Pe 27 octombrie 2000, ARO SA şi Fabrica de Scule şi Matriţe au fost vizitate de o delegaţie guvernamentală condusă de însuşi primul ministru Mugur Constantin Isărescu. Acesta a fost însoţit de vicepremierul Mircea Ciumara şi de ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu. La ARO s-au aflat multe personalităţi care l-au aşteptat pe primul ministru: prefectul Marin Toader, consilierul guvernamental Minodora Ilie, deputatul Sergiu Rizescu, generalul Dan Fătuloiu, primarul George Bălan şi mulţi alţii.
Din elicopter, direct în ARO
Elicopterul guvernamental a aterizat în parcarea de la ARO în jurul orei 11.00. Umăr la umăr, premierul Isărescu şi directorul general Aurelian Nicolae au intrat pe porţile uzinei, sute de muncitori primind cu aplauze delegaţia guvernamentală. Lângă autoturismele ARO expuse pentru vizitare, directorul Nicolae a prezentat succint starea uzinei şi necesităţile acesteia, a lăudat oamenii care fabrică autoturisme de teren şi l-a invitat pe premier să treacă la volanul unui 244. Ridicat pe scăriţa autoturismului, Mugur Isărescu s-a adresat oamenilor: „Am venit la Câmpulung, pentru că ştiu că aveţi probleme. Ştiu că aveţi salarii mici, mi-a spus odată domnul director că vă daţi şi o parte din salarii ca să menţineţi fabrica în viaţă. Din această cauză am spus să facem şi noi ceva pentru voi şi anume să lansăm o comandă de stat, să aveţi de lucru cel puţin în următoarele luni şi, între timp, să găsim soluţii. Soluţiile nu sunt uşor de găsit, căci trebuie tehnologie nouă aici, fiindcă tehnologia este veche. Trebuie o tehnologie nouă, care să vă dea posibilitatea să măriţi productivitatea, să vă crească salariile, căci nu o să rezistaţi prea mult aşa. O să vorbesc cu domnul director şi Consiliul de Administraţie să vedem ce soluţii putem să găsim. Deocamdată, contractul către Ministerul de Interne este lansat şi am o singură rugăminte: să faceţi maşini bune.”
Prim ministru pe plan înclinat
Oaspeţii au pornit apoi spre Secţia Montaj şi Fabrica de Scule şi Matriţe. La Montaj, directorul general Aurelian Nicolae le-a spus muncitorilor că aveau dovada concretă a sprijinului acordat de primul ministru, prin faptul că a semnat hârtia prin care s-a aprobat contractarea de Ministerul de Interne a unui împrumut extern pentru achiziţionarea a 245 de autoturisme de teren româneşti. Totodată, adresându-li-se miniştrilor prezenţi, i-a asigurat că puteau avea încredere în maşinile produse în baza comenzii ministeriale. La FSM au fost vizitate mai multe secţii, Mugur Isărescu aflând că această unitate economică era una dintre cele mai profitabile de pe platforma ARO. Spre surprinderea tuturor, premierul şi-a încercat abilităţile de şofer pe pista de încercări, urcând şi coborând planul înclinat, performanţă care nu a mai fost reuşită de niciun demnitar.
Directorul Nicolae: „Comanda Internelor ne permite să revigorăm şi exportul”
Directorul general Aurelian Nicolae a subliniat faptul că era pentru prima dată când un Guvern emitea o hotărâre în avantajul exclusiv al uzinei muscelene. „Mulţumim domnului prim ministru şi staff-ului dânsului că ne-a făcut onoarea să vină la Uzinele ARO. Cu această ocazie, noi am prezentat pentru prima dată, oficial, restilizarea interioară a gamei ARO 24, după 20 de ani am reuşit şi noi să ne prezentăm în faţa clienţilor cu un interior plăcut, cu un autoturism mai ieftin şi de o calitate mai bună. Ne pare bine că domnul prim ministru a avut ocazia să intre în contact direct cu toate produsele noastre, să le cunoască şi să ne cunoască personalul, un personal care este de aur, care se luptă, efectiv, să mergem mai departe, să fabricăm aceste autoturisme.” Directorul ARO a declarat că banii care urmau să fie primiţi pentru realizarea comenzii Ministerului de Interne, circa 50 de miliarde de lei, la acel moment, ajutau uzina să relanseze şi exportul, putându-se lansa comanda de motoare Renault, care dotau autoturismele cu destinaţia Franţa.
