Vindecarea prin cuvânt, cuvântul vindecării

Duminica ce a trecut ne-a adus dinainte un Semănător fără asemănare. Hristos Domnul, Cel ce caută în adâncul inimii noastre pentru a le umple de seva rodirii întru Împărăţia Sa a vieţii fiecăruia dintre noi (Luca 8.4 -15). Ca de obicei, Evanghelia este ultimativă, nu îngăduie jumătăţi de măsură. „Sămânţa care este pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi aduc rod în răbdare” (Luca 8.15) este propoziţia (versetul) care te obligă la atitudine. Nu poţi asculta cuvântul Cuvântului şi să rămâi bolnav în indiferenţă, indiferent în boala ta. De aceea, în Duminica ce vine ni se descoperă lucrarea cuvântului într-o inimă atinsă de agonie şi disperare, dar dispusă la credinţă. Povestea pare simplă. Tot Evanghelistul Luca, doctorul iubit, ca un bun cunoscător al bolii umane, ne descrie episodul vindecării unui demonizat (Luca 8.26-39). Ajuns în ţinutul gherghesenilor (gherasenilor, în traduceri mai noi), Hristos Domnul este întâmpinat de un om din cetate care avea demoni. Îndrăcitul deschide vorba cu Dumnezeu. Parşiv, ca întotdeauna, diavolul cere Dumnezeului Celui viu să nu-l chinuiască. Domnul află numele celui ce chinuie pe bietul om. Legiune. Şi-i oferă chinuitorului şansa de a se pocăi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că tocmai pentru a dovedi imposibilitatea ca diavolul să se pocăiască, Hristos primeşte să lase pe chinuitor să se aşeze în turma de porci. Diavolul nepocăit se aruncă în apa lacului Ghenizaretului. Un soi de sinucidere în grup. Omul scapă, cetatea pierde porcii… Iar, dinaintea oamenilor cetăţii, cuprinşi de spaimă, mai importanţi par a fi porcii. Spaima ce-i cuprindea atunci când vedeau pe cel îndrăcit pare uitată. Se tem de vindecătorul îndrăcitului? Se tem de puterea celui ce aruncă în mare pe chinuitor? Se tem să nu le facă pagube mai mari? Reacţia cetăţii este dureroasă, dar, vai, se aseamănă atât de mult cu propria noastră reacţie. Hristos ne îndeamnă parcă să ne întrebăm: „Cât valorează pentru mine sufletul vindecat al fratelui meu? Cât sunt dispus să pun în preţul răscumpărării fratelui meu, izolatul şi bolnavul, uitatul şi rănitul de toate câte îl îndrăcesc?”. Astăzi, din nefericire, se cheltuie averi întregi pentru îndrăcirea aproapelui. Creştin fiind, n-ai cum să nu vezi bodegile şi speluncile ordinare, în care alcoolul şi promiscuitatea morală au năpădit asemeni unui cimitir de miresme, ucigând orice boare de har. N-ai cum să nu vezi cum spaţiile educaţionale sunt năpădite de mediocritate, cum viaţa cotidiană a cetăţii este nepădită de oameni fără teamă de Dumnezeu, grijulii doar la sporirea propriei turme de interese. Uimirea te cuprinde când constaţi că singurul care a înţeles de unde-i vine vindecarea este fostul îndrăcit. Cel scăpat de chinuitor cere Cuvântului ce l-a vindecat „să-l lase să rămână cu El”. Ştie de unde vine liniştea neliniştitoare pentru ceilalţi. Mântuitorul, însă, îl alege pentru misiune mai înaltă. „Întoarce-te acasă şi povesteşte câte a făcut Dumnezeu pentru tine” (Luca 8.39a), sunt cuvintele care-l aşează într-o dimensiune nouă. Aceea a apostoliei, a vestirii către ceilalţi a cuvintelor care să-i apropie de Cuvântul cel vindecător. Poate că avem aici dinainte una dintre cele mai frumoase icoane ale apostoliei fiecăruia dintre noi. Căci pentru fiecare Dumnezeu are câte o „facere”, câte o lucrare prin care să ne desdrăcească. Legiunea nu poate fi biruită decât de Hristos, dar vindecările noastre trebuiesc vestite, pentru ca ele să fie sursă de preamărire lucrării lui Dumnezeu. Azi lăudăm medici, profesori, pilele din diferite administraţii, ne dăm mari – deseori, cu relaţiile noastre umane. Fiţi mai cu grijă, vestiţi pe Dumnezeu care, în repetate rânduri, v-a scos din dureroasa indiferenţă a celor din jur, a celor de jur împrejur. Nu vă temeţi şi lăsaţi-vă inimile cuprinse de taina întâlnirii cu Dumnezeu. Nu-i Legiune să-l biruie. Doar cetate să-I conteste puterea din teamă de pierderea porcilor…
Domnul ştie când o inimă e gata să mărturisească. Şi o cheamă. Şi pentru a nu vorbi doar din auzite, o vindecă, pentru ca vindecarea ei să vindece alte inimi. De ce nu şi inima ta, cititorule? 
Pr. Constantin Necula