Motorizările româneşti erau inexistente (la ARO 10) sau calitativ incerte (la ARO 24), iar motorizările străine determinau un preţ ridicat al automobilelor
Încheiem în această ediţie descrierea prin intermediul cifrelor a situaţiei exportului în anii 2001 şi 2002, caracterizată ca nefavorabilă pentru societatea ARO. Deplasările în străinătate, cu cheltuieli majore impuse de obligaţia asigurării asistenţei tehnice şi a garanţiilor, au penalizat eficienţa exportului, insistă un document de acum 13 ani al Departamentului Export-Import de la ARO.
NIGERIA
După ce a contractat 50 de autoturisme în 2001, în anul următor, Nigeria a renunţat la relaţia cu ARO Câmpulung. Din totalul precizat, nu i s-au livrat decât 5 bucăţi, la preţul de 36.500 de dolari, cărora li se adaugă piese de schimb în valoare de 1.460 de dolari (în total, 37.960 de dolari). S-au întreprins şi deplasări în Nigeria, pentru acordarea de asistenţă tehnică maşinilor aflate în termenul de garanţie. Este vorba despre un tehnician, care a stat în statul african timp de 90 de zile, cazarea fiind suportată de partener. În 2001, s-au cheltuit cu deplasările 2.220 de dolari, iar, în 2002, 960 de dolari (în total, 3.180 de dolari). Piaţa a fost pierdută.
CROAŢIA
10 maşini contractate în 2001, 0 în 2002. Din cele 10, care au făcut obiectul înţelegerii între părţi, s-au livrat 3 bucăţi, la preţul de 29.830 DM (mărci germane), plus piese de schimb. În total, 3.773 de dolari, cărora li se adaugă 1.414 dolari, în 2002, contravaloarea pieselor de schimb. În 2000 fuseseră livrate 8 autoturisme la preţul de 73.970 DM şi piese de schimb în valoare de 1.338 de dolari. Cheltuielile cu deplasările, în cei doi ani, 2001-2002, s-au ridicat la 2.448 de dolari (1.637 de dolari în 2001, 811 dolari în 2002). Drumurile efectuate în Croaţia au fost impuse de asistenţa tehnică la autoturismele în garanţie, cât şi pentru probe şi prezentare cu ARO 24 TDX 02. Piaţa a fost pierdută din lipsa produsului Euro 3.
TUNISIA
În Tunisia s-a întreprins o deplasare în anul 2001, pentru care s-au consumat 1.140 de dolari, pentru participarea la Comisia Mixtă, conform referatului aprobat de preşedintele Consiliului de Administraţie ARO şi conducerea ARO.
GRECIA
În 2002 s-a încheiat un contract pentru 100 de autoturisme ARO 10 Euro 3, imposibil de onorat în lipsa produsului omologat. Tranşarea parteneriatului – tratative şi semnarea contractului – a necesitat deplasarea în Grecia a 3 persoane, pentru două zile, eveniment pentru care s-au cheltuit 1.021 de dolari.
SUA
În perioada la care ne referim, 2001-2002, nu a existat niciun contract, nicio livrare, dar a fost efectuată o deplasare, în urmă cu 15 ani, care a costat 856 de dolari, pentru tratative tehnice privind motorizarea pentru Brazilia. A mers o persoană, care a stat în SUA 7 zile.
LITUANIA, LETONIA şi ARMENIA
Relaţia dintre ARO Câmpulung şi statele enumerate s-a limitat la câteva deplasări, cu ocazia vizitelor prezidenţiale, în sumă de 862 de dolari.
ELVEŢIA
Un delegat al uzinei a fost trimis, pentru cinci zile, pentru contractare de colecţii pentru Egipt. Contractul era pentru 100 de colecţii pe an. Deplasarea din anul 2002 a costat 472 de dolari. S-au comandat 5 colecţii ARO 24, autoturismele erau în fabricaţie la data raportului, 24 februarie 2003.
Concluzionând, deplasările în străinătate, pe durata a doi ani, s-au ridicat la 235.370 de dolari – 87.531 de dolari în 2001, 147.839 de dolari în 2002 – valoarea reprezentând aproximativ 6% din cifra de afaceri la export. Motivul preponderent al drumurilor în afara ţării l-a constituit obligaţia asumată prin contract de societatea de la Câmpulung de a asigura asistenţa tehnică la automobilele aflate în garanţie şi de a rezolva anumite deficienţe cauzate de „derapaje în calitate”.