Primul ministru Mugur Isărescu: “O privatizare greşită face pârjol în spate”
Premierul Mugur Isărescu a povestit cum l-a convins directorul de la ARO să se aplece către uzina de la Câmpulung, pe care, la zece luni de la numirea în funcţie, a şi vizitat-o. Redăm în continuare o parte a speech-ului primului ministru la uzină:
„La câteva zile după ce am fost numit, de Crăciun, voiam să merg acasă, dar m-a pândit cineva la uşă şi acesta a fost domnul director. Mi-a spus că are o situaţie grea şi că este păcat ca o tradiţie de câteva decenii să dispară într-un oraş românesc, care depinde foarte mult de această uzină. Eu, bineînţeles, eram îmbrăcat cu un costum de bancher şi am pus întrebarea rece: “Cum staţi cu bilanţul, cu profiturile?” Mi-a spus dânsul aşa, mai pe jumătate. A doua sau a treia zi, am sunat banca. Situaţia financiară a fost şi este în continuare grea. Dânsul a fost corect cu mine, mi-a spus şi despre tehnologie. Este din anii ’70 şi nu s-a mai îmbunătăţit. Atunci, m-am gândit cum poate să fie salvată o uzină în care nu s-a mai investit de 30 de ani şi care este înglodată în datorii. Am încercat să fac şi eu ceva, probabil, ca alţi premieri, după ’89, acum, însă, sunt convins că trebuie nu să salvăm fabrica. Aici nu este vorba despre a salva fabrica. Aici este un capital de aur. Nu exagerez şi nu fac campanie electorală. Cu toate că nu mi-ar fi ruşine s-o fac. Acest lucru vreau să-l spun cu claritate. Aici există un capital foarte de preţ, este capitalul uman. Şi când spun capitalul uman, fac deosebire între uzină, ca unitate de protecţie socială, pentru că, din păcate, mai sunt multe întreprinderi în România, unde se păstrează forţa de muncă din considerente de protecţie socială. Aici nu cred că este cazul. Aici este vorba despre un capital adevărat. Mă pricep şi eu la oameni, nu sunt picat din lună. Şi acest capital trebuie dezvoltat, este un capital adevărat. M-am convins şi acolo unde lucrurile merg relativ bine, la Matriţe, unde am înţeles că angajarea forţei de muncă şi a capacităţilor este deplină. Acolo unde tehnologia joacă un rol mai puţin important şi depinde mai mult de forţa de muncă, uzina aceasta este competitivă. Unde mai simt că este competitivă de pe acum, fără ajutoare deosebite: la aceste utilitare care se produc în serie mică şi unde, de asemenea, participarea forţei de muncă este preponderentă. Pentru că seria mică înseamnă multe intervenţii ale forţei de muncă. Unde nu este competitivă şi unde probabil că intervin aceste datorii uriaşe: la seria mare. Care va fi soluţia nu putem să v-o spunem acum. Probabil că o s-o căutăm. Probabil că nici domnul director nu poate să v-o spună. Face parte din strategia comercială. Uzina trebuie salvată şi, repet, nu din considerente sociale, ci pentru acest capital deosebit pe care îl are: forţă de muncă calificată, dedicată, prin fapte, nu prin vorbe, şi prin această dovadă peremptorie care a fost probată la sfârşitul anului trecut – începutul acestui an, adică oamenii au fost în stare să-şi lase şi salariile, pentru a salva uzina.
Noi începem cu o comandă. O comandă publică, de fapt, am mai lansat câteva. Acum sunt convins că ar fi bine s-o continuăm cu altele. Sanitarele nu sunt rele. De fiecare dată, se va ridica problema că produsul străin şi concurenţa străină, calitativ, sunt mai bune. Uzina este încă în suferinţă, iar noi nu suntem aici pentru a îmbăta lumea cu apă rece şi a promite câte în lună şi în stele, suntem aici pentru a căuta o soluţie într-o situaţie grea. Cred că la utilitare, la o discuţie printre maşini, ar mai merita un ajutor. Uzinei îi trebuie un respiro. Asta poate să facă cel mai bine statul român, până când găsim o soluţie de fond, care cred că este legată de tehnologie, de o investiţie importantă.
