Milostenia atenţiei

Dragii mei,
Cred că cea mai mare binefacere pe care o putem face cuiva este să fim atenţi la persoana respectivă! Nu să-i speculăm greşelile, ci să i le acoperim în faţa celorlalţi, pentru a nu-i păta imaginea sau, mai bine zis, pentru a nu i-o murdări mai rău decât s-a aflat aşa prin propriul păcat! Că dacă vestim un lucru rău săvârşit de cineva suntem părtaşi la păcatul respectiv şi rupem din chipul pe care i l-a dat Dumnezeu prin creaţie! De exemplu, dacă o persoană oarecare, cunoscută sau necunoscută, dar întâlnită, a vorbit ceva urât, iar noi povestim întâmplarea altora, suntem vinovaţi că nu ne-am ţinut gura şi am dat mai departe un lucru de nimic!
Datoria noastră sfântă este de a iubi pe toţi ceilalţi oameni, de a-i cuprinde în preocupările gândurilor noastre de bine, de a ne ruga pentru ei, dar şi de a le arăta că ne pasă de ei, prin gesturi mici, dar constante. Pentru că oamenii ceilalţi pot simţi dragostea noastră şi prin mângâierile trimise pe calea cerească a rugăciunii, dar este de dorit să ataşăm intenţiilor noastre bune un gest concret. Dacă Mântuitorul trecea pe lângă orbul cel din naştere şi nu-i spunea nimic, doar îl vindecă pur şi simplu, se putea specula că ajutorul i-a venit prin legile naturii, prin cine ştie ce magie, prin propriul optimism vindecător sau câte şi mai câte variante! Dar Domnul Iisus Hristos, Înţelepciunea Însăşi, a dorit să ne dea exemplu de cum se aplică dragostea de semeni! S-a oprit, i-a acordat atenţie orbului, aşa cum o făcea cu fiecare om din apropierea Sa şi apoi l-a vindecat! A mai fost şi meritul orbului că a trecut încercarea credinţei, pentru că L-a numit pe Iisus din Nazaret, Cel de care auzise doar, L-a strigat şi L-a recunoscut drept „Fiu al lui David”, iar în profeţiile Vechiului Testament numai Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii din păcat era numit aşa! Şi orbul a fost atent, abia a aşteptat momentul întâlnirii vieţii sale, dar şi Dumnezeul întrupat, Domnul Iisus Hristos, Şi-a arătat marea Sa dragoste şi milostivire, oferindu-i strictul necesar, în cazul său: vederea. Pentru că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator la nimeni, nu uită niciodată pe nimeni, deşi multora le pare că Dumnezeu nu că n-ar exista, dar că nu se mai ocupă de noi! Gânduri negândite! Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, doreşte însă de la noi să-I acordăm locul întâi în preocupările noastre zilnice, în orice mediu am activa, şi toată nădejdea să o avem în El, în ajutorul Său, nu în analizele şi cunoştinţele noastre din minte şi din societate! Ne-a înzestrat Domnul cu minte bună, ca să-L putem cunoaşte mai uşor, să-I recunoaştem „mâna” în toate cele bune din lumea creată, să ne bucurăm de fiecate fulg de nea şi de fiecare peisaj, iar noi ne despărţim de El şi ne folosim 99,99% din atenţie pentru a cerceta ce a făcut ăla, cum se îmbracă aia, ce a spus cutărică, de ce nu s-a uitat la noi nu ştiu cine şi aşa ne trece viaţa! Suferim de nebăgare în seamă, dar noi uităm de multe ori să cercetăm pe alţii, să le vorbim frumos, să-i întrebăm de sănătate, să ne preocupăm de lecturile lor – dăruindu-le câte o carte sfântă, să ne oferim din timpul nostru, aşa puţin şi comprimat cum e el…
Milostenia atenţiei se traduce şi prin dorinţa noastră de a învăţa mereu din lucrurile folositoare spuse ori săvârşite de oamenii care ne înconjoară şi de cei pe care-i întâlnim în drumurile noastre! De la fiecare om putem prelua o înfăţişare elegantă şi smerită, un zâmbet senin, o mână întinsă la vreme neaşteptată, o expresie sfinţitoare, un pic de tăcere, o esenţă de ascultare, un ton blajin, căci sunt la tot pasul oameni care-L slăvesc pe Dumnezeu cu toată inima şi în preajma cărora ne putem odihni sufletele, doar că trebuie să-i observăm cu atenţia întinsă în grad de fineţe şi cu recunoaşterea faptului că nu suntem noi atotştiutori, că mereu avem ceva de învăţat, că numai Dumnezeu le ştie pe toate şi că, prin oamenii Săi aleşi, doreşte să ne spună şi nouă mereu care e cea mai bună cale de ales în toate preocupările noastre. Astfel ne răspune Creatorul la problemele privind reparaţia vieţii noastre păcătoase!
Până data viitoare, vă doresc să fiţi cu toţii sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung