Cu 14 ani de autocrosuri şi raliuri, se numără printre piloţii veterani de la ARO
Primul autocros s-a organizat la Câmpulung în anul 1975 şi a umplut Bughiţa de lume fascinată de spectacolul oferit de maşinile pilotate de câţiva tineri angajaţi ai uzinei, deveniţi idolii unei generaţii care visa să se afle la volanul unui ARO. Alexandru Zichil avea pe atunci 27 de ani şi experienţă din belşug, de la şofatul camionului şi al tractorului, până la motocicletele cu care concura la întrecerile organizate în anii ’70, în oraş, cu participare din toată ţara. Odată spartă „gheaţa” autocrosului, Câmpulungul a devenit principalul organizator de evenimente de acest gen, incluse în programul competiţional naţional. Este vorba despre Ralicrosul „ARO”, care se ţinea în luna mai, şi Autocrosul „ARO”, în octombrie. În afară de cele două, mai era o singură manifestare de profil de talie naţională, găzduită de Timişoara, tot în luna octombrie, intitulată Auto-Slalom, dotat cu Cupa Tineretului. Începând cu anul 1975, Alexandru Zichil, Sandu, cum îl ştiu foştii colegi de la ARO, sau Alex Zichil, cum scria pe maşina sa de concurs, a devenit o prezenţă nelipsită atât la autocrosuri, cât şi la raliuri, timp de 14 ani. Profesional, cea mai consistentă perioadă a activităţii la ARO s-a consumat la Prototip, unde realizările sale nu sunt de trecut cu vederea. Lăsând la o parte teancul de diplome la întrecerile automobilistice, care au însemnat o reclamă fantastică pentru ARO, la care a contribuit masiv şi Alexandru Zichil, acestuia i se datorează realizarea unui motor cu injecţie, un L25, cu echipament de Ford, de 2,3 litri, obţinerea a două brevete de invenţie şi aproximativ 50 de dosare de inovaţii care au fost introduse în producţia de serie.
Invazia rusă din Cehoslovacia i-a zădărnicit planul de a urma Şcoala Tehnică de Aviaţie
Alexandru Zichil s-a născut la Câmpulung, pe 15 martie 1948. A urmat şcoala elementară la „Dinicu Golescu”, apoi Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, la clasa mecanic auto-moto, o specializare nou apărută la acea vreme. La absolvire, în 1965, în luna iunie, a şi fost angajat la întreprinderea câmpulungeană, trecând prin mai multe domenii de activitate: banda de montaj, punţi şi pista de încercări, o perioadă îndelungată. Ca o paranteză, a satisfăcut stagiul militar la Aviaţie, în Bărăgan. Alexandru Zichil ne povestea că a fost recrutat să meargă la Şcoala Tehnică de Aviaţie de la Mediaş. Dar întrucât momentul a coincis cu invazia rusă în Cehoslovacia din 1968, planurile au fost date peste cap, tinerii recruţi fiind trimişi acasă.
Reîntors la fabrică, şi-a văzut de sarcinile de la serviciu. În 1974, s-au produs două schimbări importante în viaţa personală şi profesională: s-a căsătorit şi a trecut de la uzină la filiala câmpulungeană a Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Autoturisme Piteşti – I.C.S.I.T.A., transformat după Revoluţie în C.E.S.A.R. Din ’74, până la pensionare, a fost implicat în problemele Prototipului, de la probe în vederea diverselor omologări, până la inovaţii al căror autor a fost, deloc puţine la număr.
A condus de copil, şi camionul, şi tractorul
Când vorbim despre autocros şi raliu, nu putem să nu vorbim despre Alexandru Zichil, unul dintre cei mai talentaţi piloţi ai Întreprinderii ARO, care a dedicat acestei pasiuni 14 ani. A început în 1975, când s-a ţinut primul autocros, pe Bughiţa, la care a asistat puzderie de musceleni atraşi ca un magnet de maşinile pilotate de nişte tineri îndrăzneţi. Ultima cursă a fost în 1987, la Târgu Jiu, la Coloana Infinitului, unde, din cauza unei greşeli a navigatorului, a ratat locul I la general. Ghidându-se după ceasul electronic al acestuia, a luat startul eronat, încheind cursa pe locul II. De necaz, pilotul i-a spart ceasul copilotului cu ciocanul, pe bara maşinii.
