8.8 C
Campulung Muscel
12/05/2025

Copiii din Parohia Coteneşti, finalişti ai unui concurs organizat de Patriarhie, vor fi premiaţi, pe 21 mai, de Preafericitul Daniel

Copiii din Parohia Coteneşti, elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.1 Stoeneşti, vor fi mesagerii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului la Concursul Naţional Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat, pentru copii şi tineri”, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educaţional, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Într-o relatare precedentă am prezentat frumoasa performanţă a copiilor din Stoeneşti, pregătiţi de doamnele profesoare Cristina Maria Florea şi Roxana Ştefania Popescu, consilier educativ, beneficiind de sprijinul părintelui Nicolae Vasilescu, în calitate de coordonator al proiectului „Pe urmele Sfinţilor mărturisitori şi apărători ai dreptei credinţe”. Pe 8 aprilie 2025, grupul catehetic al Parohiei Coteneşti a obţinut locul I, la etapa derulată la nivelul Protoieriei Câmpulung, reuşită dublată, o săptămână mai târziu, la concursul pe Eparhie. Dintre cele şase protoierii ale Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, proiectul Parohiei Coteneşti şi al Şcolii Stoeneşti a beneficiat de cel mai bun punctaj, care îl propulsează în confruntarea naţională, programată pe 21 mai 2025, la Bucureşti, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale. Câştigătorii la fazele pe Eparhie – între care se vor afla şi copiii din Muscel – vor fi premiaţi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

  • Prof. Cristina Maria Florea: „Sunt copii muncitori, ascultători, dar nimic nu se face fără o colaborare permanentă cu Sfânta Biserică”

Pentru Muscel este o onoare să aibă vizibilitate la acest nivel, cu atât mai mult cu cât reprezentarea se face datorită unor copii talentaţi, pregătiţi de dascăli devotaţi, cu sprijinul unui preot implicat în direcţionarea tinerilor către înţelegerea istoriei şi menirii Bisericii în comunitate. În societate, în general.

Cu ocazia premierii la finalul etapei „judeţene” a Concursului Naţional Catehetic, ajuns la ediţia a XVII-a, profesorul coordonator Cristina Maria Florea şi-a exprimat bucuria şi emoţia unui rezultat care încununează strădaniile comune ale elevilor, profesorilor şi Bisericii. „Acest premiu vine ca o încununare şi ca o temă a proiectului nostru despre mărturisirea credinţei. Mărturisirea credinţei, prin ora de Religie, dă roade mereu. În acest an, ne bucurăm de participarea la etapa naţională. Şcoala Gimnazială nr.1 Stoeneşti merge la Olimpiada de Religie cu eleva de la clasa a VII-a Puiulescu Denisa. Am avut un lot de copii foarte bun, cu punctaje extraordinare. Ne bucurăm că, în această săptămână, primim acest frumos dar, un dar binecuvântat, un dar de la Dumnezeu şi suntem mândri. Copiii şi-au dorit acest premiu, sunt copii muncitori, ascultători, dar nimic nu se face fără o colaborare permanentă cu Sfânta Biserică.”, a declarat prof. Cristina Maria Florea redactorilor de la Trinitas Tv, după evenimentul din 14 aprilie 2025, găzduit de Paraclisul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Curtea de Argeş.

În componenţa juriului s-au aflat preotul dr. Dan Florin Obrocea, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, profesorul George Ghinescu, inspector de Religie, Constantin Matei, profesor de Religie, şi Mihaela Filipoiu, profesor de Limba şi Literatura Română.

  • Proiectul a inclus activităţi educaţionale pentru tineri, cateheze, expoziţii şi excursii tematice

Ediţia 2025 a Concursului Naţional Catehetic este dedicată Centenarului Patriarhiei Române şi cuvioşilor şi mărturisitorilor ortodocşi români în secolul al XX-lea. Această temă generoasă a fost dezvoltată inspirat în proiectul grupului catehetic al Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Coteneşti, în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr.1 Stoeneşti, câştigător la nivelul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Realizatorii proiectului „Pe urmele Sfinţilor mărturisitori şi apărători ai dreptei credinţe” i-au aşezat drept crez cuvintele părintelui Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor”: „Năzuim spre o lume creştină, arzând în flacăra credinţei şi a iubirii, urmând patimile şi martiriul, preamărind Învierea, Schimbarea la faţă şi Înălţarea.”

„Sfinţii Închisorilor au purtat asupra lor toată durerea şi toată dragostea pe care numai sufletele rănite de iubirea pentru Domnul Hristos o pot avea. Ei sunt un model de urmat, despre ei trebuie să afle tinerii zilelor noastre, despre curajul şi  dragostea lor faţă de Hristos dusă până la jertfă. Inima lor a fost a Domnului Hristos, ei ne învaţă că trebuie să alegem Iubirea şi Iertarea, nu există altă cale şi Ei ne mai învaţă: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie rostit fără frică şi fără ruşine.

Anul 2025 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea. Aşadar, în acest an, ne vom dărui mai mult celor care au suferit pentru dreapta credinţă, dar şi datoriei de a omagia cu recunoştinţă memoria tuturor acelora care s-au ostenit pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi dobândirea rangului ei de Patriarhie.”, redăm câteva fragmente din argumentul întocmirii proiectului.

Autorii lui şi-au propus să pună în evidenţă „persoanele, evenimentele şi activitatea Bisericii privitoare la efortul depus pentru recunoaşterea Autocefaliei. De asemenea, se evidenţiază rolul şi importanţa, opera şi lucrarea pastoral misionară a duhovnicilor români cunoscuţi în ultimul secol, o mare parte dintre ei fiind canonizaţi recent, promovând în acest fel cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a Bisericii şi grija ei faţă de cei păstoriţi în vremuri de restrişte, precum şi lucrarea faptelor bune izvorâte din iubirea şi credinţa jertfelnică a duhovnicilor, care au purtat grijă de sufletele creştinilor din Biserica noastră.”

