Editorialul de vineri
Acum două seri, Ponta le făcea morală miniştrilor, în faţa cohortelor de ziarişti, că nu vor fi niciodată lideri buni ai domeniilor pe care le conduc dacă nu coboară din birourile confortabile în teritoriu, ca să asculte păsurile administraţiilor locale. S-a găsit cine să vorbească, ar spune câmpulungenii şi muscelenii, care pregătiseră un „ceaslov” de păsuri pentru premier, aflat, anul trecut, de trei-patru ori în vizită în Argeş, unde, de fiecare dată când a dat cu banul, a ieşit acelaşi traseu: Mioveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Într-un fel, Victor, de la „victorie”, nu este de condamnat. N-avea rost să se descurajeze înainte de un moment atât de important (şi decisiv) pentru cariera sa politică, alegerile prezidenţiale, încasând flegmele foştilor angajaţi de la ARO, în locul „mamuţilor” din partid, autori ai privatizării de succes care ne-a scos din rândul localităţilor argeşene cu viitor asigurat.
Dar, dacă tot i-a scos pe miniştrii săi la plimbare, ne înscriem şi noi la o audienţă în teritoriu a ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, partenerul nostru în proiectul Kretzulescu şi al centrului istoric, care, în doi ani, a făcut „istorie” cele două parcuri în faţa cărora îţi vine să plângi. Fiind în aceeaşi găleată cu municipalitatea, peste care este greu de crezut că se vor revărsa banii europenilor, la halul în care înaintează lucrarea – nu mai vorbim despre maniera execrabilă în care este executată – poate ne oferă Liviu Dragnea, la faţa locului, o soluţie de ieşire din impas. Să vină el, ditamai şeful de minister care a girat proiectul câmpulungean, aflat într-un stadiu care nu-l deosebeşte cu nimic de un eşec de proporţii, şi să le spună liderilor noştri ce este de făcut. Dacă mai este ceva de făcut.
Dacă în doi ani ai făcut un gard care se dezintegrează sub privirile trecătorilor, trebuie să ai curajul unui kamikaze ca să intri în budă, care se poate prăbuşi peste cel cu nădragii în vine la simpla trecere a unui puşti cu scuterul sau dacă dă drumul la muzică vecinul cu terasa din apropiere. Să facă Dragnea înconjurul gardului, cea mai grăitoare dovadă a batjocurii de care este capabil un constructor al cărui preţ oferit la licitaţie, considerat de mulţi care se pricep “neserios”, a zădărnicit şansele unei firme dispuse să facă o treabă ca lumea. Dar, în opinia conducătorilor noştri, ardelenii lucrează corespunzător. Mai toamna trecută, şeful Executivului îi asigura pe câmpulungeni că ceea ce se întâmplă în Kretzulescu şi Grădina Publică, citez, „chiar este o lucrare de apreciat, în care s-au folosit şi materiale de calitate, şi tehnologie nouă”. Ca dovadă, un amărât de gard, care înconjoară olecuţă de parc, nu un ditamai oraşul antic protejat de popoare cotropitoare, a început să se macine la câteva luni de la spoiala cu „un material de calitate”, aplicat cu „tehnologie nouă”. Culoarea s-a schimbat într-o nuanţă asemănătoare celei lăsate de jetul unui nesimţitor presat de nevoi, căruia i se scurg ochii după locul unde a fost odată singurul WC public din Câmpulung.
Asta se cheamă restaurare de monumente, în viziunea constructorului: mai multă rugină decât era înainte, zidărie mai zobită ca înainte, o culoare mai urâtă ca înainte (măcar culoarea mohorâtă dinainte era cauzată de trecerea timpului, nu de bătaia de joc a unor nepricepuţi), mai fisurat, mai şubred, mai inestetic decât a fost vreodată. Dar, după cum ni s-a servit de fiecare dată când ne-am pus cu scriiturile „tendenţioase” pe bătăturile aleşilor, ni s-a reproşat că n-avem răbdare până la final, căci mai e până se încheie proiectul. Iar atunci şi gardul va arăta astfel. Poate, dacă şefă de şantier va fi Arabella.
La două zile distanţă de momentul în care patronul firmei din Alba Iulia – păcat de acest simbol al României, care nouă, câmpulungenilor, ne-a lăsat un gust amar, prin prezenţa unor cetăţeni din oraşul Unirii care ne-au făcut parcurile harcea-parcea – ne promitea că, în două luni, numărate începând cu 1 aprilie 2013, Grădina Merci şi Kretzulescu vor fi gata, aleşii noştri aprobau bugetul. În acea zi de 4 aprilie 2013, conducătorul municipiului făcea nişte declaraţii de un optimism exagerat, care i-a înfiorat de plăcere pe consilieri, imaginându-se în postura de ctitori ai Câmpulungului modern şi turistic. „Ne-am luat măsuri de prevedere, astfel încât, în situaţia în care rambursările nu vor veni cu operativitate, să nu ne blocăm în proiecte. Ne-am luat măsuri şi având în vedere că la reabilitarea centrului istoric constructorul ne-a anunţat un calendar mai strâns decât prevedeam noi. Adică s-ar putea să finalizeze proiectul în doi ani bugetari, nu în trei. Atunci, dacă programul de lucrări va fi mai dens, şi plăţile vor fi mai concentrate.”, sunt cuvintele şefului Executivului făcute la scurt timp de la debutul lucrărilor. În doi ani, proiectul este într-un stadiu catastrofal. Niciunul din cele cinci obiective nu a fost realizat şi nici ţipenie de muncitor pe şantierele parcă părăsite. Oare, e cineva care îşi închipuie că va fi gata în trei ani bugetari?! Trei ani începând cu 2015, fiindcă ar cam fi cazul să ne luăm gândul de la banii europenilor.
Articolul precedent
Articolul următor