„Îţi vine să plângi când treci pe lângă ARO! Când ştii că ai lucrat acolo…”, mărturisea Toma Neaga, care are drum prin zonă aproape în fiecare lună. Secţia în care a lucrat el este pe cale de a fi distrusă, plafonul fiind deja dărâmat. ARO a fost pentru Toma Neaga şi pentru majoritatea celor care şi-au lăsat cei mai frumoşi ani din viaţă între pereţii halelor Uzinei un vis, un leagăn al tinereţii. „Nu ni s-a părut niciodată viaţa grea, lucram cu dragoste.”, accentua acesta în discuţia purtată despre cei 46 de ani petrecuţi în întreprindere. În anul 2003, Toma Neaga a părăsit ARO, odată cu primul val de disponibilizări, dar, în acelaşi timp, avea vârsta de pensionare. „Inginerul şef Ceauşescu n-a vrut să mă lase să plec. Am zis că voi pleca, pentru că altfel pleacă altul în locul meu. Era păcat, pentru că, în luna septembrie a acelui an, puteam să ies la pensie.”, ne spunea el. În această ediţie, ne vom opri la alte atribuţii ale lui Toma Neaga, în calitate de preşedinte al Sindicatului Uzinei ARO, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1982-1990, dar şi la câteva amintiri ale sale din timpul celor trei directori pe care i-a prins, înainte de Revoluţie: Naghi, Giuvelcă şi Ivan.
Sindicatul asigura locuinţe, Cabana Slătioara, la sfârşit de săptămână, şi petreceri la pensionare
Sindicatul Uzinei, care se ocupa de „oamenii muncii” cât timp îşi desfăşurau lucrul la ARO, avea grijă ca, în momentul pensionării unui angajat, să organizeze o mică petrecere în cinstea lui, la care participau colegii de serviciu. Cu această ocazie, proaspătului pensionat i se înmâna o diplomă cu un mesaj emoţionant. „Odată, un cetăţean n-a primit diploma aceasta… preşedintele de sindicat pe secţie a neglijat.”, şi-a amintit Toma Neaga un episod petrecut la o nuntă, la care s-a întâmplat să fie şi pensionarul respectiv. „Pe la jumătatea nunţii, el a venit la mine şi mi-a zis: „Tovarăşul Neaga, am plecat din Uzină şi nu mi-aţi dat şi mie o diplomă.” „Păi, ce să mai faci acum cu ea?”, l-am întrebat. „O pun în ramă şi o văd copiii meu, nepoţii şi strănepoţii, că eu am lucrat la ARO şi am fost un angajat bun.” L-am chemat la mine şi, împreună cu directorul Giuvelcă, i-am înmânat acea diplomă. A fost atât de încântat că a primit-o!”, povestea interlocutorul nostru.
Tot Sindicatul Uzinei era cel care repartiza locuinţe din fondul oraşului. La nivel de secţii se întocmeau liste, cu priorităţi, în funcţie de seriozitatea salariatului, de aportul la producţie şi de toate celelalte „puncte forte” ale solicitantului. Cel care era nemulţumit de prioritatea stabilită de Sindicat putea să facă o contestaţie bine argumentată. „N-au fost cazuri în care să fie nejustificată poziţia lui. Aveam grijă ca inginerilor stagiari să le dăm o locuinţă. Îi cazam o lună, două, trei la blocul de nefamilişti nr.3. Le asiguram condiţii ca ei să rămână în Câmpulung.”, mai spunea acesta. „Blocul de la Rotunda este făcut de noi, prin ’72, când eram la UTC şi, prin activitate de muncă patriotică, s-a realizat această construcţie. Tot sub tutela Uzinei şi am zis să fie pentru tinerii de la ARO.”
Mai mult, Sindicatul avea grijă ca, în weekend, salariaţii fabricii să aibă parte şi de relaxare, după o săptămână de muncă. De pildă, a amenajat o cabană într-un fost saivan de animale, la Slătioara, către Voina. „Sâmbăta, prin rotaţie, oamenii mergeau la distracţie acolo. Cu familii, cu soţii şi copii… aveam paturi în cabană, bucătărie, sală de mese.”, relata Toma Neaga.
