Primarul de la Berevoeşti are nevoie de utilaje pentru reparaţiile drumurilor comunale. Pentru închirierea lor plăteşte 17.909,50 lei firmei Zeus, din Piteşti, care taxează astfel serviciile contractate, pe 23 iulie, de Florin Bogdan Proca: transportul utilajului din Piteşti în şantier = 9,50 lei/km, 100 km; închiriere autobasculantă = 700 lei/zi, o zi; închiriere buldoexcavator = 140 lei/oră, 10 ore; închiriere autogreder = 240 lei/oră, 50 ore.
Compania Naţională de Investiţii este unul dintre finanţatorii vizaţi de autorităţile de la Cetăţeni pentru susţinerea unei investiţii aflate pe agenda de lucru. Şi anume proiectul de „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare a Căminului Cultural” din localitate, care se află pe lista obiectivelor de investiţii din cadrul Subprogramului „Aşezăminte culturale” din Programul Naţional de construcţii de interes public sau social, derulat de C.N.I. Compania a solicitat documentele necesare etapei a doua, de promovare a indicatorilor tehnico-economici, situaţie în care este necesară realizarea auditului energetic al clădirii. Potrivit anunţului Primăriei Cetăţeni, care s-a achitat de această obligaţie, contractând prin SICAP auditorul, suprafaţa construită existentă este de 358,94 metri pătraţi. Raportul de expertiză termică şi energetică şi auditul energetic pentru Căminul Cultural, serviciu pentru care achiziţia s-a efectuat pe 23 iulie, costă bugetul localităţii 3.570 lei. „Performanţele” energetice ale clădirii vor fi evaluate de o firmă din Piteşti, SC Util Apa Proiect SRL. Cu aceeaşi societate a colaborat şi Primăria Câmpulung, care i-a comandat serviciile de elaborare a certificatului energetic pentru ANL-urile construite şi repartizate în timpul lui Călin Andrei: A, A1, B şi B1, dar şi pentru scările B şi C ale blocului D22, închiriate de primarul George Bălan.
Şi primarul de la Stâlpeni şi-a asigurat o expertiză tehnică pentru două acoperişuri pe care intenţionează să le repare. Lucrarea, achiziţionată pe 27 iulie, va fi executată de SC Proiect Infra 2005 SRL, din Piteşti, la preţul de 7.140 lei. Planurile autorităţilor sunt de a repara şarpanta şi de a schimba învelitoarea la Primăria Stâlpeni, lucrare derulată pe o suprafaţă de 370 de metri pătraţi. O intervenţie similară este programată la Grădiniţa Stâlpeni, pe o suprafaţă de 270 metri pătraţi.
Reparaţii din aceeaşi categorie, planificate şi la Aninoasa. Tot pe 27 iulie, primarul Ştefan Benonie a achiziţionat servicii de proiectare şi asistenţă tehnică pentru „Reabilitarea Şcolii Vechi Broşteni”. Cerinţele autorităţii contractante cuprind: studiu geotehnic, expertiză tehnică, documentaţie tehnică pentru obţinerea certificatului de urbanism, documentaţie tehnică pentru obţinerea avizelor, documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, proiect tehnic, detalii de execuţie, verificarea documentaţiilor, certificat de performanţă energetică, scenariu de securitate la incendiu, asistenţă tehnică. Preţul documentaţiilor enumerate, convenit cu firma Class Vision Design SRL, din Bucureşti, se cifrează la 131.733 lei.
Încheiem cu alte studii pe care şi le-a asigurat, prin achiziţia din 25 iulie, primarul Damian Ion Poştoacă, de la Mioarele. Acesta face o cheltuială de 42.840 lei pentru proiectul extinderii reţelei de alimentare cu apă. Executantul studiului este aceeaşi firmă piteşteană Proiect Infra 2005 SRL, în a cărei sarcină de lucru intră proiectul tehnic plus detalii de execuţie, documentaţie tehnică pentru obţinerea certificatului de urbanism, avizelor şi acordurilor, documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, studiu de fezabilitate, studiu geotehnic, studiu topografic, verificarea tehnică, asistenţa tehnică din partea proiectantului. “E.M.”