Pe categorii de cheltuieli, situaţia se prezenta astfel:
=Cheltuieli legate de asistenţa tehnică – 175.000 de dolari (+76% din cheltuieli);
=Cheltuieli pentru participare la manifestările promoţionale – 19.760 de dolari (8% din cheltuieli);
=Cheltuieli pentru deschidere de noi pieţe şi semnare de contracte – 22.335 de dolari (9% din cheltuieli);
=Participări la misiuni oficiale – 2.210 de dolari (1% din cheltuieli);
=Cheltuieli de omologare – 17.000 de dolari (7% din cheltuieli).
Pe ţări, structura cheltuielilor generate de deplasările în ţările care au cumpărat autovehicule fabricate la Câmpulung arăta astfel:
ASISTENŢĂ TEHNICĂ
=Costa Rica – 49.645 de dolari;
=Polonia – 27.013 de dolari;
=Columbia şi Jamaica – 25.156 dolari;
=Togo – 10.970 de dolari;
=Venezuela – 10.269 de dolari;
=Slovacia – 3.400 de dolari;
=Azerbaidjan – 3.000 de dolari;
=Mozambic – 5.322 de dolari;
=Iugoslavia – 3.948 de dolari;
=Nigeria – 3.180 de dolari;
=Croaţia – 2.448 de dolari;
=Brazilia – 15.000 de dolari;
=Franţa – 13.000 de dolari;
Total – 172.350 de dolari.
OMOLOGARE
=Brazilia – 11.595 de dolari;
=Franţa – 4.713 de dolari;
=SUA – 856 de dolari;
Total – 17.164 de dolari.
PARTICIPARE LA MANIFESTĂRI PROMOŢIONALE
=Franţa – 7.000 de dolari;
=Brazilia – 4.000 de dolari;
=Slovacia – 1.737 de dolari;
=Ungaria – 1.000 de dolari;
=Turcia – 6.023 de dolari;
Total – 19.760 de dolari.
DESCHIDERE DE NOI PIEŢE (MARKETING, PROBE) ŞI SEMNARE DE CONTRACTE
=Maroc – 3.522 de dolari;
=India – 3.214 de dolari;
=Turcia – 3.600 de dolari;
=Grecia – 1.021 de dolari;
=Franţa – 3.000 de dolari;
=Rusia şi Ucraina – 3.289 de dolari;
=Elveţia – 472 de dolari;
=Azerbaidjan – 1.106 de dolari;
=Ungaria – 3.111 de dolari;
Total – 22.335 de dolari.
PARTICIPARE LA MISIUNI OFICIALE
=Polonia – 413 de dolari;
=Slovacia – 500 de dolari;
=Tunisia – 1.140 de dolari;
=Lituania, Letonia, Armenia – 472 de dolari;
Total – 2.525 de dolari.
Raportul punctează rezultatele financiare nefavorabile la export în anii 2001 şi 2002, determinate major de cheltuieli „care nu puteau fi prevăzute la nivelul realizat. Iar, dacă ar fi fost prevăzute în preţ, determinau un preţ de export la care produsul devenea invandabil.”, precizează documentul Departamentului Export-Import. „La acest raţionament ar putea fi adăugat şi faptul că problemele care au determinat aceste cheltuieli au provocat şi pierderea unor pieţe tradiţionale pentru ARO (Venezuela – unde exista un parc de circa 1.500 de automobile, Polonia, Columbia, Costa Rica) şi ezitări ale importatorilor pe unele pieţe nou abordate (Azerbaidjan) sau renunţări la contracte după primirea primelor auto (Ecuador, Jamaica). (…) În condiţiile în care motorizările româneşti (al căror preţ poate determina un preţ corect al automobilelor ARO pe piaţa externă) sunt inexistente (la ARO 10) sau calitativ incerte în timp (la ARO 24), iar motorizările străine determină un preţ ridicat al automobilelor ARO (să menţionăm că numai grupul motopropulsor Renault, Toyota, Hyunday se importă la circa 6000 de dolari/set), una dintre soluţiile pertinente pentru continuarea exporturilor este ofertarea de auto fără motor sau în colecţii (SKD/CKD) şi, în acest sens, trebuie privite eforturile noastre de deschidere a unor pieţe pentru astfel de produse (Brazilia, Mexic, Egipt, Rusia) – condiţia esenţială a dezvoltării acestor afaceri fiind, însă, producţia de calitate corectă a subansamblelor ARO, respectarea termenelor de livrare şi ofertarea unui preţ corect.