Având în faţă un om pătruns iremediabil de pasiunea pentru automobilism, pe care l-a practicat o perioadă destul de lungă, numărându-se printre piloţii veterani ai Întreprinderii ARO, l-am întrebat pe Alexandru Zichil cum a ajuns să se dedice acestui sport. Deprinderea şi plăcerea, totodată, de a fi la volan le-a căpătat în copilărie. La I.A.S., unde lucra tatăl său, erau tot felul de vehicule, de la camioane produse la „Steagul Roşu”, până la tractoare. Deşi n-avea decât şapte-opt ani, băiatul nu s-a dat înapoi de la a încerca cum se conduce o maşină din cele aflate în dotarea Întreprinderii Agricole. Când era elev la profesională, conducea tractorul scos la arat. Sau când şoferii se retrăgeau la un păhărel şi se întâmpla să sosească vagoanele cu cereale în gară, băiatul se urca la volanul camionului şi pleca la încărcat. Primul permis, cel pentru motociclete – fiindcă a avut şi acest hobby – l-a obţinut în 1965, iar permisul de profesionist, pentru toate categoriile de vehicule, în 1972.
A avut întrecerile în sânge, mai întâi de motociclete, apoi de maşini
Înainte de a concura pe maşinile fabricate la Câmpulung, Alexandru Zichil era nelipsit la motocrosurile organizate la Câmpulung. „Era altă viaţă atunci la Câmpulung! Se făcea un circuit cuprins între Primărie şi fosta Policlinică de la „Dinicu Golescu.”, relata interlocutorul nostru o experienţă formidabilă a tinereţii sale: concursurile între motociclişti veniţi din toată ţara. Erau vestiţi cei de la Câmpulung, Tase Irimia, Vicky Rusnac, Titi Marian, ultimii doi dispăruţi dintre noi, din păcate. Ca, de altfel, foarte mulţi dintre colegii şi prietenii de la uzină, după cum mărturisea cu tristeţe Alexandru Zichil. Tot ce se găsea la vremea respectivă în materie de motociclete vedeai la întrecerile din oraşul nostru: MZ 125, 175 şi 250, K-urile ruseşti 125 şi 175, IJ 350 (primul IJ, cel cu un singur piston, fiindcă cel cu două pistoane n-a prea fost ceea ce trebuia), JAWA 125 şi 175, de 250 şi 350, cele cu două pistoane, „Ogarul”, cum li se spunea. „Am avut una din aceea, cu care alergam la motocros prin toate gropile din Grui.”, a adăugat acesta. Altă firmă celebră de motociclete reprezentată la întrecerile de la Câmpulung era Simson (2,5, în patru timpi), de producţie germană. Îndrăzneau să se pună cu brandurile anilor ’70 şi modele vechi, precum MS sau Zundapp, a căror vreme apusese.
Motociclişti redutabili îşi măsurau forţele în orăşelul căruia i se dusese faima pentru maşinile care plecau deja la export. Inclusiv femeile era atinse de microbul acestui sport practicat, în esenţă, de bărbaţi. Naratorul nostru îşi aminteşte că era o motociclistă de la Ploieşti care nu rata niciun motocros la Câmpulung. Când vedea cu câtă înverşunare luptă ca să câştige, Tase Irimia o cam şicana, pentru frumuseţea concursului, care anima atmosfera în oraş. În orice caz, distracţia era asigurată prin varietatea modelelor de motociclete, râca între competitori şi prin spectaculozitatea acestui sport ale cărui origini în oraşul nostru coboară mult în timp, înainte chiar de a se fabrica maşini la Câmpulung.
Ajungând la pista de încercări a lui ARO, Alexandru Zichil a prins drag de automobile, pe care nu s-a mulţumit să le conducă doar în incinta uzinei.
„Baraca”, o maşină emblemă a autocrosurilor din Grui
Celebra „Baraca” a fost maşina pilotată de Alexandru Zichil, care, în cei 14 ani de competiţii, a concurat cu trei ARO-uri. În afară de numele autoturismului care făcea senzaţie, era scris şi numele celui de la volan: Alex Zichil. „Baraca” era o celebritate în rândul suratelor sale, şi nu numai prin prestaţia pe teren, ci şi prin look-ul nonconformist, pentru realizarea căruia echipajul a consumat câteva găleţi de vopsea roşie, galbenă şi albastră aruncate pe ea!
Interlocutorul nostru are încă, după 40 de ani, o fotografie realizată la primul autocros, ţinut pe Bughiţa. Aşadar, primul autocros organizat la Câmpulung a fost în anul 1975 şi a adus în Grui o mare de oameni nerăbdători să asiste la întrecerea autoturismelor ARO. Într-una din imaginile imortalizate cu acea ocazie – o fotografie de colecţie pentru Câmpulung – care surprinde startul manşei a doua a Seriei I, Sevastian Miloiu este primul, Sandu Zichil, al doilea şi, după ei, Nicu Taină. „Aici îmi „patinează” ambreiajul.”, a notat pe verso Sandu Zichil, dorind parcă să păstreze pentru totdeauna o amintire dragă de la primul concurs de acest tip din oraşul nostru.