Păţaniile lui Naghi cu doi dintre şoferii săi
„Băiat de cartier”, într-o „traducere” mai apropiată de zilele noastre, Naghi a dat naştere unei serii parcă nesfârşite de poveşti al căror personaj central este el însuşi. Înainte de a ne relata alte secvenţe savuroase despre cel mai longeviv lider al întreprinderii, Toma Neaga a realizat o scurtă comparaţie între Naghi şi succesorii săi, Giuvelcă şi Ivan. Ioan Giuvelcă a fost directorul Centralei de Autoturisme Piteşti şi, de acolo, a venit la ARO. „Era bun organizator, avea o capacitate tehnică deosebită şi calităţile unui director. Nu oricine ajungea director de Centrală. Avea relaţii în toată ţara. Toate întreprinderile subordonate Ministerului de Construcţii erau colaboratoare ale lui ARO Câmpulung, Dacia Colibaşi, Oltcit Craiova etc. A fost promovat şi în locul lui a venit Ivan, director de fabrică la Colibaşi, director de producţie la Colibaşi. Şi el a fost un bun organizator, bun pe tehnic, dar mai puţin impulsiv, ca să acţioneze cu duritate. Era prea blajin şi nu se făcea remarcat din poziţia de director. Cunoştea tehnică foarte multă, la fel şi organizare, dar nu-şi impunea punctul de vedere ca un conducător. Mai bine făcea el, se ducea el pe teren ca să vadă care este situaţia, dar nu să dea dispoziţie.”, a continuat naratorul nostru.
Tot despre Giuvelcă, Toma Neaga spunea că era o persoană mai dură. „Naghi era dur din vorbe, pe când Giuvelcă era mai dur şi cu fapta. Naghi te făcea „albie de porci”, dar nu-ţi făcea nimic. Eu n-am auzit vreodată să dea pe cineva afară, indiferent ce-a făcut. În curtea Uzinei erau grădină botanică, parc zoologic, căprioare, cerbi, urşi, găini de toate felurile, aduse de prin Anglia, Germania… Şoferul lui, Brânză, a rupt un trandafir şi l-a pus pe bordul maşinii. Naghi trebuia să vină în oraş, la o şedinţă. A văzut trandafirul şi l-a întrebat pe şofer de unde este. Acesta i-a răspuns că l-a găsit în curte, atârnat pe undeva. „Du-te repede, plăteşte 25 de lei la casierie şi apoi vii la mine.”, şi-a amintit o povestioară despre „maniile” lui Naghi şi plăcerea lui pentru frumos
.
Tot legat de şoferul lui Naghi, de data aceasta, Ionică Brânduşescu, Toma Neaga cunoaşte o întâmplare spumoasă. „Pe atunci, nu erau prea multe telefoane fixe în Uzină. Ionică s-a dus cu maşina pe la Finisări, pe colo, pe dincolo… Naghi a dat telefon după el. „Să vină Ionică, pentru că trebuie să merg în oraş, la şedinţă.” N-a ştiut nimeni de unde să-l ia. N-a vrut să ia nicio maşină şi a pornit pe jos. Zvonul că Naghi a plecat pe jos s-a împrăştiat repede în Uzină. Ionică a plecat cu maşina după el şi la pod l-a prins pe Naghi. „Tovarăşul director, poftiţi în maşină.” Bineînţeles că Naghi i-a atribuit nişte “epitete” şi a zis că nu se mai urcă în maşină. La care Ionică i-a răspuns: „Apoi, nu te-o fi făcut mamă-ta în maşină! Mai mergi şi pe jos!” O bucată de drum, Naghi a mers pe jos, după care a cedat şi s-a urcat în vehicul. Cert este că de la şedinţă s-au întors împreună. Victor Naghi şi Ionică Brânduşescu au venit amândoi de la Victoria Călan. Ionică l-a urmărit pe tot traseul. A fost şoferul lui de încredere… ştia toate chiţibuşurile.”