Oferta la export, în 2001-2002, se prezenta astfel:
=ARO 10 (motor românesc) – neomologabil CEE;
=Spartana (nu mai există, decât în stoc de 3-4 ani);
=ARO 10 (motor Renault Diesel) – în omologare; contracte existente cu Franţa, Grecia, Turcia, Danemarca; preţ de export – circa 10.000 euro;
=ARO 24/32 (motor TDX) – neomologabil Euro 3; unde s-a livrat, s-au pierdut pieţele; preţ de export corect – 7.000-8.000 de dolari;
=ARO 24/32 (motor Andoria) – neomologat Euro 3; produs şi raport calitate-preţ corect – 8.000-9.000 de dolari;
=ARO 24/32 (motor Toyota) – neomologat Euro 3; produs bun, preţ export mare – 11.000-12.000 de dolari, ceea ce conduce la un preţ de vânzare la public de minim 18.000 de dolari, apropiat de Nissan – Spania, Opel Frontera, etc.
În anul 2000, activitatea de export a automobilelor ARO a fost apreciată ca eficientă, înregistrându-se o diferenţă favorabilă de 2,544 miliarde lei. S-au exportat: 306 autoturisme, piese de schimb în valoare de 289,5 mii de dolari (total export – 2,072 milioane de dolari). În ceea ce priveşte cheltuielile de export – garanţie şi asistenţă tehnică – acestea s-au ridicat la 2,460 miliarde lei (5,8% din cifra de afaceri la export).
Topul cheltuielilor se prezintă astfel:
=Franţa, livrate 37 de bucăţi – 1,151 miliarde lei;
=Venezuela, livrate 88 de bucăţi – 0,790 miliarde lei;
=Costa Rica, livrate 23 de bucăţi – 0,253 miliarde lei;
=Mozambic, livrate 13 bucăţi – 0,122 miliarde lei;
=Togo, livrate 11 bucăţi – 0,086 miliarde lei;
=Publicitate – 0,103 miliarde lei;
=Comisioane intermediari – 0,321 miliarde lei (Auto Dacia, Iatsa).
Situaţia s-a schimbat în 2001, când activitatea de export a fost considerată ineficientă, cu o diferenţă nefavorabilă de 1,516 miliarde lei. S-au exportat 307 autoturisme, piese de schimb în valoare de 371,2 mii de dolari (total export – 2.456,6 mii de dolari). În ceea ce priveşte cheltuielile de export – garanţie şi asistenţă tehnică – acestea s-au ridicat la 4,317 miliarde lei (5,8% din cifra de afaceri la export).
Topul cheltuielilor se prezintă astfel:
=Franţa, livrate 48 de bucăţi – 1,128 miliarde lei;
=Costa Rica, livrate 66 de bucăţi – 0,699 miliarde lei;
=Columbia, livrate 72 de bucăţi – 0,592 miliarde lei;
=Jamaica, livrate 24 de bucăţi – 0,398 miliarde lei;
=Venezuela, livrate 2 bucăţi – 0,369 miliarde lei;
=Togo, 0 bucăţi – 0,338 miliarde lei;
=Nigeria, livrate 5 bucăţi – 0,214 miliarde lei;
=Mozambic, livrate 0 bucăţi – 0,199 miliarde lei;
=Publicitate – 1,535 miliarde lei;
=Omologări – 0,274 miliarde lei;
=Comisioane intermediari – 0,096 miliarde lei (Auto Dacia, Iatsa, Adissan/UTBv).
În primele 9 luni ale anului 2002, caracterul nefavorabil al activităţii de export a Uzinei ARO rămâne neschimbat, înregistrându-se o diferenţă nefavorabilă de 1,168 miliarde lei. S-au exportat 283 autoturisme (din care 152 colecţii SKD Brazilia), piese de schimb în valoare de 56,447 mii de dolari (total export – 1,287 milioane de dolari). În ceea ce priveşte cheltuielile de export – garanţie şi asistenţă tehnică – acestea s-au ridicat la 1,970 miliarde lei (4,7% din cifra de afaceri la export).
Topul cheltuielilor se prezintă astfel:
=Costa Rica, livrate 0 bucăţi – 0,834 miliarde lei;
=Franţa, livrate 48 de bucăţi – 0,452 miliarde lei;
=Brazilia, livrate 152 de bucăţi – 0,318 miliarde lei;
=Azerbaidjan, livrate 4 bucăţi – 0,177 miliarde lei;
=Polonia, livrată 1 bucată – 0,116 miliarde lei;
=Cheltuieli omologare – 0,051 miliarde lei;
=Comisioane intermediari – 0,103 miliarde lei (Auto Dacia, Iatsa).