Personalul n-are absolut nicio vină. El şi-a dovedit şi profesionalismul, şi dedicaţia, şi solidaritatea, este o dovadă de ceea ce, cu alte ocazii, am spus ca fiind România muncitoare şi tăcută. Ei trebuie salvaţi şi să vedem cum o s-o facem, pentru că situaţia nu este uşoară. Pentru că am apucat să spun în public, o mai spun o dată. Probabil că o specializare pe ceea ce aveţi acum din plin, forţă de muncă calificată, pentru aceste producţii de serie mică, probabil că este o soluţie. Nu-mi dau seama, nu sunt nici pregătit şi nu-mi place să arunc vorbe în vânt. Un investitor adevărat, pentru că au mai trecut prin România investitori neadevăraţi. Iar o privatizare greşită face pârjol în spate. Distruge şi ideea de privatizare, acesta este adevărul şi noi trăim un asemenea moment, cu toate că ele nu sunt foarte numeroase, dar au, ca orice veste neagră, această capacitate să se răspândească mai repede decât una bună.
Închei cu un mesaj pozitiv: sper ca ziua de astăzi să fie frumoasă, nu numai cum este vremea afară, senină şi calmă, de toamnă, să fie o zi bună şi pentru dumneavoastră. Mă uit la acest I.M.S. (n.r. răsfoind o revistă de prezentare a maşinii), ştiu că a fost făcut cu ciocanul, nu? (n.r. directorul Nicolae a confirmat, arătându-i primul exemplar din 1957). Cam asta a spus domnul director şi încerc s-o traduc ca să înţeleagă toată ţara: în momentul în care se creează generaţii de muncitori, şi copiii vin, şi nepoţii vin după părinţi şi bunici. Acesta este, într-adevăr, un capital. Să fim sinceri: ce mai are România acum? Prea multe păduri nu mai sunt, ţiţeiul este pe ducă, gazul metan… deci, nu trebuie să ne păcălim nici aşteptând prea mult din exterior, întrucât capitalul extern vine acolo unde găseşte ceva. Şi unde acel ceva este bine prezentat. Or noi avem un capital imens: forţa de muncă. Probabil că trebuie să ne prezentăm mai bine. Probabil că trebuie ca aceşti oameni sfioşi (n.r. cum îi numise directorul Aurelian Nicolae pe muncitorii de la ARO) să aibă mai mult curaj. Eu nu spun să deveniţi gălăgioşi, că nu este cazul.
Ceea ce solicit din partea dumneavoastră… ştiu că românii au acum foarte puţină răbdare şi va fi foarte greu să refacem o întreagă ţesătură care s-a rupt zece ani, fără ceva răbdare. Ştiu că o să cer imposibilul. Lumea este nerăbătoare… salarii mici… Uzina aceasta trebuie salvată, şi nu pentru infrastructuri, pentru ziduri. Probabil că, în afară de Matriţerie, peste tot va trebui să se vină cu tehnologie nouă, dacă vreţi să supravieţuiţi. Deocamdată, partea unde se observă cel mai evident dificultăţile uzinei este la capital circulant şi, de aceea, venim cu această comandă guvernamentală. Până la sfârşitul anului, se vor primi cele 50 de miliarde lei, însă ele trebuie astfel canalizate, ca să antreneze, cum am încercat să spun la asamblare, alţi bani. Ban la ban trage. Să atragă alţi bani, să nu se risipească, să începeţi să vă îmbunătăţiţi capitalul circulant. Capitalul social nu se poate. Deci, capitalul circulant. Fondurile. Pentru că, în momentul în care nu reuşiţi să plătiţi un furnizor, cum spunea domnul director, vine Electrica şi trosc!, vă trage o penalizare. Vă mai umflă partea de datorii. Dânsul spune: plătesc mai multe penalizări decât datorii. Şi uite aşa, rău din rău, în loc să fie bine din bine. Mă mai gândesc, dacă domnul director mă convinge că are comenzi de export, are acreditive oricând deschise, să mai vorbesc cu o bancă, pentru a finanţa puţin exportul. Dacă aţi putea să nu faceţi exportul pe credit, pentru că iar vă dă peste cap. Probabil că, în luna următoare, vom face un gest, să capitalizăm, în sfârşit, Eximbank, aşa cum mi-am propus încă din vară, o capitalizare importantă, ca să aducem pe picioare, să transformăm această bancă ce a deviat de la scopul ei iniţial şi anume de a stimula exportul românesc – el a ajuns un fel de bancă comercială, se ocupă cu orice, face şi speculaţii pe piaţă – şi să vă dau o linie de credit, pe termen lung. Creditul pe termen scurt vă omoară. Va fi greu procesul.”