Reprezentanţii a peste 36 de ţări au văzut ARO pe Mateiaş
Perioada de vârf a lui ARO, din punctul de vedere al lui Toma Neaga, a fost în timpul lui Naghi, şi datorită faptului că, atunci, se exporta foarte mult. Este adevărat că relaţiile de colaborare s-au menţinut şi după ce n-a mai fost el director. „Exportul de automobile se făcea în peste 50 de ţări, din America Latină, până în Africa, Asia şi Europa. A fost o perioadă de vârf, în care n-aveai cum să faci o maşină, ca s-o dai în ţară, că nu puteai să faci export. În 1972, a fost un miting de automobile pe Mateiaş, la care au fost invitaţi reprezentanţii a peste 36 de ţări, printre care şi americani, canadieni, germani, francezi, ca să amintesc numai ţările de elită. I-am dus pe Mateiaş şi după ce s-au prezentat maşinile care urcau pe panta către Piatra… aveam nişte piloţi de încercări extraordinar de buni, zburau cu maşinile, au venit la Clubul ARO, unde s-a făcut un fel de întrunire. Şeful delegaţiei americane era un oarecare Ross, care a întrebat: „Câte produceţi voi pe an?” Directorul Naghi i-a răspuns că vreo 6.000 de automobile pe an. „Eu, în America, n-am ce să fac numai cu 6.000 de maşini.” Atunci, s-a luat hotărârea să ajungem la 33.000 de autoturisme pe an. Dezvoltarea Uzinei s-a făcut şi în baza acestei intenţii de colaborare. Am omologat maşina în America, am dat patru autoturisme de probă, care au corespuns, dar comenzi n-au mai venit, întrucât cel care le-a cerut a dat faliment. Dar producţia s-a vândut în China, în Germania, în Franţa. Aici a ajuns ARO 10, care s-a făcut mai târziu. ARO 10 se vindea prin circuit Franţa – Spania. Le cumpărau francezii şi le vindeau în Spania, în Portugalia, chiar şi în Africa.”, a încheiat Toma Neaga.
„La panoul de onoare”
La ARO, Toma Neaga a înfiinţat primul Cabinet de Ştiinţe Sociale, cu rol de informare. Cei interesaţi aveau toată presa la dispoziţie şi tot felul de documente, inclusiv lucrări de beletristică. Mai mult, Întreprinderea de Autoturisme ARO avea o foaie volantă, editată de gazeta „Secera şi Ciocanul” Piteşti pentru fabrica de la Câmpulung. Răsfoind paginile ediţiei din aprilie 1986, am găsit o rubrică dedicată fruntaşilor întreprinderii, cărora le erau înmânate diplome. Între aceştia, l-am remarcat pe Vasile Ion, al cărui „look” depăşea rigurozitatea impusă de conducere angajaţilor, când venea vorba de aspectul fizic. Deşi muncitorii n-aveau voie să poarte părul mare, pentru acesta s-a făcut o excepţie, întrucât, meseriaş bun fiind, a fost, cinci ani la rând, fruntaşul Secţiei Lăcătuşerie şi Presaj. Iată ce consemna „Autoturismul ARO”, la rubrica „La panoul de onoare”: „În anul 1985, în întrecerea socialistă au fost antrenaţi 7.815 oameni ai muncii în cadrul a 4 fabrici, 18 secţii şi 200 de formaţii de lucru. Comisia de urmărire a întrecerii socialiste, pe baza punctajului rezultat, a declarat fruntaşi în întrecerea socialistă 591 de oameni ai muncii, iar la nivelul întreprinderii, 6 oameni, 6 secţii, 3 formaţii.
Fabrici:
• Locul I, Fabrica de Matriţe Auto, director, ing. Costache Dorobanţu
• Locul II, Fabrica de Piese şi Subansamble, director, ing. Dumitru Strafalogea
• Locul III, Fabrica de Transmisii Mecanice, director, ing. Constantin Neagu
Secţii:
• Locul I, Secţia 1257 Caroserie şi Secţia 1272 Tapiţerii şi produse tehnice din cauciuc şi mase plastice
• Locul II, Secţia 1250, Presaj
• Locul III, Secţia 1220, Forjă
Formaţii:
• Locul I, Formaţia maistrului Ion Bratu
• Locul II, Formaţia maistrului Ion Rădulescu
• Locul III, Formaţia maistrului Ion Florescu
Secţii fruntaşe în fabricaţia de unicate:
• Locul I, Secţia 1215, Sculărie
• Locul II, Secţia 1281, Ştanţe şi matriţe
• Locul III, Secţia 1203, Reparaţii mecanice.