Proiectul a inclus „activităţi educaţionale pentru tineri, cateheze, expoziţii şi excursii tematice, menite să întărească legătura între credinţă, istorie şi identitatea naţională.” Totodată, a subliniat importanţa protejării tradiţiilor religioase şi a unităţii în faţa provocărilor, iar sfinţii mărturisitori au fost prezentaţi ca exemple de urmat.

Elevii şi mentorii lor au urmărit ca iniţiativa lor să contribuie la „consolidarea valorilor spirituale şi la educarea tinerelor generaţii, având ca scop păstrarea vie a moştenirii religioase şi istorice a Bisericii Ortodoxe Române.”

  • Din argumentele autorilor proiectului: „Biserica reprezintă locul în care credincioşii se întâlnesc cu Dumnezeu”

Evenimentele din programul unui demers complex, care a cuprins mai multe secvenţe, au arătat astfel. „În prima săptămână din cadrul proiectului, la Parohia Coteneşti, a avut loc prima activitate, ocazie cu care a fost ales titlul „Pe urmele Sfinţilor mărturisitori şi apărători ai dreptei credinţe” şi denumirea grupului de cateheză „Mesagerii credinţei în Hristos”. Apoi a fost lucrat calendarul activităţilor propuse, după care au fost dezvoltate temele sugerate în cadrul Concursului Naţional Catehetic 2025.

„În parteneriat cu cadrele didactice, tinerii, coordonați de părintele Nicuşor Vasilescu, au luat parte activ la prima cateheză, intitulată: „Sfinţii – Modele de credinţă”. Cei prezenţi au creionat răspunsuri la întrebările: Ce rol are Biserica Ortodoxă în formarea religios-morală a tinerilor?; Cum putem aplica în viaţa de creştin virtuţile sfinţilor? De ce este important să cunosc istoria zbuciumată a vieţii sfinţilor mărturisitori? Cum pot deveni şi eu un mărturisitor al dreptei credinţe?

În a doua parte a întâlnirii, au avut loc discuţii libere pe marginea materialelor prezentate, în care tinerii voluntari din grupul parohial s-au regăsit şi în atelierul de creaţie plastică. Copiii au avut, astfel, ocazia să reţină faptul că trecutul Bisericii nu este doar o lecţie istorică, ci o moştenire vie, care continuă să inspire şi să modeleze generațiile de astăzi.

Impactul acestui proiect asupra copiilor este semnificativ, deoarece le permite să înţeleagă profund rolul Bisericii în viaţa lor spirituală. Biserica Ortodoxă reprezintă locul în care credincioşii se întâlnesc cu Dumnezeu, primesc harul divin şi trăiesc împreună în Hristos, păstrând şi transmiţând dreapta credinţă. Copiii vor înţelege, astfel, importanţa Bisericii ca temelie spirituală, locul sacru al Tainei Liturghii şi al învăţăturilor duhovniceşti, care formează o comunitate unită în credinţă, ajutându-i să trăiască conform voinţei lui Dumnezeu şi să apere tradiţiile ortodoxe. În acest context, un loc esenţial îl au conducătorii Bisericii, precum patriarhii care, de-a lungul istoriei, au jucat un rol crucial în păstrarea unităţii şi purităţii credinţei ortodoxe.”

Datorită acestui deziderat, copiii au învăţat despre „importanţa patriarhilor din istoria Bisericii, care au avut grijă de întreaga comunitate ortodoxă și au ghidat poporul în momentele de dificultate.” Proiectul a evidenţiat „jertfa extraordinară a sfinţilor martiri, care au suferit în închisori pentru credinţa lor. Aceşti sfinţi, care au ales să rămână fermi în credinţă, chiar şi în faţa chinurilor şi a morţii, sunt modele de curaj, dăruire şi dragoste pentru Hristos.” Prin exemplul lor, copiii au învăţat ce înseamnă adevărata jertfă şi sacrificiu pentru credinţă şi au înţelege importanţa de a apăra valorile ortodoxe, chiar şi în fața celor mai mari încercări.

„Proiectul va încuraja copiii să trăiască conform principiilor creştine în viaţa lor de zi cu zi, promovând respectul faţă de tradiţiile religioase şi învăţăturile Bisericii. Astfel, ei vor înţelege că mărturisirea credinţei nu este doar un act liturgic, ci o practică zilnică, ce presupune iubire, iertare şi solidaritate față de semeni. În final, copiii vor învăța să apere cu curaj şi înţelepciune credinţa ortodoxă, inspirându-se din jertfa sfinţilor martiri, din exemplul Bisericii şi din învăţăturile conducătorilor săi spirituali.”, este motivaţia care a condus la conturarea unui demers complet, răsplătit cu premiul I la nivel de eparhie, performanţă care îl califică la etapa naţională.

Adăugăm acestui succes Premiul Special câştigat de Denisa Puiulescu, din clasa a VII-a a Şcolii Stoeneşti, la Olimpiada Naţională de Religie, de la Slobozia, desfăşurată între 23-27 aprilie 2025. După realizarea din Săptămâna Mare a Postului Paştelui, a urmat încă un motiv de mândrie în Săptămâna Luminată, pentru care adresăm cuvenitele felicitări copiilor merituoşi, doamnelor profesoare şi preotului paroh al Bisericii Coteneşti! În acelaşi timp, le urăm succes într-o altă zi de mare sărbătoare, cea a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când vor concura alături de cei mai buni din ţară!

Magda BĂNCESCU

Sursa fotografiilor: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!