“Nu mi-a fost deloc greu să urc acea pantă. Am urcat şi cu Dacia dealurile Drăgăşanilor, să car struguri”
Ion Cotescu, liderul Sindicatului Solidaritatea, prezent în sala de conferinţe, şi-a exprimat regretul că premierul n-a venit mai devreme ca să se convingă de maşina ARO. „Mai devreme de zece luni? Am avut un ARO la Banca Naţională.”, a replicat acesta, moment în care sindicalistul l-a felicitat pentru performanţa de a urca planul înclinat. „Credeţi că este aşa greu?”, a ripostat premierul. „Pentru dumneavoastră, un bancher, este greu.”, nu s-a lăsat nici Cotescu. „Am greşit şi eu, am stat nouă ani într-o bancă… Bancher?”, a continuat dialogul Mugur Isărescu. „Da.”, i-a răspuns Cotescu. „Mai vin pe la dumneavoastră atunci.” „Ne pare bine că aţi venit acum. Niciodată nu este prea târziu sau mai bine mai târziu decât niciodată. Ne bucurăm pentru ceea ce ne-aţi spus. Avem şi o notă de revendicări.” La care Mircea Ciumara a cerut să-i fie înmânată lui, fiindcă s-a specializat în revendicări. Cotescu l-a rugat să intervină în continuare, în calitate de prim-ministru, şi pe lângă ministrul Sănătăţii, ca să se convingă de calităţii sanitarei. „Eu m-am convins de ea – a precizat premierul – mi-a arătat-o domnul director.” „Au fost unele interese şi nouă ne pare rău că însuşi primul ministru, care este cetăţean român, nu ne ajută.”, a continuat Ion Cotescu. „De ce credeţi că nu vă ajută?”, l-a întrebat premierul.
Răspunsul a venit din partea lui Aurelian Nicolae, care a explicat că Ion Cotescu se referea la pierderea licitaţiei organizate la Ministerul Sănătăţii, condus de ministrul Hajdu Gabor. „Toţi liderii de sindicate s-au dus să prezinte personal această ambulanţă.”, a afirmat directorul Nicolae. „Din întâmplare, sunt şi mecanic auto şi vreau să vă spun că unde vreţi să duceţi Iveco la sanitare nu urcă decât ARO.”, a lăudat Ion Cotescu maşina făcută la Câmpulung. „Haideţi s-o spunem şi pe cealaltă, a intervenit premierul. Eu sunt bancher, pentru că am lucrat la Banca Naţională. Eu zic că n-am făcut treabă proastă acolo. La origine nu sunt nici bancher, sunt de prin zona asta. Chiar dacă am lucrat în cercetare, mi-a plăcut să conduc. Maşina. Pe urmă, am început să conduc şi altceva. Nu mi-a fost deloc greu să urc acea pantă. Am urcat şi cu Dacia dealurile Drăgăşanilor, să car struguri, aşa că n-am lipsă de experienţă în acest domeniu. Domnul director mi-a lăsat de ziua mea, astă-vară, o maşină. I-am spus şi cealaltă parte a poveştii. Când intraţi într-o concurenţă, intervine şi partea cealaltă. De aceea v-am spus că aveţi aici un capital de aur. Oamenii aceştia nu sunt vinovaţi, sunt extraordinari, eu m-au convins, nu trebuie să mă convingă nimeni. Ştiu să dau mâna cu cineva şi ştiu să iau pulsul şi căldura oamenilor şi să-i simt cât de sinceri sunt. Nu vreau să se creeze impresia că ieşirea uzinei din impas va fi un proces uşor. Şi numai pe comenzi de stat.”, a precizat acesta, în cadrul vizitei de acum 16 ani, de la Uzina ARO Câmpulung.