Capitolul II
3.Autoritatea Scripturii – temeiul relaţiilor în căminul credinţei (Deuteronom 11.18-25)
Textul citit din Deuteronom ne descrie patru cercuri ale vieţii de cămin, rânduite după autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu.
1.Primul este un cerc lăuntric: „Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun”. Învăţăm deci că ceea ce citim trebuie să coboare din înţelegerea noastră mentală (intelectuală) în inimă – ca reprezentare a omului din lăuntru sau cel mai din lăuntru, numit „omul ascuns al inimii”.
Duhul omului este cel dintâi loc unde trebuie înscris Cuvântul lui Dumnezeu. Poate considerăm că acesta este un text din vechiul legământ, dar şi în noul legământ, Dumnezeu spune: „Voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” Evrei 10:16, iar pe lângă această epistolă adresată evreilor, într-o altă scrisoare, transmisă celor dintre neamuri, citim: „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne” 2 Corinteni 3:3.
Din duhul nostru, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă în suflet, o altă sferă a fiinţei noastre, în care sunt cuprinse voinţa, raţiunea şi afectivitatea sau sentimentele, cele trei aspecte ale vieţii sufleteşti. Din inimă, Cuvântul trebuie să cucerească sufletul nostru, să modeleze, să echilibreze, să pună într-un raport potrivit voinţa, raţiunea şi simţămintele. În cămin, bărbatul intră de obicei cu o voinţă puternică şi cu impresia unei raţiuni bune, iar femeia, cu o afectivitate puternică şi poate cu voinţa ascunsă undeva, în colţuri de inimă, de a prelua, dacă va fi posibil sau se va ivi ocazia, ascendentul, conducerea.
Cuvântul lui Dumnezeu pune însă o altă ordine: voinţa bărbatului este exclusă, iar raţiunea sa este considerată inutilă. De ce? Pentru că el are un Cap ceresc şi Capul înseamnă voinţă şi raţiune; acesta este rostul Capului său, Hristos. Voinţa mea cea bună, raţiunile, gândurile mele, felul meu de a pricepe sau de a pătrunde lucrurile n-au ce căuta acolo unde este loc numai pentru Hristos. În căminul creştin, unde Dumnezeu Îl oferă pe Domnul Hristos drept Cap, nu este loc pentru voinţa sau raţiunea mea, dar rămâne loc pentru ceea ce nu este natural sau obişnuit. Bărbatul este mai lipsit de afectivitate, dar prin Hristos, sufletul i se eliberează de voinţă şi de raţiune, ca să crească acolo sentimentul de dragoste, să crească afectivitatea; astfel ni se cere ce nu avem şi ni se îndepărtează din structura noastră ceea ce avem sau ceea ce ni se pare că avem.
La fel se modelează şi sufletul femeii; voinţa ei este pusă în ordine, pentru că deasupra nu este doar voinţa soţului, ci voinţa Capului ceresc, Domnul Hristos. Sentimentele ei sunt necesare, dar nu în primul rând; Dumnezeu le recunoaşte, dar nu le scoate în evidenţă, ci stabileşte o ordine ierarhică de supunere; raţiunea ei trebuie să o înveţe supunerea înţeleaptă faţă de soţu1 ei, ca faţă de Hristos.
Noi intrăm în cămin fără experienţa cuvenită. Este absolut exact că, aşa cum un copil nou-născut n-are nici minte, nici voinţă, nici nu ştie nimic, şi soţul este în momentul nunţii un nou-născut în ce priveşte viaţa de căsătorie; iar femeia acum s-a născut ca soţie, este nou-născută în sfera acestor răspunderi noi. Nu avem experienţa vieţii de căsătorie ţi Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne formeze, să ne modeleze sufletul, pentru că noi ne naştem bărbat sau femeie, dar nu soţ şi soţie.
Mai ştim, din experienţa noastră sau a altora, că atunci când cele două caractere se află laolaltă, este începutul unei alte şcoli de viaţă sau al altui ciclu din şcoala vieţii. Am sfârşit un ciclu primar; am învăţat mult, dar tot numai ciclul elementar l-am parcurs în ce priveşte calitatea noastră de om; când intrăm în familie începem un alt ciclu, avem de învăţat cu totul altceva. Soţu1 intră egoist în familie, iar femeia altruistă. Soţului i se respectă egoismul, dar i se spune: „să-ţi iubeşti soţia ca pe tine însuţi”, noul tău „sine” este ea, nu tu. Femeia este altruistă, dar altruismul ei înseamnă în familie supunere faţă de soţ, ca faţă de Domnul: să te supui este tot ce trebuie să faci în acest cadru nou. Sunt „materii spirituale” noi pe care ni le însuşim în familie, de o noutate absolută, aşa cum a fost nou când am învăţat întâia dată alfabetul la şcoala elementară.
(continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424