Vineri, 31 iulie, în biserica din Cândeşti, comuna Albeştii de Muscel, s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi Parastas, la împlinirea celor 34 de ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire, Iustin Moisescu, cel de-al patrulea patriarh al României.
„Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Calinic ne-a bucurat oferindu-ne câte un exemplar pentru fiecare familie, din cartea scrisă de Înaltpreasfinţia Sa, „Cândeştii de Muscel – Satul Patriarhului Iustin Moisescu”. Sunt sigur că acest dar nepreţuit îşi va găsi un loc de cinste în casa fiecărui cândeştean. Cartea va ajunge la dumneavoastră în zilele viitoare.”, a transmis preotul paroh, Andrei Postu.
Slujbă de pomenire pentru Patriarhul Iustin şi în Catedrala Arhiepiscopală
Anul acesta s-au împlinit 34 de ani de când Patriarhul Iustin Moisescu, al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut în Ţara de peste veac. Profesor de înaltă ţinută, strălucit traducător, remarcabil cercetător, a lăsat posterităţii o moştenire culturală importantă. Deşi a păstorit mai puţin de un deceniu, în timpul represiunii comuniste, împlinirile Bisericii Ortodoxe în acea vreme nu au fost puţine.
Cu acest prilej, în ziua de 31 iulie 2020, în Catedrala Arhiepiscopală ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab, a fost oficiată slujba parastasului pentru Patriarhul Iustin, de către Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Eparhiei a vorbit despre personalitatea patriarhului Iustin, născut pe meleaguri muscelene: „Mitropolitul Iustin Moisescu a devenit patriarh al zbuciumatei Biserici Ortodoxe Române în vremuri grele de îndurat, când stăpânirea, mai ales în deceniul al optulea din secolul trecut, îşi reluase atitudinea ateistă şi de prigonire a Bisericii. Îndată după cutremurul din martie 1977, fusese demolată Biserica Enei din Bucureşti, fapt consternant şi rău prevestitor. Îşi începea patriarhatul cu o catastrofă precum i-a fost şi perioada celor nouă ani de suplicii administrative, sfârşind tragic cu o moarte pe cât de grăbită, pe atât de suspectă. Patriarhul Iustin a îmbunătăţit învăţământul teologic, susţinând oameni de valoare, a înfiinţat strălucita serie editorială „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”. Regimul, însă, era pornit asupra Bisericii. În Bucureşti erau „translate” unele locaşuri de cult. Ameninţarea buldozerelor era iminentă. Chiar şi în aceste împrejurări babilonice, Patriarhul Iustin Moisescu a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare sacrilegiu, demolarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” – Nou, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceauşescu, în decursul unei audienţe, că necropola brâncovenească şi biserica în care a fost prohodit I.L. Caragiale nu poate fi ştearsă de pe faţa pământului. Şi a rămas în picioare! Toate aceste griji şi potrivnicii care îi frământau conştiinţa şi răspunderea uriaşă care apăsa pe umerii săi de întâistătător, ca şi vârsta, apoi boala, au grăbit sfârşitul Patriarhului Iustin, la etatea de 76 de ani.”