi, Retromobil Club România, şi-a trimis, totuşi, doi reprezentanţi la Câmpulung, pe Octavian Miriţă şi Ion Nenu, sosiţi la manifestare cu o mică întârziere, scuzată de primul dintre ei astfel. „Vreau să ne cerem iertare dumneavoastră şi domnului Hagi pentru întârziere, nu din cauza noastră, ci din cauza maşinii cu care am venit. Este o Dacia 1300, din 1975, şi, din cauză că ne-a lăsat bobina, am fost nevoiţi să remediem lucrurile. Încă o maşină fabricată la noi.”, a justificat Octavian Miriţă de ce nu a putut respecta ora de începere a acţiunii.
Cei doi au adus mai multe documente, printre care unul din 1973, o scrisoare de la Victor Naghi, care poartă antetul Uzinei Mecanice Muscel, expediată, pe 24 mai 1973, lui Octavian Miriţă, pe atunci, un copil, care căuta să aleagă şcoala potrivită. Octavian Miriţă şi-a dorit să urmeze studiile liceale la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini ARO. „Îmi pare rău că membrii Retromobil au văzut în aceşti ani ceea ce, cu mulţi ani înainte, era o mândrie a Câmpulungului. Să vezi Uzina ARO, unde erau halele de construcţie a maşinii şi pista de încercare, acolo să vezi pământul ras. Efectiv, “arat”. Mulţi membri ai Retromobil au plâns în momentul în care au văzut terenul “arat”. Împreună cu preşedintele Retromobil, în fiecare an în care a venit la Câmpulung, am luat câte o cărămidă şi am scris pe ea anul. În 2005, lucram în sistemul de pază şi protecţie, la o firmă de profil. Firma la care am lucrat a păzit platforma ARO, unde aveam o grămadă de agenţi de pază, cu o grămadă de posturi… Să vedem, cu doi-trei ani în urmă, că nu mai există nicio hală… îţi vine să plângi.”, povestea Octavian Miriţă.
Ascultându-l pe inginerul Puiu Pescaru vorbind despre copiii şi nepoţii celor care au lucrat o viaţă la uzină, străini de subiectul ARO, acesta a susţinut că, şi dacă li se povesteşte despre fabrică, nu au ce să mai vadă. „Chiar dacă le spunem, n-avem ce să le arătăm. Poate, din aceste documente, copiii şi tinerii să înţeleagă ce a fost cândva ARO.”, a adăugat reprezentantul Retromobil. Octavian Miriţă a copilărit în zonă din 1969, până în 1983, perioadă în care a urmat şi liceul. N-a fost să fie Liceul Industrial ARO. Dar a păstrat, în atâtea decenii trecute de atunci, scrisoarea pe care Victor Naghi, personal, o semna şi o expedia fiecărui tânăr interesat să înveţe la şcoala Uzinei ARO.
„Pentru a-ţi satisface dorinţa, îţi trimitem anexat prospecte cu autoturismul ARO 240 şi M 461, care se execută în uzina noastră, autoturisme care s-au bucurat de un mare succes pe piaţa mondială. Îţi urăm succese la învăţătură şi considerăm că vei fi urmaşul constructorilor de autoturisme din oraşul nostru.”, răspundeau în scris directorul Victor Naghi şi şeful Grupei Export, inginerul Ion Calciu, solicitării adolescentului de a se informa în privinţa profilului liceului pe care dorea să-l urmeze. Destinatarul a păstrat, timp de 42 de ani, scrisoarea, cu plic cu tot, aşa cum i-a fost expediată, inclusiv pliantele promoţionale ale celor două tipuri de automobile fabricate la Câmpulung.
Materialele pe care Emil Hagi le-a prezentat invitaţilor săi la atelierul de duminică se încadrează perfect în categoria celor de care are nevoie pentru a-şi întregi colecţia de la Apa Sărată. Cu permisiunea deţinătorului documentului original, dactilografiat, care poartă semnăturile celor doi şefi ai întreprinderii, o copie s-a alăturat obiectelor, fotografiilor, înscrisurilor, revistelor şi afişelor adunate până în acest moment. „Pentru mine este impresionant faptul că directorul fabricii noastre răspundea dorinţelor unui potenţial elev, unui tânăr care îşi dorea să devină constructor de automobile. Poate fi exemplu pentru tineret. Acest document ne arată şi altceva: că, la vremea respectivă, tineretul îşi dorea să înveţe să se formeze. Acum, domnul Miriţă este foarte mândru că este restaurator de maşini. Dar, la acea vreme, îşi dorea să fie creator de maşini. Cred că dânsul este unul dintre cei care ating cele două laturi ale schimbului nostru de experienţă. Este una dintre puţinele persoane care au fost şi constructori, şi restauratori de maşini. Muzeul nostru s-a îmbogăţit astăzi, în plen, cu noi toţi de faţă, cu un document absolut original, foarte valoros şi în spiritul evenimentului nostru.”, a încheiat gazda atelierului, Emil Hagi.